Bob Hope spunea odată: “Mă gândeam ce minunat a fost atunci când
astronautul Gordon Cooper s-a rugat în spaţiul cosmic. Acela loc de rugăciune.
De acolo era ca o convorbire locală!”


Evanghelia de astăzi ne prezintă pe cineva care a avut o “convorbire locală” cu
Dumnezeu. Ea a venit la Iisus, pledând cu disperare pentru fiica sa bolnavă. Avem
aici un minunat exemplu de rugăciune de mijlocire.


Ce este? Rugăciunea de mijlocire este o rugăciune pentru alţii, aşa după cum mama
cananeiancă s-a rugat pentru fiica ei. Ne identificăm cu cel care suferă şi suntem
dispuşi să luăm asupra noastră greutatea lui. Aceasta este o expresie a iubirii; îi
iubim atât de mulţi pe ceilalţi încât suntem gata să împărtăşim şi greutăţile lor,
rugându-ne pentru ei. Marea litanie chiar de la începutul Liturghiei este un bun
exemplu de rugăciune de mijlocire. Este o rugăciune ce îmbrăţişează totul, arătând
grija Bisericii pentru tot şi toate din univers.


Avem multe exemple de rugăciuni de mijlocire în Biblie.


 Avem rugăciunea lui Iisus pentru Petru: “Simone, Simone, iată satana v-a
cerut să vă cearnă ca pe grâu iar Eu M-am rugat pentru tine să nu piară
credinţa ta. Şi tu, oarecând, întorcându-te, întăreşte pe fraţii tăi” (Luca
22,31-32). Aici vedem puterea rugăciunii lui Hristos care îl întăreşte pe
Petru când credinţa îi este pusă la încercare.


 Sfântul Paul scrie tesalonicenilor: “Fraţilor, rugaţi-vă pentru noi” (1
Tesaloniceni 5,25); iar romanilor: “neîncetat fac pomenire despre voi”
(Romani 1,9); iar colosenilor: “nu încetăm să ne rugăm pentru voi”
(Coloseni 1,9).


 Apostolul Iacob scrie: “mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului”
(Iacob 5,16). Prin rugăciunea de mijlocire, noi, creştinii, avem enormul
privilegiu de a-i aduce pe semenii noştri la tronul harului lui Dumnezeu.
Este iubirea în acţiune.


 Profetul Samuel spune: “nu-mi voi îngădui să fac înaintea Domnului
păcatul de a înceta să mă rog pentru voi” (1Regi 12,23).


 Creştinul se roagă nu doar pentru cei pe care îi iubeşte, ci şi pentru cei
greu de iubit. “rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc”, spune
Iisus în Evanghelia după Matei (5,44).


Comedianul Bob Hope era la un moment dat la bordul unui avion, în mijlocul unei
furtuni. Avionul era zguduit iar pasagerii tensionaţi. Privind lângă el, a văzut un
bărbat rugându-se. Găsindu-şi cuvintele chiar şi în marile crize, el l-a bătut pe
bărbat pe umăr şi l-a întrebat: “Ascultă, poţi să mă incluzi şi pe mine în
rugăciunea ta?”


Un om avea obiceiul ca în fiecare seară, la momentul de rugăciune, să ia cu el
ziarul. El citea anunţurile de naşteri şi se ruga pentru bebeluşii veniţi pe lume în
acea zi. Citea apoi anunţurile de cununii şi se ruga pentru cuplurile tocmai
căsătorite. Citea şi anunţurile mortuare şi se ruga lui Dumnezeu să le dea
mângâiere celor care tocmai au pierdut pe cineva. Este foarte mare numărul de
persoane pe care putem să le aducem la tronul harului lui Dumnezeu prin
rugăciunea de mijlocire.


Capelanul Senatului Statelor Unite a fost întrebat odată: “Vă rugaţi pentru
senat?” “Nu”, a răspuns el. “Mă uit la senatori şi mă rog pentru ţară.”


Rugăciunea de “înălţare”.


Acum câtva timp, o soţie de preot scria că foloseşte rugăciunea de “înălţare” pentru
o anumită persoană. Iată cum explică ea rugăciunea: “În numeroase rânduri de-a
lungul vieţii am simţit o înălţare a spiritului care nu putea să însemne decât un
singur lucru: cineva se ruga pentru mine. Acest sentiment mă trimitea în genunchi
pentru a mă ruga şi eu pentru cineva. Nu încerc să îi spun lui Dumnezeu de ce are
nevoie respectiva persoană: ştie El bine. Tot ce urmăresc este să înalţ acea
persoană la Dumnezeu, să simtă iubirea Lui.”
Dacă cineva nu s-a purtat frumos cu tine, înalţă-l în prezenţa lui Dumnezeu. Dacă
un copil este dificil, înalţă-l la Dumnezeu ca să fie îmbrăţişat de El. Prieteni,
duşmani, partener, vecini, liderii lumii – pe fiecare înălţaţi-i în prezenţa iubirii lui
Dumnezeu. Cine poate să spună cum ar arăta lumea dacă mai mulţi oameni ar
face aceasta zi de zi?

Pr. Anthony M. Coniaris – Duminica a XVII-a după Rusalii (a Canaanencei)

CategoriiFără categorie
0 Shares