Dar ca să vezi metoda arestării, poate asta ar trebui spus: Era înainte de 14 mai, a anului 1948, care e noaptea Sfântului Bartolomeu pentru România (…), a fost noaptea cea mai odioasă, cea mai criminală pentru istoria politică şi socială din România. Eram în una din zile la Episcopia Romanului. Treceau două maşini de un lux nebun, n-am văzut curse aşa de elegante. Interesant e că nu se putea vedea nimic înăuntru, nici măcar şoferul.
În faţă totul era negru şi negru. Măi, ce-o fi cu maşinile astea? Nimeni nu ştia, nimeni nu mai văzuse maşini din astea. Ei, bine, au trecut vreo două luni de zile, timp în care vedeam din când în când maşinile care treceau, misterioase, tăcute, negre. Acolo, în preajma Episcopiei din Roman, era un urcuş şi se vedea că trag din greu, dar nimeni nu ştia ce cară, unde se duc, în slujba cui sunt. În ziua de 14 mai însă, aceste două curse apar în faţa Episcopiei din nou şi opresc. Mai pleacă, mai vin, iar opresc. (…) Slujeam împreună cu alţi doi părinţi, unul de la Secu şi unul de la Mănăstirea Neamţ. Unul era Valerian Blaga, Dumnezeu să-l ierte. (…) Dar între timp se făcuse seară, se înnoptase, aveam camera noastră acolo, eu cu Valerian. Şi numai ce auzim zgomot puternic la uşă. Dar când au bătut la uşă au şi intrat. Cum? Dumnezeu ştie. M-am ridicat. «Hai, echiparea!». Mi am dat seama pe loc că nu e lucru curat aicea. Zic: «Să-mi iau haina!». «Nu, nu, că vii înapoi! Nu-i nevoie, mergi aşa!». Am plecat aşa cum eram îmbrăcat. Dragii mei, au început ei să caute, s-au învârtit, s-au uitat ei. (…) Ieşim de acolo în curte. Ce era la poartă? Cursa aceea mare şi frumoasă, cu geamuri negre! Era staţionată. Când se deschide uşa, acolo era plin de oameni. Avocatul cutare, părintele cutare… Mă uit în dreapta, în stânga, numai oameni unul şi unul. «Ei, dacă sunteţi aicea, atunci e bine, n-o să fie mare lucru… Hai să mergem!» Şi unde ne-a dus? Nu ştiam. Dar ne-a învârtit o oră şi jumătate în jurul oraşului, ca să ne dea impresia că suntem duşi la capătul lumii. Nu se vedea nimic în afară, iar o oră şi jumătate părea atunci, în acele condiţii, un timp imens…
Proces verbal de trimitere în judecată a părintelui Iustin Pârvu, din martie 1949. Doc. Centrul de Studii în Istorie Contemporană
CategoriiPr Iustin Parvu