Un tanar monah era tare mahnit ca niciodata nu i se aratase Domnul, in vis sau altfel, ca niciodata nu vorbise macar cu unul din Sfintii lui Dumnezeu. El auzise ca Dumnezeu s-a aratat tuturor fratilor si ca multi frati vorbeau zilnici cu sfintii si atunci hotari sa renunte la calugarie.
A lepadat hainele calugaresti, apoi in lume, intr-o singura zi s-a imbatat, a curvit, a participat la jefuirea unui bogatas beat apoi a cerut o slujba unui carciumar. Carciumarul i-a dat o slujba de ajutor la bucatarie si i-a dat si o camera. Aici calugarul adormi dar se trezi la miezul noptii dupa obiceiul pe care si-l facuse, caci intotdeauna se ruga la miezul noptii cand era monah. Si-a dat seama ca poate rugaciunea il va ajuta sa mai spele din pacatele pe care le-a facut in acea zi si s-a dus intr-un colt ingenunchind. Acolo rugandu-se l-a podidit plansul. Nu a bagat de seama la lacrimile care ii curgeau, si acolo – dupa atata oboseala si dupa atata pacat – adormi din nou. A dormit adanc si trezindu-se dimineata, a vazut ca locul era patat de sange acolo unde el a plans. S-a uitat peste tot, chiar si in oglinda; si-a cercetat fiecare parte a corpului.
Vazu ca nu are nici cea mai mica zgarietura, ca sangele nu era al lui. S-a uitat mai bine si iar s-a apropiat de locul unde facuse rugaciunea si vazu din nou stropii de sange. Atunci a inteles ca pentru pacatele lui, Hristos plansese odata cu el, dar nu cu lacrimi de om, ci cu lacrimi de sange.
