INJURATURA-pacat ce nu se iarta5 min de citit

«Amin zic vouă, că toate păcatele se vor ierta fiilor omeneşti şi hulele ori câte vor trăi, dar cine va huli asupra Duhului sfânt nu are iertare în veci, ci este vinovat judeţului de vech. Marcu 3, 28.
 
Ce vorbe grele şi pline de fior citim în Evanghelie. Ne spun aceste vorbe, că sunt unele păcate pe care Dumnezeirea nu le iartă niciodată, ci le pedepseşte cu osânda de veci. Aceste păcate sunt cele ce ridică hulă împotriva Duhului Sfânt. Intre acele păcate este, dragii mei, şi injuratura.

 

Grozav păcat trebuie se fie acela care n’are iertarea Tatălui ceresc. In sute de locuri şi în sute de feluri ne spun Scripturile cât este de milos şi iertător Dumnezeu. Sunt pline Scripturile de datornici iertaţi, de tâlhari mântuiţi, de fii rătăciţi primiţi cu ospăţ şi de altele tot atâtea pilde ale iertării şi milei dumnezeeşti. Mai mult chiar: Iisus a strigat şi de pe cruce iertare acelora care băteau cuie în manile şi picioarele Lui.
Şi iată, dragii mei, injuratura este un păcat, căruia nu i se dă această iertare. Grozav trebuie se fie un aşa păcat.
De ce oare ? De aceea pentru că injuratura înţeleg injuratura de cele sfinte vatămă Dumnezeirea mai mult şi mai greu decât alte păcate. Ascultaţi numai şi gândiţi-vă mai deaproape la cele ce i e scoate suduitorul din gura sa şi veţi pricepe şi D-Voastră acest adevăr. Cu adevărat injuratura de cele sfinte este mai mult decât palmele ce le-a răbdat Isus, mai mult decât biciul ce l-a lovit, suliţă ce l-a împuns, spinii şi cuiele ce l-au sângerat. Ea este noroiul, pe care suduitorul cearcă să-l arunce în faţa Dumnezeirii.
Mai este apoi o pricină care ridică injuratura peste alte păcate şi o face mai grea decât altele.
Multe alte păcate le face omul silit de anumite porniri şi împrejurări. Fură omul din lipsă, minte ca să scape de ceva, jură strâmb ca să câştige ceva — suduie însă de mandru şi îngâmfat, suduie de prea sănătos, de prea tare şi puternic. Suduitorul este aşadară un batjocoritor al milei şi darurilor ce le are de la Dumnezeu, Tatăl Iui ceresc — şi de aceea păcatul lui nu se iartă.
Injuratura este aşadarcuţitul, cu care suduitorul, nesilit de nimenea ci de bună voie, îşi junghie sufletul său.
Cât de nesocotit este apoi acela care crede, că cu acest cuţit mai poate răni şi pe alţii. Vorba şi ameninţarea «te sudui» este o prostie şi o hulă şi cel ce se teme de ea este un nepriceput, căci scris este: «Precum, pasările, vrăbiile sboară şi n’ating pe nime, aşa sudalma îndeşert nu va veni asupra nimărui» (Sirah 26, 2).
Dar şi mai nepriceput este acela, care la sudalmă răspunde cu sudalmă. Cu adevărat doi oameni, ce «se suduie», sunt doi nebuni ce-şi omoară sufletul ziua la amiaza.
Iată deci, iubiţi creştini, ce păcat mare şi groaznic este injuratura. In legea Vechiului Testament pe suduitorul de Dumnezeu îl omoară cu pietre(III Moise 24,15). Şi legile de acum ar trebui să pedepsească fără milă şi fără cruţare pe suduitorul de cele sfinte. Dar dacă legea de acum nu face acest lucru şi suduitorul cade şi suduie azi înainte nepedepsit — este o altă lege şi un alt Judecător deasupra noastră a tuturor care îi dă suduitorulut pedeapsa cuvenită, de cele mai multe ori şi în această lume, nu numai în cealaltă.
E foarte dureros, dragii mei, că noi Românii tocmai acest păcat îl avem mai mult ca pe celelalte. In foarte multe locuri şi ţinuturi avem oameni, care se culcă şi se scoală cu injuratura în gură. Avem nechibzuiţi, care socotesc injuratura ca pe un semn de bărbăţie şi putere. Avem nepricepuţi care o dau odată cu laptele în gura copiilor. Par’că despre noi zice Domnul şi pe noi ne mustră vorbele Lui din Biblie:« Între voi numele meu se huleşte în toate zilele» (Isaia 52, 5).
«A jură nu-ţi învăţă gura ta — zice Scriptura — şi a numi pe cel sfânt nu te obişnui. Că precum sluga, care adeseori se cercetează, multe bătăi ia; aşa şi celce jură şi pururea numeşte pe cel sfânt, de păcat nu se va curaţi…  Şi nu se va depărta de casa lui biciul», <că se va umplea de rele casa lui». (Sirah 23, 8, 9,10, 12). «Omul care se obişnueşte cu cuvinte de sudalmă, în toate zilele vieţii sale nu se va înţelepţi» (Sirah 23, 19).
Iubiţi creştini, decât să vă feriţi de injuratura, ca de focul ce arde şi ca de şarpele ce muşcă de moarte.
Feriţi-vă de mâniile, după care— cum zice înţeleptul Sirah (22, 27) — ca după focul ce arde în cuptor se fac şi rămân cărbunii, fumul şi cenuşa injuraturilor.
Feriţi-vă de beţiile, care dau cele mai multe şi cele mai grele injuraturi.
Seara şi dimineaţa, in tot ceasul şi în toată vremea gândiţi-vă neîncetat la vorbele lui Isus din evanghelie:
Amin, amin zic vouă, despre tot cuvântul desert ce-l vor scoate oamenii din gură vor da seamă de dânsul înaintea, judecăţii» (Mateiu 12, 36). 
Ce va răspunde suduitorul când i se va cere această dare de seamă?
Vai va fi lui!
Să punem dară strajă bună şi cuminte gurii noastre, dându-ne seamă, că din gură iese îndreptarea sau osânda, (Mateiu 12, 37), «binecuvântarea sau blăstămul, (V Moise 11, 26), dulceaţa sau otrava* (Iacob 3,10), * moartea sau vieaţa» (V Moise 30, 19) noastră.  Amin.
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments