În Evanghelia după Matei (capitolul 22), Mântuitorul Hristos ne pune în față Pilda nunții fiului de împărat, o imagine profundă a Împărăției cerurilor și a modului în care Dumnezeu cheamă întreaga omenire la comuniunea cu El. Împăratul este Dumnezeu Tatăl, Fiul este Domnul Iisus Hristos, iar nunta este Unirea Sa cu Biserica, cu fiecare suflet omenesc în parte.
După ce primii chemați – poporul ales, prin cărturari și farisei – au refuzat invitația, robii Stăpânului au fost trimiși la răspântiile drumurilor pentru a-i aduna pe toți cei găsiți, „și buni și răi”. Sala nunții s-a umplut de oaspeți, însă, la intrarea Împăratului, privirea Sa se oprește asupra unui om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă. Întrebarea Stăpânului este plină de blândețe, dar și de o fermitate de neclintit: „Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă?”. Omul a tăcut, iar consecința a fost aruncarea lui în întunericul cel mai din afară.
Această pildă stârnește adesea o nedumerire firească: de ce a fost pedepsit un om adunat în grabă de pe drum, care poate nu avea posibilitatea materială să își procure o haină festivă? Răspunsul se află în obiceiurile Orientului antic, dar mai ales în profunzimea duhovnicească a Sfinților Părinți.
În tradiția vremii, gazda bogată sau împăratul oferea el însuși oaspeților, la intrarea în palat, o haină curată, specială pentru festivitate. Oaspetele nu trebuia să cumpere nimic, ci doar să primească darul și să se îmbrace cu el. Omul din evanghelie nu a fost pedepsit pentru că era sărac, ci pentru că a refuzat sau a disprețuit veșmântul dăruit de Împărat, preferând să rămână în hainele sale vechi, murdare de praful drumului.
Din punct de vedere duhovnicesc, haina de nuntă reprezintă haina Botezului, adică harul Duhului Sfânt cu care sufletul este îmbrăcat atunci când devine membru al Bisericii. La Botez, fiecare dintre noi primește o pânză albă, luminoasă, ca simbol al curăției absolute și al învierii lăuntrice.
Însă haina de nuntă nu este doar o stare primită pasiv, ci o stare care trebuie păstrată și cultivată pe parcursul întregii vieți prin:
Sfințenia vieții și faptele bune: Haina de nuntă este țesută din virtuți – din dragoste, smerenie, milostenie, iertare și curăție. A intra la nuntă fără această haină înseamnă a pretinde că ești creștin doar cu numele, fără ca viața ta să dovedească schimbarea lăuntrică.
Pocăința sinceră și Taina Spovedaniei: Pe parcursul vieții, prin păcate și nepăsare, veșmântul Botezului se ptează și se înnegrește. Haina de nuntă este curățită și primenită continuu prin lacrimile pocăinței și prin dezlegarea primită la Spovedanie.
Starea de prezență și de pocăință lăuntrică: Omul fără haină de nuntă reprezintă sufletul împietrit, nepăsător, care vine la Biserică sau la Tainele lui Dumnezeu din obișnuință, din formalism sau din mândrie, fără să lase harul să-i schimbe inima.
Tragedia omului din pildă nu constă doar în lipsa veșmântului, ci și în tăcerea sa. Când Împăratul l-a întrebat, el „a tăcut” – o tăcere a lipsei de pocăință, a omului care nu a avut curajul să spună: „Iartă-mă, Doamne, am greșit!”.
Pilda se încheie cu cuvintele copleșitoare: „Căci mulți sunt chemați, dar puțini aleși”. Chemarea la mântuire este universală; Dumnezeu îi dorește pe toți oamenii în Împărăția Sa. Însă alegerea depinde de răspunsul nostru liber. Haina de nuntă este dovada că am luat în serios chemarea Sa, că am lepădat hainele vechi ale păcatului și că ne-am îmbrăcat în Hristos, pregătindu-ne inima pentru întâlnirea veșnică cu El.
