Ce a făcut Maica lui Dumnezeu în templu până la 15 ani? S-a rugat în Sfânta Sfintelor, a trăit în nespusă curăție, a învățat teologia cea dumnezeiască, dar a și muncit. Pentru că s-a ocupat cu „toarcerea lânii și a inului” și cu „cusături de mătase”. Fapt pentru care, mai apoi, i-a țesut Fiului ei „hitonul cel necusut, adică, cămașa pentru care s-a tras [la] sorț[i], [atunci] când Domnul era răstignit pe Cruce”.

 

Pentru că omul are nevoie să îmbine cunoașterea teologică cu munca, ca să se dezvolte armonios. Iar Maica lui Dumnezeu își începea ziua cu rugăciunea, apoi lucra cu mâinile sale și citea cărțile sfinte, apoi iarăși se ruga spre seară, până când venea Arhanghelul Domnului și o hrănea dumnezeiește[10]. Lucruri pe care le facem și noi în viața noastră.

 

Pentru că ne trezim rugându-ne, muncim toată ziua, citim, facem voia lui Dumnezeu, iar spre seară ne culcăm în rugăciune. Și pentru că îmbinăm munca cu rugăciunea și cu cititul și cu slujirea, tocmai de aceea ne și simțim împliniți în tot ceea ce facem.

 

Și cum să nu ne simțim împliniți atunci când muncim sau ne rugăm sau citim, când toate acestea le facem spre sporirea noastră duhovnicească și trupească? Ne simțim împliniți și Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate, pentru că Îi suntem recunoscători Lui pentru toate binefacerile vieții noastre, dar și pentru toate îndreptările Lui cele părintești.

Pr.Dr.Octavian Piciorus

0 Shares