Învierea lui Lazăr3 min de citit

Şi era bolnav un om pe nume Lazăr, din Betania, fratele Martei şi al Mariei. Iar Maria era cea care a uns cu mir pe Domnul şi i-a şters picioarele cu părul capului ei.

 

Surorile celui bolnav au trimis de veste la Iisus, zicând:

 

– Doamne, cel pe care îl iubeşti este bolnav.

 

– Această boală nu este spre moarte, le-a răspuns Iisus, ci ca să se arate slava lui Dumnezeu şi a Fiului Său.

 Iar Iisus iubea pe Lazăr şi pe Marta, şi pe Maria. El a mai stat două zile în locul în care se afla şi abia apoi a pornit cu ucenicii spre casa lui Lazăr. Tot atunci, El le-a spus acestora:

 

– Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc să-l trezesc.

 

– Doamne, dacă a adormit, înseamnă că se va face bine, au grăit ucenicii.

 

Dar Iisus voise să spună că Lazăr a murit; numai că ucenicii nu înţeleseseră. Abia atunci Iisus le-a spus lor pe faţă:

 

– Lazăr a murit. Să mergem la el.

 

– Să mergem şi noi şi să murim cu El, a spus Apostolul Toma, crezând că în Betania vor fi prinşi de iudeii care Îl urau pe Hristos, şi ucişi cu pietre.

 

 

 

Ajungând aproape de satul lui Lazăr, Iisus l-a găsit pe acesta pus de patru zile în mormânt. Iar Betania era aproape de Ierusalim, ca la cincisprezece stadii (aproximativ trei kilometri). Mulţi iudei veniseră din Ierusalim la Marta şi la Maria, să le mângâie pentru pierderea fratelui lor.

 

Marta a ieşit în întâmpinarea Domnului şi I-a zis:

 

– Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit. Dar şi acum ştiu că oricâte vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu Îţi va da.

 

– Fratele tău va învia, i-a confirmat Iisus.

 

– Ştiu că va învia la înviere, la sfârşitul lumii, a spus Marta.

 

– Eu sunt învierea şi viaţa, a grăit Iisus. Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Crezi tu aceasta?

 

– Da, Doamne, a zis Marta. Eu am crezut că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume.

 Atunci ea s-a dus şi a chemat-o la Iisus pe Maria, sora ei. În grabă, Maria a venit la El, însoţită de iudeii ce sosiseră să-i aline suferinţa. Aceştia credeau că ea se duce la mormânt, ca să plângă acolo. Dar Maria s-a dus la locul unde era Iisus, a căzut la picioarele Lui şi I-a zis:

 

– Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit.

 

Văzând-o Iisus pe Maria, sora lui Lazăr, plângând, de asemenea şi pe iudeii veniţi cu ea, tot plângând, a suspinat şi S-a tulburat. Şi le-a zis:

 

– Unde l-aţi pus pe Lazăr? Şi a lăcrimat Iisus, a suspinat şi a mers la mormânt. Iar mormântul era într-o peşteră, având o piatră aşezată la intrare.

 

– Ridicaţi piatra, a zis Iisus.

 

– Doamne, deja miroase, că e a patra zi, a răspuns Marta.

 

– Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea puterea şi mărirea lui Dumnezeu? a mustrat-o Domnul.

 

Deci iudeii au ridicat piatra. Iisus Şi-a înălţat privirea spre cer şi a grăit:

 

– Părinte, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat. Eu ştiam că Tu Mă asculţi întotdeauna, dar am vrut să creadă şi mulţimea din jur că Tu M-ai trimis în lume. Apoi a strigat:

 

– Lazăre, vino afară!

 

Şi a ieşit mortul, înviat, legat cu fâşii de pânză şi cu faţa înfăşurată, aşa cum fusese înmormântat. Iar iudeii l-au dezlegat. Şi mulţi dintre ei au crezut în El, pentru minunea aceasta.                                        

 

(v. Ioan XI, 1-45)

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments