La 8 septembrie, Biserica prăznuiește Nașterea Maicii Domnului. Este o sărbătoare care ne așază înainte o femeie care, pentru creștinism, nu a rămas doar o figură a trecutului, ci a devenit una dintre cele mai puternice prezențe ale vieții duhovnicești. O privim în icoane, îi rostim numele în rugăciune, îi cerem ocrotirea și o numim „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu”. Dar dacă ne oprim puțin din obișnuința sărbătorii și privim mai atent spre viața fetelor de astăzi, apare o întrebare pe care nu ar trebui să ne fie teamă să o punem:
Ce mai poate spune Nașterea Maicii Domnului unei fete care trăiește în lumea de astăzi?
O lume în care unei tinere i se spune, încă din copilărie, că trebuie să fie independentă, să arate bine, să aibă succes, să-și construiască o carieră, să fie admirată, să fie puternică și să nu depindă de nimeni. O lume în care telefonul îi arată permanent cum ar trebui să arate, cum ar trebui să se îmbrace, unde ar trebui să meargă, ce ar trebui să cumpere și chiar cum ar trebui să fie iubită. O lume în care frumusețea a devenit marfă, iar imaginea unei femei poate fi transformată într-un produs care aduce bani altora.
Și atunci întrebarea devine inevitabilă: ce înseamnă să fii femeie?
Este suficient să fii frumoasă? Este suficient să fii dorită? Înseamnă libertatea să poți face orice? Înseamnă puterea să nu ai nevoie de nimeni? Înseamnă succesul să ajungi mai sus decât ceilalți? Sau există undeva, dincolo de toate acestea, o frumusețe pe care lumea de astăzi aproape că a uitat să o mai caute?
Privind spre Maica Domnului, Biserica propune o altă imagine a femeii.
Nu o femeie slabă, lipsită de personalitate și condamnată să stea în umbra altora. Dimpotrivă. Maria este femeia care, în momentul în care primește vestea cea mai greu de cuprins de mintea omenească, răspunde liber lui Dumnezeu. Nu este împinsă cu forța, nu este manipulată, nu este obligată. Îngerul vestește, iar ea răspunde.
„Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38).
În aceste cuvinte există o libertate pe care lumea contemporană o înțelege uneori foarte greu. Pentru că libertatea adevărată nu înseamnă doar să poți spune „fac ce vreau”. Uneori adevărata libertate începe atunci când omul poate spune „da” binelui, chiar atunci când acel „da” îi schimbă întreaga viață.
Aici începe dezbaterea noastră.
Ce le oferim astăzi fetelor noastre?
Le spunem să fie frumoase. Dar le învățăm ce să facă atunci când frumusețea începe să se schimbe?
Le spunem să fie independente. Dar le învățăm diferența dintre independență și singurătate?
Le spunem să aibă o carieră. Dar le vorbim și despre caracter, despre responsabilitate, despre familie, despre fidelitate?
Le spunem să nu accepte să fie umilite. Și foarte bine facem. Dar le învățăm să nu umilească la rândul lor?
Le spunem să-și cunoască valoarea. Dar le explicăm de unde vine această valoare?
Pentru că dacă valoarea unei fete este legată numai de felul în care arată, va trăi cu frica îmbătrânirii. Dacă valoarea ei depinde de numărul celor care o admiră, va deveni dependentă de privirea altora. Dacă valoarea ei se măsoară în bani, va ajunge să creadă că omul care are mai puțin valorează mai puțin. Dacă valoarea ei depinde de validarea rețelelor sociale, va avea nevoie mereu de încă o apreciere, încă un comentariu, încă o fotografie în care să primească confirmarea că este suficient de frumoasă.
Dar Maica Domnului ne arată o altă măsură.
Valoarea ei nu vine din ceea ce spune lumea despre ea.
Vine din relația ei cu Dumnezeu.
Și poate tocmai aici avem una dintre cele mai importante lecții pentru fiicele noastre.
O fată trebuie să învețe că nu trebuie să fie admirată de toată lumea pentru a avea valoare.
Trebuie să știe cine este chiar și atunci când nimeni nu o aplaudă.
Trebuie să poată rămâne întreagă atunci când cineva îi spune că nu este suficient de frumoasă, suficient de modernă, suficient de interesantă sau suficient de dorită.
Trebuie să aibă puterea de a pleca dintr-o relație în care este umilită și curajul de a nu confunda iubirea cu posesia.
Trebuie să știe că un băiat care o iubește cu adevărat nu are nevoie să o controleze pentru a fi sigur de ea.
Trebuie să înțeleagă că trupul ei nu este o marfă pe care trebuie să o expună pentru a primi atenție și că intimitatea nu este ceva ce trebuie oferit oricui pentru a demonstra că este iubită.
Și aici poate începe o discuție dificilă cu fetele noastre.
De ce simte o tânără că trebuie să arate atât de mult pentru a fi văzută?
Cine i-a spus că frumusețea ei trebuie demonstrată zilnic în fața unor oameni pe care poate nici nu îi cunoaște?
De ce o fată care are nevoie de atenție ajunge atât de ușor să creadă că atenția este iubire?
De ce acceptă uneori relații în care este jignită, manipulată sau folosită doar pentru că se teme să rămână singură?
De ce uneori preferă să fie dorită decât să fie respectată? Sunt întrebări grele, dar nu trebuie să le evităm.
Pentru că o fată nu are nevoie doar de reguli. Are nevoie să înțeleagă de ce.
Iar aici părinții au o responsabilitate uriașă.
O fiică nu învață valoarea femeii numai din ceea ce îi spune mama. O învață și din felul în care tatăl își privește soția.
Dacă vede că mama este respectată, ascultată și iubită, va avea o măsură după care își va alege mai târziu bărbatul. Dacă vede că tatăl își jignește soția, o controlează sau o tratează ca pe cineva inferior, este posibil ca acea imagine să devină pentru ea, fără să-și dea seama, normalitatea.
De aceea, educația unei fete începe cu mult înainte ca ea să aibă primul iubit.
Începe în casă. Începe din felul în care părinții vorbesc. Din felul în care se privesc. Din felul în care se iartă. Din felul în care își poartă greutățile. Din felul în care se raportează unul la celălalt.
Maica Domnului nu a crescut într-o lume a Instagramului, a reclamelor și a influencerilor. Dar a crescut într-o lume în care existau presiuni sociale, așteptări, judecăți și norme foarte puternice. Și totuși, atunci când a venit momentul decisiv, ea nu și-a construit identitatea după ceea ce așteptau ceilalți de la ea. A ascultat glasul lui Dumnezeu.
Aceasta este o diferență esențială.
Cine îți spune astăzi cine ești?
Lumea? Prietenii? Un algoritm? Un băiat? Un grup? O modă?
Sau Dumnezeu?
Pentru că omul care își lasă identitatea în mâinile lumii va fi schimbat de fiecare dată când lumea își schimbă gusturile.
Astăzi i se spune unei fete că trebuie să fie într-un fel. Mâine i se va spune că trebuie să fie altfel. Astăzi este la modă un anumit chip, mâine altul. Astăzi succesul înseamnă ceva, mâine înseamnă altceva.
Dar Dumnezeu nu schimbă măsura omului.
Înaintea Lui, o femeie nu este mai valoroasă pentru că este tânără și nu devine mai puțin valoroasă pentru că îmbătrânește. Nu valorează mai mult pentru că are bani și nici mai puțin pentru că trăiește simplu. Nu este mai importantă pentru că este admirată și nu devine neînsemnată atunci când nu o mai privește nimeni.
Are valoare pentru că este om. Pentru că este zidită după chipul lui Dumnezeu.
Aceasta este o veste extraordinar de puternică pentru o tânără.
Și poate că noi, cei care avem fiice, trebuie să le spunem mai des acest lucru.
Nu trebuie să fii perfectă. Nu trebuie să fii cea mai frumoasă. Nu trebuie să fii cea mai populară. Nu trebuie să fii dorită de toți.
Trebuie să fii adevărată. Trebuie să-ți păstrezi sufletul. Trebuie să înveți să iubești. Trebuie să înveți să alegi. Trebuie să știi când să spui „da” și când să spui „nu”.
Trebuie să ai curajul de a nu merge cu mulțimea atunci când mulțimea merge într-o direcție care te distruge.
Și, mai ales, trebuie să știi unde să te întorci atunci când viața te rănește.
La Dumnezeu.
Poate că acesta este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le putem spune unei fete de astăzi: nu vei putea controla lumea, dar îți poți păzi inima.
Vor exista oameni care te vor dezamăgi. Vor exista relații care se vor sfârși. Vor exista momente în care te vei uita în oglindă și nu-ți va plăcea ceea ce vezi. Vor exista eșecuri. Vor exista zile în care vei crede că toată lumea merge înainte, iar tu ai rămas în urmă. Vor exista despărțiri și pierderi.
Dar dacă ai învățat să nu-ți măsori viața numai prin ceea ce vede lumea, vei putea să treci prin toate acestea fără să te pierzi pe tine.
Nașterea Maicii Domnului ne vorbește și despre mamă.
Maria a fost mai întâi fiică.
A fost copilul lui Ioachim și al Anei.
Înainte de a fi Maica Domnului, a fost o fetiță crescută într-o familie.
Iar acest lucru ar trebui să ne facă să privim cu mult mai multă responsabilitate felul în care creștem fetele de astăzi.
Pentru că o fată nu ajunge femeia de mâine dintr-o dată.
Devine ceea ce a văzut, ceea ce a primit, ceea ce a învățat și, mai târziu, ceea ce a ales să păstreze sau să schimbe.
De aceea, poate că sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului este și o întrebare adresată părinților:
Ce fel de femeie pregătim să devină fiica noastră?
O femeie care va avea nevoie permanent de aprobarea altora?
O femeie care va confunda iubirea cu dependența?
O femeie care va accepta orice doar pentru a nu rămâne singură?
Sau o femeie care va putea să iubească fără să se piardă, să fie blândă fără să fie umilită, să fie puternică fără să devină rece și să fie liberă fără să uite de Dumnezeu?
Aceasta este dezbaterea pe care ar trebui să o avem.
Nu despre dacă fetele de astăzi sunt „mai bune” sau „mai rele” decât cele de altădată. Fiecare generație are ispitele ei, iar lumea nu devine mai simplă doar pentru că se schimbă hainele și tehnologia.
Întrebarea adevărată este alta:
Ce le oferim fetelor noastre pentru a putea rămâne întregi într-o lume care le cere să se împartă în atâtea imagini?
Le oferim doar reguli? Sau le oferim și un sens?
Le spunem doar ce să nu facă? Sau le arătăm pentru ce merită să trăiască?
Le speriem? Sau le formăm conștiința?
Le spunem că lumea este rea? Sau le învățăm să fie bune într-o lume care nu este întotdeauna bună?
Aici Biserica are un cuvânt de spus.
Credința nu trebuie să ajungă pentru o fată doar o listă de interdicții. Dacă îi spunem unei tinere doar „nu face asta”, „nu te îmbrăca așa”, „nu vorbi așa”, „nu merge acolo”, fără să o ajutăm să descopere frumusețea unei vieți trăite cu Dumnezeu, există riscul ca, atunci când va pleca de sub autoritatea părinților, să arunce toate regulile împreună cu credința.
O fată trebuie să descopere că Dumnezeu nu este un paznic care o urmărește ca să-i numere greșelile.
Este Tatăl care o cheamă să nu-și piardă sufletul.
Iar Maica Domnului poate deveni pentru ea un model extraordinar de feminitate: o femeie care nu are nevoie de zgomot pentru a fi puternică, care nu trebuie să se expună pentru a avea valoare și care nu își pierde libertatea atunci când se încredințează lui Dumnezeu.
În lumea de astăzi, aceasta poate părea o imagine aproape revoluționară.
Pentru că ni se spune că femeia puternică este cea care nu are nevoie de nimeni.
Evanghelia ne arată însă o femeie care știe să iubească, să primească, să slujească, să sufere, să rămână și să creadă fără ca toate acestea să o facă mai puțin demnă.
Adevărata putere nu înseamnă să nu ai nevoie de iubire.
Înseamnă să nu accepți orice numai pentru că ai nevoie de iubire.
Adevărata libertate nu înseamnă să faci orice.
Înseamnă să poți refuza ceea ce te distruge.
Adevărata frumusețe nu înseamnă să fii admirată de cât mai mulți.
Înseamnă să poți rămâne frumoasă și atunci când nimeni nu te privește.
Iar adevărata feminitate nu este un rol pe care trebuie să-l joci pentru ceilalți.
Este felul în care îți porți sufletul prin lume.
Poate că acesta este darul pe care ni-l aduce această sărbătoare.
Nașterea unei fetițe, într-o familie care așteptase îndelung un copil, avea să devină începutul unei istorii care ajunge până la noi.
Și astăzi, în fiecare casă în care există o fiică, există o întrebare asemănătoare.
Ce va deveni această fată?
Ce va face cu frumusețea ei?
Ce va face cu libertatea ei?
Ce va face cu iubirea pe care o va primi și cu rănile pe care le va avea?
Ce fel de bărbat va lăsa să intre în viața ei?
Ce fel de mamă va deveni, dacă Dumnezeu îi va dărui copii?
Ce va face atunci când lumea îi va spune că trebuie să fie altcineva?
Și, mai ales, își va aminti că Dumnezeu o iubește și atunci când ceilalți nu o mai iubesc?
De aceea, poate că în ziua Nașterii Maicii Domnului ar trebui să privim altfel spre fiicele noastre.
Să nu le privim doar ca pe niște copii care trebuie protejați, controlați și feriți de lume. Într-o zi vor trebui să meargă singure prin lume. Vor trebui să aleagă oameni, să ia decizii, să treacă prin suferințe și să-și construiască propria familie.
Iar atunci nu vor mai fi suficiente toate interdicțiile pe care le-am repetat când erau mici.
Va trebui să aibă înăuntrul lor o temelie.
O conștiință.
O credință.
Un reper.
O inimă care să știe unde să se întoarcă.
Poate că aceasta este una dintre cele mai mari responsabilități ale unei familii creștine: să crească o fiică ce nu se teme de lume, dar nici nu se lasă înghițită de ea.
O fiică ce știe să fie blândă fără să fie slabă, liberă fără să devină robă propriilor dorințe, modernă fără să-și piardă rădăcinile și puternică fără să uite să iubească.
Iar când privim spre Maica Domnului, nu privim spre o femeie ruptă de realitate, ci spre una care a trecut prin bucurie, neliniște, durere, fugă, pierdere și Cruce și care, în toate acestea, nu și-a pierdut inima.
Poate că tocmai aici se află răspunsul pentru fiicele de astăzi.
Lumea se va schimba mereu. Moda se va schimba, tehnologia se va schimba, relațiile dintre oameni se vor schimba, iar lucrurile pe care astăzi le considerăm normale poate vor părea peste câteva decenii de neînțeles.
Dar nevoia unei fete de a fi iubită, respectată și văzută cu adevărat nu se va schimba.
Iar nevoia sufletului de Dumnezeu nu se va schimba.
De aceea, de Nașterea Maicii Domnului, poate că nu este suficient să spunem doar „La mulți ani!” și să aprindem o lumânare.
Poate că ar trebui să ne uităm spre fiicele noastre și să le spunem:
„Nu trebuie să devii ceea ce lumea vrea să fii. Caută să devii omul pe care Dumnezeu îl vede deja în tine.”
Și poate că atunci sărbătoarea aceasta va coborî din calendar în viața noastră.
Pentru că Maica Domnului nu ne este dată doar ca să o privim în icoană.
Ne este dată și ca să învățăm, privind la ea, ce poate deveni o femeie atunci când frumusețea ei nu este despărțită de adevăr, când libertatea ei nu este despărțită de Dumnezeu și când iubirea ei nu se transformă în pierderea de sine.
