Idealul spiritului creștin2 min read

Sfatul Zilei de 18 mai
Idealul spiritului creștin
„Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate. (Matei 5, 6)
Faimosul sculptor Thorvaldsen a lucrat multă vreme la o statuie a lui Hristos și se spune că, după ce a terminat-o, a fost cuprins de o grea tristețe. Când a fost întrebat de ce este trist a răspuns: „Este prima dată în viață când sunt satisfăcut de ceea ce am realizat; dar dacă până acum visurile mele treceau dincolo de ceea ce puteam face, acum mi se pare că am atins supremul ideal, nu-mi mai rămâne nimic de așteptat, nu mai am către ce tinde”. 
Declarându-se satisfăcut de opera sa, atingându-și scopul suprem, potențialul său creator părea să se fi epuizat brusc, sculptorul pierzându-și energia și bucuria de a crea mai departe. Deși nu suntem de acord cu concepția marelui artist, referitor la atingerea acelui ideal, care reprezintă pentru noi chipul Mântuitorului, nu putem să nu apreciem profunzimea și adevărul ideii exprimate de el. Dacă setimentele noastre, cerințele și aspirațiile ar putea fi satisfăcute prin ceva pentru totdeauna, aici, pe pământ, atunci am cădea într-o paralizantă adormire, iar dezvoltarea morală a sufletului nostru s-ar opri. Această lege este valbilă în orice moment din viață. 
Foamea este un idiciu de sănătatea unui organism viu, setea de cunoașterea atestă evoluția și dezvoltarea capacităților intelectuale. Dacă n-ar exista o asemenea sete ar apărea o stagnare. În viața duhovnicească foamea și setea, nemulțumirea de sine arată aspirația spre un înalt ideal. „Fericiți cei ce flămânzesc și înseatează de dreptate”, cei care nu-și găsesc satisfacția în ei înșiși, fericiți cei ce flămânzesc de iubire, cei ce aspiră mereu către cele înalte. Această puternică sete duhovnicească, această irepresibilă, înflăcărată dorință către o tot mai strânsă, mai apropiată, mai deplină și mai perefectă comunicare cu Dumnezeu este semnul unei vieți duhovnicești sănătoase, o manifestarea a unui suflet renăscut. În această neobosită aspirație spre mai bine, în această nostalagie după patria cerească, după o nouă viață, după o perfecțiune complexă, se regăsește idealul spiritului creștin. Sufletul nu poate să soarbă dintr-odată din izvorul de prisositoare bogăție a Celui Preaînalt și de aceea tinde și înaintează spre el mereu și mereu, cu o neostoită sete. Se bucură și își potolește setea din belșug și, prin aceasta, își sporește dorința de a sorbi din nou.
Adăpându-se sufletul, ni-l umple, ni-l face tot mai cuprinzător, încât harul să se reverse din belșug și asupra altora.

Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu – Editura Sofia
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments