Ceea ce deosebeşte esenţial spiritualitatea creştină de orice altă spiritualitate este, în afară de faptul că ea nu afirmă identificarea omului cu dumnezeirea sau cu..
R
Rugăciunea preface răul în bine
Fiindcă ştiu că aceasta îmi va fi mie spre mântuire, prin rugăciunile voastre şi cu ajutorul Duhului lui Iisus Hristos. (Filipeni 1, 19) Când Apostolul..
S
Să slujim oamenilor prin fapte bune
„A crescut copii, a fost primitoare de străini, a spălat picioarele sfinţilor, a ajutat celor strâmtoraţi, s-a ţinut stăruitor de tot ce este lucru bun...
I
II urmăm oare pe Hristos?
„Iar Petru II urma de departe. (Matei 26, 58)„ Intr-adevăr, Petru îl urma, însă urmarea aceasta 1-a dus la lepădarea de Domnul, fiindcă îl urma..
O
Omul tainic din noi
„Omul cel tainic al inimii. (I Petru 3, 4)„ Fiecare dintre noi trăieşte o viaţă dublă. Există omul vieţii dinafară, pe care îl văd ceilalţi,..
D
DE CE ?
Harul mântuitor al încercărilor „Această boală nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, pentru ca prin ea să Se slăvească Fiul lui Dumnezeu...
I
Icoana Înălţării – tâlcuire
Icoana Înălţării Domnului îl arată pe Iisus Hristos, înconjurat de Îngeri, în timp ce se înalţă spre locul Său din Rai. Maica Sa Maria priveşte..
Z
Ziua Eroilor
În sfânta zi a Înălţării Domnului, îi pomenim aşa cum se cuvine pe toţi eroii, deoa-rece prin jertfa lor pe câmpul de luptă a fost..
V
Viata Sfantului Ioan de la Suceava
Sfantul Ioan cel nou de la Suceava De la inceputul veacului al XV-lea, stravechea cetate voievodala Suceava adaposteste moastele unuia din cei mai cunoscuti sfinti cinstiti de..
Î
Înălţaţi împreună cu Iisus, chemaţi la sfinţenie, dar noi … ne bălăcim tot în ticăloşie
“Istoria este plină de sânge, mai ales în secolul nostru considerat progresist. Noi ne scuipăm, noi ne batem, noi ne răstignim, noi insinuăm judecăţi. Te..
C
Ce înseamnă înălţarea Domnului pentru lumea văzută şi pentru cea nevăzută?
Sfântul Teofan Zăvorâtul – La Înălţarea lui Hristos – Bucuria bisericii, ce prăznuieşte înălţarea Domnului, care este cea mai mare proslăvire a Lui. Şi aceştia..
M
Mă duc să vă pregătesc un loc…
… Ce divine stări aveau ucenicii care Îl vedeau pe Domnul, în tot timpul prezenţei Lui cu ei! Astfel de trăiri erau mai mult cereşti,..
C
Caută spre Mine şi Mă miluieşte…Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula
Nu cred că se află icoană a suferinţei mai plenar marcată de prezenţa Domnului Iisus Hristos decât aceasta a Duminicii pe care o întâmpinăm cu..
D
Despre Înălţarea Mântuitorului Hristos şi despre împărtăşirea cu Sfintele Taine
Sfântul Ignatie Briancianinov Fraţilor şi părinţilor, astăzi a venit ziua cea prea luminată a înălţării şi aceasta este sfârşitul iconomiei Domnului nostru Iisus Hristos. Căci..
P
Părintele Ion Cârciuleanu – Duminica Orbului din naştere
Luminează, Doamne, neîncetat ochii sufletului nostru ca să deosebim binele de rău! În Ierusalim era mare sărbătoare. Mulţime de evrei adunaţi aici din toate hotarele..
C
Când rămâi orb la o faptă bună, lumina din tine este întuneric
Duminica a 6-a după Paşti (Vindecarea orbului din naştere) Ioan 9, 1-38 Când vorbește despre lumină, Sfânta Scriptură are în vedere, pe de o parte,..
N
Nevăzătorul cu vederea curată-Pr. Prof. Dr. Vasile Răducă
Toate minunile săvârșite de Mântuitorul Hristos au fost modalități prin care El împlinea lucrările (Ioan 9, 3) lui Dumnezeu, schimbând realitatea pe care o întâl-nea..
M
Minunea şi show-ul
Lumea de azi, abundă în spectacole. Parcă nimic altceva nu este căutat cu mai multă ardoare decât spectacolul. Dacă cineva are de spus ceva, trebuie..
G
Glasul lăuntric
Invaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu, Duhul Tău Cel Bun mă va povăţui la pământul dreptăţii. (Psalmi 142, 10) Cât de..
D
Domnul dă pâinea vieţii
Tu, Doamne, nu depărta ajutorul Tău de la mine, spre sprijinul meu ia aminte. (Psalmi 21, 21) Mântuitorule! Vin la Tine nu pentru că aş..
Scrie ce vrei să cauți deasupra și apasă butonul Enter pentru a căuta. Apasă butonul Esc pentru a anula.