Părinte, de ce ne-a creat Dumnezeu? Dacă Dumnezeu era desăvârșit și nu-I lipsea nimic, de ce a mai creat omul? Ce nevoie avea de noi?
Răspunsul bătrânului:
Fiule, Dumnezeu nu ne-a creat pentru că avea nevoie de noi. Dacă ar fi avut nevoie de ceva din afara Lui, atunci n-ar mai fi fost Dumnezeu. El este plinătatea și nu-I lipsește nimic.
Atunci de ce ne-a creat?
Pentru că iubirea adevărată nu ține binele numai pentru sine.
Gândește-te la un om care primește o bucurie atât de mare, încât simte nevoia să o împărtășească. Nu pentru că ar pierde ceva dacă o împărtășește, ci pentru că bucuria lui este atât de plină încât se revarsă. Desigur, comparația aceasta este foarte mică față de Dumnezeu, dar ne poate ajuta puțin să înțelegem taina.
Dumnezeu ne-a creat ca să ne facă părtași iubirii și vieții Sale. Nu ne-a adus în existență pentru ca noi să-I fim slugi care Îi împlinesc nevoile, nici pentru ca El să primească de la noi ceva ce nu are. Ne-a creat pentru ca noi să putem primi ceea ce El este și ceea ce El dăruiește: viață, iubire, lumină, libertate și, mai presus de toate, posibilitatea de a fi împreună cu El.
De aceea omul este atât de greu de mulțumit atunci când încearcă să trăiască fără Dumnezeu. Poți să-i dai bani, să-i dai o casă frumoasă, să-i dai o familie, călătorii, succes și oameni care să-l admire, dar rămâne în el un loc pe care lucrurile acestea nu-l pot umple. Pentru că sufletul nu a fost făcut pentru lucruri.
Sufletul a fost făcut pentru Dumnezeu.
Și să nu crezi că Dumnezeu ne-a creat pentru a ne supraveghea de sus, așteptând să greșim ca să ne pedepsească. Aceasta este imaginea unui stăpân aspru, nu a Tatălui pe care ni L-a descoperit Hristos.
Privește la Hristos.
Dacă vrei să înțelegi cât de mult valorează omul înaintea lui Dumnezeu, uită-te la Cruce. Dumnezeu nu ne-a iubit de la distanță. Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om și a intrat în lumea noastră, a luat asupra Lui suferința, a primit batjocura și a mers până la Cruce.
Acolo afli răspunsul la întrebarea ta.
Omul este creat pentru iubire, iar Dumnezeu îl cheamă la o iubire atât de adâncă, încât să ajungă să trăiască veșnic în comuniune cu El.
Dar aici apare ceva foarte important, fiule. Dumnezeu nu ne-a creat ca pe niște roboți care trebuie să-L iubească obligatoriu. Ne-a dat libertate. Iar libertatea aceasta este mare și primejdioasă în același timp, pentru că putem spune și „da”, și „nu”.
Adam a putut să aleagă.
Și noi putem să alegem.
În fiecare zi.
Poți să-L lași pe Dumnezeu să intre în viața ta sau poți să-I închizi ușa. Poți să alegi adevărul sau să trăiești în minciună. Poți să ierți sau să păstrezi ani întregi o rană. Poți să iubești sau să folosești oamenii. Poți să te apropii de Dumnezeu sau să-ți construiești o viață în care El să nu mai aibă loc.
De aceea nu este suficient să întrebi: „De ce m-a creat Dumnezeu?”
Mai devreme sau mai târziu trebuie să întrebi:
„Ce fac eu cu viața pe care mi-a dat-o?”
Aici începe răspunderea omului.
Dumnezeu ți-a dat viața, dar nu ți-a spus ce să faci cu fiecare clipă a ei. Ți-a dat libertatea de a o lucra. Poți transforma viața într-o alergare după lucruri care mâine nu mai au nicio valoare sau poți să o transformi într-un drum către El.
Și să mai ții minte ceva.
Nu ai fost creat întâmplător.
Chiar dacă uneori te simți inutil, chiar dacă ai trecut prin eșecuri, chiar dacă ai făcut păcate pe care ți-e rușine să le mărturisești, existența ta nu este o greșeală în ochii lui Dumnezeu. Înainte să fi făcut tu ceva pentru El, Dumnezeu te-a dorit în existență.
Aceasta este o taină foarte mare.
Ai fost chemat la viață înainte de a putea face ceva ca să meriți această chemare.
De aceea să nu-ți măsori valoarea după ceea ce ai, după meseria ta, după banii din buzunar, după casa în care locuiești sau după părerea oamenilor despre tine. Toate acestea se schimbă. Astăzi oamenii te laudă, mâine te uită. Astăzi ai putere, mâine poți fi slăbit. Astăzi ai bani, mâine îi poți pierde.
Dar faptul că Dumnezeu te-a chemat la existență și te cheamă către El rămâne.
Și poate că, dacă aș sta acum cu tine în liniștea chiliei și m-ai întreba încă o dată: „Părinte, de ce m-a creat Dumnezeu?”, ți-aș răspunde foarte simplu:
Te-a creat pentru ca tu să poți iubi și să fii iubit. Te-a creat pentru ca, prin libertatea ta, să-L alegi. Te-a creat pentru ca viața ta să poată ajunge la El.
Iar dacă mă vei întreba: „Și atunci de ce mă simt uneori atât de departe de Dumnezeu?”, ți-aș spune să nu te grăbești să crezi că Dumnezeu S-a îndepărtat. De multe ori, omul se îndepărtează și apoi Îl caută pe Dumnezeu acolo unde L-a lăsat.
Întoarce-te.
Nu trebuie să vii înaintea Lui cu o viață perfectă. Vino cu viața pe care o ai. Cu păcatul pe care îl porți, cu rana pe care o ascunzi, cu întrebarea la care încă nu ai răspuns.
Și spune-I:
„Doamne, dacă m-ai creat pentru Tine, învață-mă să mă întorc la Tine.”
De aici poate începe totul.
Nu te întreba numai de ce te-a creat Dumnezeu. Trăiește în așa fel încât, la sfârșitul vieții, să poți spune: „Doamne, Îți mulțumesc că mi-ai dat să exist și să Te cunosc.”
