„Trebuie sa fac, pana este ziua, lucrarile Celui ce M-a trimis pe Mine; ca vine noaptea, nimeni nu poate sa lucreze.”
Astfel a vorbit Domnul ucenicilor.
Cu aceste cuvinte, El le-a deslusit pricinele pentru care El urma sa savarseasca minunea asupra orbului.
„Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, nu a omului”, El a vrut sa spuna, „si lucrarile lui Dumnezeu sunt ziditoare si minunate, ale Celui care M-a trimis pe Mine”, El a vorbit cu smerenie si iubire pentru Tatal – „El savarseste lucrarile acestea pentru Mine, Fiul Sau Cel Unul Nascut, savarseste de asemenea numai astfel de lucrari.
Folosirea puterii tine de obisnuinta omeneasca; aceasta nu este de la Mine.
Oamenii sunt incurajati de pizma si razbunare, dar Eu sunt incurajat de mila si adevar.
Oamenii pot arunca cu pietre in Mine, dar Eu voi continua sa le dau lor painea vietii.”
Dar pentru cata vreme?
Pana este ziua: altfel spus, cat tine viata. Vine noaptea: adica, moartea, cand nimeni nu poate sa lucreze.
Aceasta se spune ca o problema generala, si nu este adevarat si pentru Domnul, caci El a savarsit lucrari si in moarte, pogorandu-Se in iad, biruindu-l si eliberand pe stramosii nostri cei drepti si pe cei placuti lui Dumnezeu; si dupa Inviere, din lumea cea nevazuta, El a continuat sa faca minuni pana in ziua de astazi, si va mai face aceasta pana la sfarsitul veacurilor.
Pentru El, nu poate veni niciodata noaptea ca sa-L opreasca pe El din lucrare.
Ziua Lui cuprinde veacurile in toata intregimea lor, si depaseste capatul lor pana in vesnicie.
Cu adevarat, atata timp cat este ziua Lui, El lucreaza fara incetare.
Si astfel oamenii, urmand pilda Sau, trebuie sa fie lucratori in toata vremea zilelor lor; de la nastere pana la moarte.
Caci pentru oameni va veni noaptea – moartea – si atunci nimeni nu va mai putea lucra dupa cum doreste.
Este adevarat ca sfintii sunt lucratori dupa moartea lor, lucrand prin Biserica lui Dumnezeu de pe pamant in felurite chipuri, si ajutand-o; dar ei nu mai lucreaza dupa voia lor, ci a lui Dumnezeu: Dumnezeu lucreaza Voia Lui prin ei, din iubirea Sa de oameni, fiindca acestia L-au iubit pe Dumnezeu in timpul zilelor lor de pe pamant.
Dupa moarte, nimeni nu poate sa mai savarseasca nici o lucrare care sa-i fie de folos lui in lumea aceea sau, cu nici un chip, nu poate sa-si mai imbunatateasca soarta in lumea aceea.
Dupa moarte, nimeni nu poate sa castige vreun fel de pretuire de la Dumnezeu; nici macar un sfant nu poate dobandi pretuire mai mare decat aceea pe care o are deja, caci meritul se dobandeste numai in aceasta viata.
Bogatia duhovniceasca, ori pierzarea duhovniceasca se dobandeste numai aici pe pamant.
Asadar aceste cuvinte ale Mantuitorului: „vine noaptea, cand nimeni nu poate sa lucreze”, nu trebuie talmacite ca o expresie a starii Sale la moarte sau dupa moarte, ci ca o atentionare grea si potrivita a lumii.
