Da, va rog sa nu va suparati ca am numit pacatul direct si fara ocolisuri, insa atunci cand pierdem timpul aiurea, asa se numeste acest pacat, si sigur ca am mai spus, ca majoritatea timpului pierdut aiurea este in fata televizorului sau a calculatorului, dar se intelege ca si atunci cand ne lenevim, insa si atunci cand ne cautam de lucru, si nu mai avem deloc timp pentru rugaciune.

Atunci cand spunem la spovedanie acest pacat, unii preoti nici macar nu ne cearta, desi el este ca un vierme inauntrul nostru, care ne mananca sufletul. „Pe gemul fierbinte mustele nu se asaza“, ne spun Sfintii Parinti, iar pe sufletul celor ce lenevesc, desi nu se vede cu ochiul liber acest lucru, misuna
mustele, viermii si toate taratoarele. O, cum ar reactiona omul daca ar putea vedea ce se petrece in spatele lumii nevazute, sa vezi un chip frumos dupa care toti intorc capul, cum ii ies viermi din gura… cum sa mai saruti asa ceva? Dar ne-a lasat Dumnezeu sa ne luam rasplata dupa murdaria sufletului nostru: sarutam stricaciune si imbratisam mortaciunile acestei lumi, pentru ca cei ce traiesc fara Hristos asta sunt; asa am fost si noi, si ne luptam sa nu mai fim. Viermi mai ies si din gura celor ce raspandesc pacatul si rautatea in lume.

Pacatul gura-casca il gasim si la cei care citesc toata ziua horoscoape si zodiace. Unii spun ca se roaga, si apoi citesc horoscopul, dar nu putem sa imploram adevarul, atata timp cat noi alegem minciuna. Hristos este Adevarul, iar horoscopul si zodiacul sunt minciunile unei lumi dezorientate, fara nicio busola si, care imbatraneste asteptandu-si norocul, si-L da afara pe Hristos. Este rusinos ca nu vrem sa ne ridicam un nivel mai sus si mergem si noi cu puhoiul. Cascam gura ca niste oameni fara minte, sa primim niste murdarii de combinatii intre asa-zise destine, care de fapt sunt lasate ca oamenii singuri sa si le lucreze, iar nu sa le cada din stele.

Singhel Ioan Buliga, Provocarile crestinului ortodox in zilele de astazi,

CategoriiPacate
0 Shares