Harul mântuitor al încercărilor
„Această boală nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, pentru ca prin ea să Se slăvească Fiul lui Dumnezeu. (Ioan 11,4)”
Bolile, necazurile, suferinţele se întâlnesc la tot pasul. Nu există om care să poată scăpa de ele — dar, deşi suferinţa este în esenţă un lucru atât de obişnuit, ea e în acelaşi timp şi foarte enigmatică, şi în mijlocul suferinţei apare tot mai des, tot mai firesc, întrebarea: „De ce?”
Răspunsul deplin îl vom primi, pesemne, numai dincolo de mormânt, dar într-o anumită măsură ne-a fost dat să cunoaştem şi aici, pe pământ, scopul şi menirea încercărilor care ne-au fost trimise.
Ca să înţelegem scopul acesta trebuie să ne amintim că suferinţa noastră nu ne atinge doar pe noi, ci lucrarea ei se întinde mult mai departe. Ceea ce spun îşi găseşte confirmare în istoria bolii, morţii şi învierii lui Lazăr. Minunea pe care a săvârşit-o Mântuitorul în Betania a avut patru lucrări şi patru însemnătăţi.
Ea a fost trebuincioasă pentru însuşi Mântuitorul, ca prin ea să se slăvească Fiul lui Dumnezeu. A fost trebuitoare şi pentru Apostoli: Mă bucur pentru voi că n-am fost acolo, ca să credeţi (Ioan 11, 15). Mântuitorul ştia cât de puternic îi va impresiona minunea aceea pe Apostoli, şi de aceea a zis: „Mă bucur”.
Bineînţeles, întâmplarea aceea se atingea cel mai îndeaproape de surorile lui Lazăr, iar atunci când acestora le-a fost înapoiat fratele cel iubit, pe care îl plânseseră ca pe un mort, s-au încredinţat de Dumnezeirea lui Iisus Hristos. Ele au cunoscut pentru prima dată ce poate fi Hristos pentru toţi cei care cred în El cu adevărat, în fine, acel necaz, acea minune au fost de trebuinţă pentru iudei.
Să ne amintim cuvintele Mântuitorului: Părinte, Iţi mulţumesc că Mai ascultat. Eu ştiam că întotdeauna Mă asculţi, dar pentru mulţimea care stă împrejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis (Ioan 11, 41-42).
Marea durere care se abătuse asupra surorilor lui Lazăr trebuia, astfel, să înrâurească în chip binefăcător şi poporul care se adunase cu acest prilej în Betania.
Insemnătatea încercărilor trimise asupra noastră ne apare aici într-o lumină cu totul nouă, în care poate că nu suntem obişnuiţi să îmbrăcăm suferinţa. Totuşi, şi în zilele noastre, toate încercările şi necazurile au acelaşi scop: mântuirea sufletului omenesc.
Fiecare încercare este pentru Domnul doar un mijloc de a arăta înaintea oamenilor atotputernicia harului Său mântuitor.
Aşadar, îmbărbătaţi-vă, fraţilor, întăriţi-vă cu nădejdea, învăţaţi-vă să vă „lăudaţi întru necazuri”, fiindcă răbdarea să-şi aibă lucrul ei desăvârşit, ca să fiţi desăvârşiţi şi întregi, nelipsiţi fiind de nimic (Iacov 1,4).
