Nu uitati, frati crestini, porunca iertarii vrajmasilor. Sunt multi care postesc si vin sa plateasca niste pomelnice aici, la noi, sa ne rugam noi „sa-l trasneasca Dumnezeu pe cutare”. Noi nu putem face asta.
Porunca este sa-i iertam pe dusmanii nostri si sa ne rugam pentru ei. Sfintii au împlinit la adanc aceasta porunca, se rugau chiar si pentru cei care-i junghiau. Daca ne laudam ca suntem crestini, trebuie sa împlinim neaparat aceasta porunca, sa stim sa ne asumam aceste înfrangeri personale, acest sacrificiu launtric, aceste virtuti care ni s-au transmis de la sfintii Parinti.
Sfintii acestia, dupa ce s-au biruit pe ei însisi, au ramas ca niste exemple demne de urmat pentru noi, cei de azi.
Cand ierti un dusman, el este cel umilit, pentru ca a fost rau cu tine, nu tu. Tu esti cel castigat, pentru ca ai castigat cu adevarat pe dinlauntru, în sufletul tau.
Daca nu-l ierti, esti mereu în dialog cu el, chiar si la rugaciune, te certi cu el, în loc sa te gandesti la Dumnezeu, te chinuieste acest dialog launtric. Daca îl ierti, castigi un har din partea lui Dumnezeu si scapi si de acest zbucium grozav.
Numai clipa de fata este a noastra, frati crestini; viitorul este necunoscut, iar trecutul este consumat.
Numai clipa de fata e a noastra. Doamne fereste, nu stim cand ne asteapta sfarsitul. Iesim afara si cadem de un atac de inima. Toti murim, frati crestini. Sa ne împacam de aici cu Dumnezeu, ca El ne va judeca. Doamne fereste, sa nu ajungem sa auzim: „Nu va cunosc pe voi”.
Amintiti-va de acel Dismas, talharul de pe cruce, care s-a umilit si s-a mantuit. Asta ne trebuie si noua, aceasta umilinta sincera, acest regret ca suntem asa de ticalosi si sa facem tot ce putem ca sa ne schimbam cu adevarat. Sa ne smerim si trupul acesta, punandu-l la cazna, la rugaciune, la matanii, la post.
Pentru ca gresim si cu trupul, nu numai cu sufletul.
Rostul omului pe pamant este sa faca cat mai multa bucurie celuilalt.
Orice bucurie facuta altuia se întoarce asupra ta. Dumnezeu nu ramane dator niciodata. La fel, orice rau facut altuia se întoarce asupra ta. Fiecare e liber sa-si traiasca viata cum doreste, dar Dumnezeu rasplateste fiecaruia dupa fapta. Raul duce la rau si binele la bine. Nu e fapta fara rasplata, chiar daca ni se spune ca nimeni nu stie nimic de faptele noastre. In ziua cea mare a Judecatii — si nu e departe aceasta zi, e ziua cand toti murim si cand toti ne vom întalni cu aceste realitati – vom da seama de toate faptele noastre, pana si de gandul desert. E cumplit, frati crestini!
Sunt unii care încep de un post foarte nevoitor, una, doua, trei zile nu mananca nimic. Dar aveti grija ca acest post sa fie însotit de rugaciune, de cumpatare si de abtinere de la toate formele raului. Daca postesti, dar te manii, esti nervos, nu ai castigat nimic din postul tau. Te-a atins cineva in metrou si esti gata sa-l plesnesti pe loc. Sau se întampla în tramvaie sa te calce cineva pe picior, din greseala — dar suntem toti foarte suspiciosi, foarte nervosi, foarte greu de convins sa iertam.
Iertarea aceasta, daca nu se întampla îndata dupa cearta, e foarte greu de împlinit mai tarziu. O suparare veche e ca o boala cronica. Cu cat trece mai mult timp, cu atat se adanceste mai mult ura si dusmania. Cand sunteti împricinati cu cineva, e bine sa va împacati îndata, frati crestini. „Sa nu apuna soarele în mania voastra”, cum spune sfanta Scriptura. Iertarea aceasta sa fie nu ca pe hartie, ci sincera, din inima, altfel nu ajuta la nimic.
Iar daca sunt oameni straini de Dumnezeu, luati-i cu binisorul si cu limbajul pe care-l folositi zilnic, în problemele de serviciu, nu în limbajul bisericesc. Spuneti-i „scuza-ma, draga”, ca poate de iertare nu stie, întelege mai greu. Cere-i scuze, în loc de iertare, vorbeste-i pe limba lui.
Se spune ca cineva purta pe umar un bat de care legase doua desagi. In fata avea desaga cu pacatele altora, iar în spate era desaga cu pacatele lui. Si el lua pacatele din desaga din fata si le împrastia peste tot, toti erau pacatosi, numai el nu, pentru ca desaga lui era în spate si nu-si vedea pacatele lui. Fiecare avem saracia noastra, frati crestini, sa nu uitam acest lucru. Mandrul se predica pe el (toti au defecte, numai el nu), iar smeritul se vede pe el însusi mai înnegrit decat toti, pentru ca îsi vede numai pacatele sale. Noi stim ce e smerenia, dar numai teoretic; practic, cadem la acest mare examen al smereniei. Sa învatam sa fim smeriti cu inima. Nu plecaciosi si plini de cuvinte dulci, dar plini de falsitate si de orgoliu pe dinauntru, ci smeriti cu inima, blanzi, o smerenie autentica si atunci nici cuvantul tau nu o sa fie aspru si taios. Cand spui ceva, chiar un cuvant de folos, cu ton poruncitor, cu autoritate [agresiva], nu poti fi ascultat. Lucrul care este al lui Dumnezeu, e cu blandete, cu smerenie, cu rugaminte.
“Exemplele atrag” – spuneau cei vechi, romanii. Sunt învataturi foarte puternice, fara cuvinte. Noi, de obicei, scoatem asa, din fiecare buzunar, cate un sfat — bineînteles pentru celalalt. Dar nu uitati ca diavolul e cel mai mare teolog.
„Te stiu cine esti: esti Fiul lui Dumnezeu”
– dar tot diavol ramane. In Evanghelie, Mantuitorul ne spune limpede:
„Nu cel ce stie, ci cel care face, mare se va chema în Imparatia lui Dumnezeu“ .
Tot Patericul este bazat pe fapte, frati crestini. Cel de la cina, care n-avea haina curata, a fost scos afara si pedepsit.
Sa fim foarte atenti la viata noastra!
Noua ni se pare de multe ori ca suntem asa, de capul nostru, pe pamant, dar nu-i deloc asa. Acest examen din urma va fi categoric si definitiv si fara ocolisuri, nu ca la examenele acestea pamantesti. Acolo se va vedea omul foarte exact, ceea ce este el. Si daca pentru fiecare gand desert vom da seama înaintea lui Dumnezeu, d-apoi pentru toate faptele si ticalosiile pe care le facem de-a lungul vietii noastre! Sfantul Pavel spune undeva un cuvant foarte îngrijorator: „Nu va înselati, fratilor, în Imparatia lui Dumnezeu nimic necurat nu intra”.
Sa lucram mereu la aceasta haina a sufletului nostru, ca s-o curatim pe cat se poate. Nu va îngrijiti chiar asa de mult de ziua de maine.
Sa nu uitam pe bogatul din Evanghelie care si-a pierdut sufletul, în schimbul bogatiilor lui.
Orice om cu adevarat mare se caracterizeaza în primul rand prin umilinta fata de Dumnezeu si prin smerenie fata de semeni. Nu uitati ca vamesul, primind batjocura, s-a dezbracat de toate pacatele sale. Sunt unii care, dupa foarte multe osteneli, cad într-o mandrie cumplita. Daca harul lui Dumnezeu îi ajuta sa se trezeasca din caderea lor, sunt salvati. Sau daca gasesc un duhovnic care sa-i ajute sa scape de aceasta ispita, sunt salvati. O sa vedeti la Sucevita pictata „Scara”, dupa Scara sfantului Ioan Scararul — si multi cad din varful scarii din pricina acestei mandrii. O sa vedeti acolo, aceasta imagine. Si o sa mai vedeti în partea dreapta o multime de îngeri care vin în zbor si se opresc sa asiste la aceasta lupta crancena, dintre noi si diavoli – sunt diavoli cu niste tepusi, care cauta sa ne îndemne mereu la patimi.
In timpul acesta, cat stati aici si va asteptati randul la miruit, sau stati la alte cozi, nu pierdeti timpul, frati crestini. Ganditi-va la ceea ce ati auzit aici si mai ales rugati-va în taina inimii dumneavoastra, pentru ca numai astfel timpul trece repede si cu folos. Sa ne învatam sa ne rugam mai mult, pentru ca rugandu-ne, intram în dialog cu Cineva care ne poate ajuta cu adevarat.
Spuneti rugaciunile pe care le stiti pe de rost si mai ales spuneti aceasta rugaciune scurta si foarte cuprinzatoare:
„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul” (sau „pacatoasa”).
Iar acasa, puneti mana pe Noul Testament si începeti a citi din Evanghelie, ca sa cunoasteti bine viata lui Iisus si învataturile Lui. Si nu numai asa, doar sa le cunoasteti, ci sa va însusiti ca pe niste principii aceste sfaturi si porunci ale Lui, adica sa le traiti.
Cititi, frati crestini, pentru ca omul are nevoie si de niste temeiuri intelectuale, ca sa stie pentru ce crede asa, pentru ce traieste asa, pentru ce se înfraneaza de la anumite lucruri.
Cum va spuneam, exista o randuiala a acestui post. Postul e recomandat pentru toata lumea, dar de obicei sunt scutiti batranii, bolnavii si copiii. Insa care vor sa posteasca dintre ei, nu gresesc, e foarte bine. Au aceasta dezlegare, dar daca postesc, nu gresesc.
Sunt si unii care lucreaza în medii toxice si folosesc unele alimente, de pilda laptele, ca pe un medicament. Mai bine sa ai blagoslovenia duhovnicului si sa mananci lapte, decat sa te îmbolnavesti si sa cartesti; poti lua acest aliment ca pe un medicament care te apara de un accident pulmonar sau de o alta boala.
Faceti asa, frati crestini, si Dumnezeu le va randui pe toate celelalte spre folosul nostru, cu adevarat.
Sursa: Pr Sofian , Editura Bizantina
