Iubiți credincioși,
În Duminica Sfinților Români, Biserica ne cheamă să privim cu recunoștință la mulțimea de sfinți pe care Dumnezeu i-a ridicat din neamul nostru. Ei sunt dovada vie că Evanghelia lui Hristos a rodit și pe pământul românesc, că sfințenia nu este un ideal îndepărtat, ci o chemare pentru fiecare dintre noi.
Între acești sfinți îi cinstim pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, pe Sfântul Paisie si Cleopa de la Sihastria,pe Sfantii Constantin Brancoveanu cu fii sai,pe Sfantul Dumitru Staniloaie,pe cele 16 Sfinte femei canonizate recent , pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, pe Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, pe Santul Arsenie de la Prislop și pe mulți alții, cunoscuți sau necunoscuți oamenilor, dar slăviți de Dumnezeu în ceruri.
Sfinții români nu au trăit toți în mănăstiri și nici nu au avut aceeași cale. Unii au fost ierarhi, alții voievozi, monahi, preoți, martiri sau oameni simpli. Ceea ce i-a unit a fost dragostea lor pentru Hristos, credința neclintită și dorința de a împlini voia lui Dumnezeu.
Astăzi, când lumea ne îndeamnă la comoditate, egoism și uitarea lui Dumnezeu, sfinții români ne arată o altă cale: calea rugăciunii, a pocăinței, a iubirii și a jertfei. Ei ne spun prin viața lor că adevărata libertate se găsește în apropierea de Hristos și că adevărata biruință este biruința asupra păcatului.
Să nu credem că sfințenia este doar pentru cei aleși. Toți suntem chemați la sfințenie. În familie, la locul de muncă, în biserică și în fiecare clipă a vieții noastre putem începe lucrarea mântuirii prin rugăciune, prin iertare, prin milostenie și prin păzirea poruncilor lui Dumnezeu.
Să-i rugăm pe toți Sfinții Români să mijlocească pentru noi, pentru familiile noastre și pentru întregul neam românesc, ca să păstrăm dreapta credință și să rămânem statornici în iubirea lui Hristos.
Sfinților Români, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi! Amin. ✝️🙏🏻























































