Întrebarea care frământă astăzi multe suflete și care pătrunde adesea în taina scaunului de spovedanie este aceasta: ce fac atunci când soțul sau soția mea își pierde credința? Într-o lume frământată de îndoieli, de ritmul alert al vieții contemporane și de tentația raționalismului rece, mulți oameni se trezesc înstrăinați nu doar de Biserică, ci și de propria lor viață duhovnicească.
Când într-o familie unul dintre soți își pierde credința sau devine indiferent față de Dumnezeu, celălalt simte o durere adâncă, o sfâșiere lăuntrică și o spaimă chinuitoare pentru viitorul căminului lor.
Prima reacție a omului credincios în fața unei astfel de încercări este adesea impulsul de a corecta, de a dojeni și de a predica. Tentația de a devini „profetul” din casă, de a impune rugăciunea, postul sau prezența la biserică prin moralizări continue produce de cele mai multe ori efectul opus: îndepărtare, împietrire și conflict.
Sfântul Apostol Pavel ne dă un îndemn plin de înțelepciune în Epistola către Corinteni, întrebând: Căci ce știi tu, femeie, dacă îți vei mântui soțul? Sau ce știi tu, bărbate, dacă îți vei mântui soția? Dumnezeu nu ne cere să fim judecătorii partenerului nostru de viață, ci purtătorii de lumină ai dragostei Sale. Când cuvintele nu mai au trecere, predica cea mai puternică devine exemplul personal, fapta tăcută și răbdarea necondiționată. Când soțul sau soția nu mai vrea să audă de Dumnezeu, el sau ea trebuie totuși să Îl vadă pe Dumnezeu reflectat în bunătatea, înțelegerea și delicatețea ta.
Este esențial să înțelegem că pierderea credinței este adesea rezultatul unor răniri interioare, al unor dezamăgiri, al oboselii psihice sau al unor întrebări nerăspunse. În loc să privim partenerul cu superioritate duhovnicească sau cu reproș, este nevoie de o abordare creștin-psihologică profundă, caracterizată prin empatie și ascultare smerită. Hristos nu forțează niciodată ușa inimii nimănui; El bate blând și așteaptă. La fel trebuie să facem și noi în căsnicie: să creăm un spațiu de siguranță, de pace și de iubire necondiționată, în care celălalt să nu se simtă judecat sau respins din cauza îndoielilor sale.
Mântuirea în familie este o lucrare comună și tainică. Sfântul Apostol Pavel ne asigură că bărbatul necredincios se sfințește prin femeia credincioasă și femeia necredincioasă se sfințește prin bărbatul credincios. Această sfințire nu se face prin constrângere, ci prin rugăciunea tainică a celuilalt. Când cel de lângă tine nu se mai poate sau nu mai vrea să se roage, rugăciunea ta trebuie să devină suportul care îl susține în tăcere. În loc să vorbești prea mult cu soțul sau soția ta despre Dumnezeu, vorbește mai mult cu Dumnezeu despre soțul sau soția ta. Pune-l pe cel drag în rugăciunile tale de seară și de dimineață, adu-i numele la Sfânta Liturghie și lasă ca Harul Duhului Sfânt să lucreze acolo unde cuvintele omenești au dat greș.
Răbdarea și smerenia sunt cele două pârghii duhovnicești care pot mișca din loc chiar și munții de necredință. Înțelepciunea Părinților Bisericii ne învață că dragostea nu se măsoară atunci când totul merge bine, ci mai ales atunci când trecem prin încercări. Dacă cel de lângă tine a căzut în îndoială sau nepăsare, fii tu stâlpul de susținere, făcându-te pildă de blândețe, de iertare și de dăruire. Transformă-ți căminul într-un loc al păcii și al bucuriei, astfel încât cel necredincios să simtă că credința ta nu te face rigid sau aspru, ci mai iubitor, mai îngăduitor și mai prezent.
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ești Pacea și Iubirea cea desăvârșită, caută cu milostivire spre familiile noastre încercate de îndoială și de lipsa credinței. Trimite Harul Tău cel sfințitor peste soțul/soția mea, luminează-i mintea, încălzește-i inima și depărtează de la sufletul lui/ei orice amăgire și împietrire. Dă-mi mie, Doamne, duhul răbdării, al blândeții și al dragostei celei neprefăcute, ca prin purtarea mea să nu fiu pricină de sminteală, ci pildă de viețuire creștinească. Unește-ne pe noi în iubirea Ta și fă din căminul nostru un lăcaș al păcii, sfințind viața noastră și călăuzindu-ne pe amândoi pe calea mântuirii. Amin.
