Va mai exista atunci dragoste?

De la Avva Ishirion, monah îmbunătățit care a trăit în secolul al V-lea, s-a păstrat peste veacuri un singur cuvânt. El arată că virtutea cea mare pe care trebuie să o aibă creștinii în vremurile noastre este „să fie lămuriți”, adică să nu spună binelui rău și răului bine, ci să știe care fapte sunt după Dumnezeu și care nu.

Revoluţiile egalitare generează dictaturi feroce tocmai pentru că pleacă de la o înţelegere greşită a binelui şi a răului, aşa cum se manifestă ele în firea omului şi în interacţiunea dintre ei

Prima greşeală este considerarea naturii umane ca desăvârşită. Dar cine nu a eşuat măcar o dată când şi-a propus să facă binele, neputinţa firii spunându-şi cuvântul?

Pretinzând că omul este bun a priori, i se ia posibilitatea vindecării. Hristos este Cel care a restaurat firea umană, i-a dat posibilitatea să se sfințească, inclusiv prin taina căsătoriei: „Când bărbatul şi femeia se unesc în căsătorie, ei nu mai sunt ceva pământesc, ci chipul lui Dumnezeu însuşi” (Sf. Ioan Gură de Aur). Prin celălalt, diferit şi complementar, omul se întregeşte.

A doua greşeală este introducerea conceptului de egalitate, pe cât de fascinant, pe atât de fals şi distrugător. Relaţia de egalitate nu se aplică oamenilor, care sunt unici. Relaţia care defineşte legătura dintre oameni este alta: dragostea.

Dumnezeu a rânduit identitatea specifică şi unică a fiecărei persoane, astfel încât să poată intra în relaţie de
dragoste cu altele, dăruindu-şi ceea ce au nevoie şi sprijinindu-se reciproc. Specificitatea şi complementaritatea dau posibilitatea comuniunii, pe când egalitatea uniformă generează  individualism.

Putem înţelege că modelul revoluţiilor egalitare stă în răzvrătirea lui Lucifer. Un gest lipsit de iubire, lipsit de smerenie, care l-a făcut pe acest înger să devină cea mai însingurată ființă din întreaga existenţă.

Calea lui Hristos este opusă: Dumnezeu Fiul se smereşte şi se face om, pentru a sluji creaţia. El este Calea, Adevărul şi Viaţa, El este modelul smereniei şi al dragostei.

Acestea îl eliberează pe om şi îl odihnesc (cf. Matei 11, 29). El a făcut adevărata revoluţie, aducând firea umană în sânul dumnezeirii, făcându-Se om pentru a-l face pe om dumnezeu după har.

Astfel, l-a eliberat pe om din singurătatea lipsei de dragoste în care îl aruncă patima şi de singurătate veşnică a iadului, dăruindu‑i veşnica sălăşluire în Împărăţia iubirii, comuniunea cu Sfânta Treime.

„Dragostea se bucură numai de adevăr”, spune Sf. Pavel. În lipsa adevărului, dragostea va pieri. Să nu fie!

Gheorghe Stoian

Revista Putna 2013-Cuvinte catre tineri