Invaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu, Duhul Tău Cel Bun mă va povăţui la pământul dreptăţii. (Psalmi 142, 10)
Cât de măreţ este gândul psalmistului!
El vrea să spună că există o legătură vie între însuşirile noastre şi menirea noastră.
Duhul Cel Bun al lui Dumnezeu trebuie să ne ducă la pământul dreptăţii. Nu cuprinde, oare, gândul acesta toată nădejdea noastră în nemurire? Ne dăm seama că în noi există forţa năzuinţelor morale supreme, al căror scop nu poate fi atins în această lume.
Inima noastră caută ceva de neatins, întrezărim idealuri cu neputinţă de realizat, hotărâri pentru a căror îndeplinire nu avem destulă voinţă.
In aceste imbolduri înalte nu se aude, oare, glasul Duhului Dumnezeiesc?
Bineînţeles că da, şi el este un glas profetic.
Cât de puţine dintre intenţiile noastre ajung să se îndeplinească, cât de puţine idealuri reuşim să atingem chiar şi în cele mai bune clipe ale vieţii noastre! în noi există o mulţime de contradicţii, trupul nostru slab nu poate ţine piept patimilor şi voinţa nu ne este îndeajuns de puternică pentru a face să precumpănească năzuinţele noastre duhovniceşti.
Şi totuşi, aceste năzuinţe nu ne părăsesc, ci se luptă pentru a birui! Oare putem socoti că acest glas lăuntric, ce răsună cu atâta putere în noi, este o iluzie deşartă? O, nu: este un glas profetic!
El ne dezvăluie în ascunsul inimii noastre ceva neasemuit mai înalt decât ceea este accesibil simţurilor noastre exterioare; acest glas lăuntric pare să ne prevestească o putere viitoare, care va fi cândva a noastră.
Nu este cu putinţă ca nevoile noastre morale să rămână neroditoare! Nu este cu putinţă ca această sete sufletească să rămână nepotolită: însăşi această sete este chezăşia împlinirii viitoare! Sătura-mă-voi când se va arăta slava Ta (Psalmi 16, 15)!
Acum purtăm în noi numai arvuna viitorului, însă această arvună ne-a fost dată de Duhul Cel Bun, Care sălăşluieşte în noi. Acum, în noi parcă ar dormita primăvara, aşteptând să se deştepte şi să atingă frumuseţea deplină a verii, însă această flacără născândă a zorilor prevesteşte bucuria căldurii de la amiază.
Duhul Tău Cel Bun mă va povăţui la pământul dreptăţii.
