Sărbătorim Nașterea Maicii Domnului, prăznuită de Biserica Ortodoxă la 8 septembrie, pentru că nașterea ei este începutul văzut al împlinirii planului lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.
Maica Domnului nu este sărbătorită doar pentru că s-a născut o femeie aleasă de Dumnezeu. Biserica privește nașterea ei în lumina întregii lucrări a lui Hristos: din ea avea să Se nască Mântuitorul lumii. Prin urmare, sărbătoarea ei este legată direct de taina Întrupării.
Potrivit Tradiției Bisericii, părinții Maicii Domnului, Ioachim și Ana, erau înaintați în vârstă și nu aveau copii. Durerea nerodirii îi apăsa, mai ales într-o societate în care lipsa copiilor era privită ca o mare încercare. Ei au continuat însă să se roage și să nădăjduiască în Dumnezeu. Nașterea Mariei a fost primită ca un dar, iar Biserica vede în acest copil începutul unei istorii care va schimba lumea.
Aici se află frumusețea acestei sărbători: Dumnezeu începe lucrările Sale mari prin ceea ce oamenii pot considera mic și neînsemnat. Într-o familie aparent obișnuită se naște o fetiță care, în ochii lumii de atunci, nu era decât un copil. Dar Dumnezeu vedea mai departe.
Maria avea să devină Maica Domnului.
De aceea, Nașterea Maicii Domnului este una dintre marile sărbători ale Bisericii și deschide anul liturgic al marilor praznice închinate ei. Ea ne conduce cu gândul spre Nașterea lui Hristos: mai întâi se naște cea din care va lua trup Fiul lui Dumnezeu, iar apoi, prin Nașterea Domnului, începe să se arate oamenilor taina mântuirii.
Dar sărbătoarea aceasta spune ceva foarte profund și despre familie, despre copii și despre nădejde.
Ioachim și Ana au trecut printr-o așteptare lungă. Au cunoscut rușinea, durerea și întrebările pe care le aduce uneori o rugăciune la care răspunsul întârzie. Și totuși, nu au încetat să-L caute pe Dumnezeu. Nașterea Mariei ne amintește că omul nu vede întotdeauna lucrarea lui Dumnezeu în timpul în care ar vrea el să o vadă.
Uneori noi credem că Dumnezeu întârzie.
El poate însă să pregătească ceva ce încă nu putem vedea.
De aceea, în această zi, Biserica nu privește numai spre trecut. Privește și spre fiecare familie care așteaptă, spre fiecare mamă care își ține copilul în brațe, spre fiecare părinte care se roagă pentru copiii lui și spre fiecare om care trece printr-o perioadă în care nu mai înțelege de ce Dumnezeu îngăduie o anumită așteptare.
Nașterea Maicii Domnului ne învață să nu confundăm tăcerea lui Dumnezeu cu absența Lui.
Și mai este ceva.
Maria nu este importantă numai pentru că avea să devină Maica lui Hristos, ci și pentru felul în care a răspuns chemării lui Dumnezeu. Întreaga ei viață devine, mai târziu, un răspuns de ascultare, smerenie și iubire. De aceea, când privim spre ieslea Betleemului, spre Cruce și spre Înviere, nu putem despărți aceste evenimente de femeia prin care Fiul lui Dumnezeu a primit trup omenesc.
Sărbătorim Nașterea Maicii Domnului pentru că, prin ea, istoria mântuirii intră într-o nouă etapă.
Și poate că, într-un sens foarte apropiat de sufletul nostru, o sărbătorim și pentru că ne amintește că Dumnezeu poate face să răsară lumină acolo unde omul vede numai așteptare.
La 8 septembrie, Biserica ne pune înainte un copil.
Dar în acel copil era ascunsă o taină pe care lumea încă nu o putea vedea.
Din Maria avea să Se nască Hristos.
Iar prin Hristos, Dumnezeu avea să deschidă omului drumul către mântuire.
