Există o iluzie profundă care stă la baza celor mai multe rătăciri din viața omului contemporan. Este ideea că tot ceea ce avem ne aparține de drept: „Sunt banii mei, este timpul meu, este viața mea și am dreptul să fac ce vreau cu ele”. Ne privim pe noi înșine ca pe niște proprietari absoluți ai propriului destin, ai resurselor noastre, ai inteligenței și ai sănătății noastre.
Însă Pilda Bogatului Nemilostiv și a Săracului Lazăr vine să zdruncine din temelii această mentalitate. Ea ne arată că în lumea lui Dumnezeu niciun om nu este proprietar, ci fiecare dintre noi este doar un iconom — un administrator vremelnic al unor daruri care i-au fost încredințate spre rodire.
Când administratorul uită de Stăpân
Tragismul bogatului din Evanghelie nu a stat în faptul că avea hambarele pline sau că purta haine scumpe. Păcatul lui cel de moarte a fost că s-a purtat ca un proprietar egoist. A privit belșugul care îl înconjura nu ca pe o responsabilitate sau ca pe un instrument de a face bine, ci ca pe o proprietate personală menită exclusiv propriei desfătări.
S-a bucurat de daruri, dar L-a uitat complet pe Dăruitor. Când binecuvântările din viața noastră devin mai importante decât Dumnezeu Însuși, ele se transformă în idoli. Confortul, siguranța materială și statutul devin un dumnezeu mincinos care ne dă o falsă senzație de invincibilitate.
Cât de ușor cădem și noi în această cursă! Când avem sănătate, ne purtăm ca și cum ne-ar aparține de la sine; când avem un rost financiar, credem că este doar meritul inteligenței noastre; când avem timp, îl risipim fără să ne gândim că fiecare secundă este un dar de la Dumnezeu pentru care vom da socoteală. Am uitat că suntem doar administratori și că la capătul drumului Stăpânul ne va cere socoteală de modul în care am gospodărit ceea ce ne-a pus în mâini.
Lazăr — testul de fidelitate al administratorului
La poarta bogatului zăcea Lazăr. În iconomia lui Dumnezeu, Lazăr nu era o pedeapsă pentru bogat și nici o simplă întâmplare nefericită. Lazăr era examenul de credincioșie al bogatului. Era ocazia pe care Dumnezeu i-o dădea în fiecare zi pentru a-și îndeplini datoria de bun administrator.
Dumnezeu nu i-a dat bogatului mai mult decât avea nevoie pentru ca el să risipească în ospețe, ci pentru ca prin mâinile lui să ajungă hrana și la cel lipsit. Când bogatul a ales să strângă doar pentru sine și să ignore suferința de la poartă, el nu doar că a fost nemilostiv, ci a fost un administrator necredincios, care a deturnat resursele Stăpânului.
Același lucru se întâmplă și astăzi. Fiecare om aflat în nevoie pe care îl întâlnim — fie că are nevoie de un ban, de o pâine, de o vorbă caldă sau pur și simplu de atenția noastră — este testul prin care Dumnezeu ne întreabă: „Ce faci cu ceea ce ți-am dat în grijă?”.
Ce luăm cu noi când cade cortina?
În lumea de dincolo, bogatul pierde totul într-o singură clipă. Porfira și visonul rămân pe pământ, mesele îmbelșugate se sting, iar el se trezește lipsit până și de o picătură de apă. De ce? Pentru că nu a pus nimic în bancă cerului. A adunat doar comori care putrezesc și a uitat să adune iubire, singura monedă valabilă în veșnicie.
Atunci când trăim cu obsesia proprietății, ne împietrim inima. Începem să ne uităm peste gardul altora, ne otrăvim sufletul cu invidie și nemulțumire, întrebându-ne mereu de ce alții au mai mult, în loc să mulțumim pentru ceea ce am primit deja și să împărțim din puținul nostru.
Răspunsul pe care Avraam i-l dă bogatului în iad este o aducere aminte a acestei realități: „Fiule, adu-ți aminte că ai primit cele bune ale tale în viața ta, iar Lazăr asemenea pe cele rele; iar acum el aici se mângâie, iar tu te chinuiești”. „Ai primit” — iată cuvântul cheie. Totul a fost un dar, iar el l-a transformat într-o închisoare a propriului egoism.
Concluzie
Iubiți credincioși, Pilda de astăzi ne cheamă la o profundă schimbare de perspectivă asupra propriei existențe. Să încetăm să ne mai purtăm ca niște stăpâni absoluți asupra vieții noastre.
Să privim tot ce avem — familia, banii, timpul, sănătatea, credința — ca pe niște daruri de la Dumnezeu pe care suntem chemați să le administrăm cu înțelepciune și dragoste. Să nu lăsăm ca darurile să ne despartă de Dăruitor. Iar când întâlnim pe cineva aflat în lipsă, să nu ezităm să întindem mâna, știind că nu dăm din al nostru, ci întoarcem o parte din milostivirea pe care Dumnezeu a revărsat-o mai întâi asupra noastră.
Rugăciune
Doamne Iisuse Hristoase, Stăpânul și Făcătorul vieții noastre, Cel ce ne-ai binecuvântat cu atâtea daruri cerești și pământești, dă-ne duhul înțelepciunii și al bunei chivernisiri.
Izbăvește-ne de mândria și amăgirea de a ne crede stăpâni pe ceea ce este doar al Tău. Deschide-ne inima spre dărnicie și milostivire, ca să nu strângem comori pieritoare pe pământ, ci să ne îmbogățim în Tine prin fapte de iubire frățească.
Ajută-ne să fim administratori credincioși ai timpului și resurselor noastre, ca la sfârșitul călătoriei să auzim glasul Tău cel blând: „Bine, slugă bună și credincioasă, intră în bucuria Domnului tău”.
Că Ție se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
Amin.
