„Iar Petru II urma de departe. (Matei 26, 58)„
Intr-adevăr, Petru îl urma, însă urmarea aceasta 1-a dus la lepădarea de Domnul, fiindcă îl urma „de departe”. El s-a îndepărtat de Hristos, şi acesta a fost începutul răului; a rămas în urma Lui, între el şi învăţător era o depărtare prea mare.
Petru se simţea îmboldit să meargă în urma Domnului, însă nu destul de îndeaproape.
Şi în zilele noastre mulţi îl urmează pe Hristos la fel ca Petru: nu-L părăsesc de tot, nu trec de partea necredincioşilor, dar nu mai sunt legaţi de El cu legături strânse, nu merg în urma Lui pas cu pas, ci îl urmează „de departe”.
Câţi oameni nu se dedau grijilor lumeşti, plăcerilor pământeşti, pierzând astfel împărtăşirea cu Hristos!
Aceştia sunt prea cufundaţi în treburile de tot felul, se apropie de Hristos numai din obicei, duminica, pierzându-L din vedere în celelalte zile ale săptămânii.
Rugăciunile lor devin tot mai rare şi tot mai scurte; ei încetează să cerceteze cuvântul lui Dumnezeu, credinţa lor se răceşte, toată duhovnicia lor se preface în literă moartă. Ei continuă să-L urmeze pe Hristos numai în aparenţă, dar de fapt sunt foarte departe de El şi aproape de lepădarea deplină.
Să ne întrebăm, aşadar, şi noi, fraţilor: cum îl urmăm pe Hristos? Cu râvnă, cu dragoste îl urmăm, sau rămânem în urmă, ca Petru, furaţi de alte lucruri?
Această cale este întotdeauna primejdioasă: pe cel care se depărtează astăzi de Hristos îl paşte mâine lepădarea deplină de Domnul – şi câte lacrimi amare îl va costa asta, câtă vătămare va aduce în acest fel şi sieşi, şi celorlalţi!
