Înţelesul şi taina mântuirii sufleteşti nu stă în aceea că îţi pui în gând să ieşi mai întâi din răutăţi ca să te faci un..
“
“Ia-ţi crucea ta”
“Da, Iisuse Doamne, aşa am fost eu. Un copil nepriceput, care m-am temut totdeauna de cruce şi am fugit de ea. Şi totdeauna am căutat..
C
Cine este vrednic de mila, cine este destoinic de mântuire ?
Din început, dupa ce a zidit Dumnezeu pe om si l-a împodobit cu tot felul de fapte bune, l-a pus în Rai, precum zice dumnezeiasca..
V
Viaţa Sfântului Cuvios Chiriac de la Tazlău
Cel mai cunoscut pustnic nevoitor în preajma Mănăstirii Tazlău, unul dintre marii sfinţi ai neamului nostru românesc care a rămas în conştiinţa poporului, este Sfântul..
Î
Într-o clipă pe pământ şi-n cer!
De la marginile lumii şi din adâncuri se reîntorc şi ne spune-n şoapta lor tot ce avem de îndeplinit – bine sau rău, dar tu,..
D
DUMINICA DINAINTEA ÎNĂLŢĂRII SFINTEI CRUCI
Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea încât pe Fiul Său Cel Unul născut L-a dat ca oricine crede în El, să nu piară, ci să..
F
Fiul meu, cand mi-ai spus ultima oara ca ma iubesti?
Intorcandu-te acasa intr-una din zile, daca mama ta iti va pune aceasta intrebare, vei stii ce sa-i raspunzi?! Nu i-ai spus-o de mult timp, de..
B
Bogatie si mantuire
„Zic vouă: mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în Împărăţia lui Dumnezeu”. Cugetând mai adânc la aceste cuvinte, vom..
“
“Bunule Învăţător, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?” (Matei IX,16)
“Bunule Învăţător, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?” (Matei IX,16) „În vremea aceea a venit un tânăr la Iisus, îngenunchind înaintea Lui..
&
„rãbdare, rãbdare si iar rãbdare”.
Bãtrânul Dionisie este privit în Athos ca unul dintre ultimii exponenti ai „vechii scoli” de viatã duhovniceascã din Sfântul Munte.Multi au constatat faptul cã cea..
T
Taierea capului Sf.Ioan Botezatorul
Sărbătoarea Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul este ultima dintre sărbătorile înscrise cu roşu în calendar din cursul anului bisericesc. Anul bisericesc începe cu luna septembrie..
C
Ce este soarta, să luptăm sau nu împotriva ei?
Oamenii zic că „soarta-i ca moartea”, nu poţi să lupţi împotriva unor lucruri care nu depind de tine. Însă o viaţă după voia lui Dumnezeu te..
U
Unde se afla Hristos?
Dragii mei, credinţa în Dumnezeu este viaţă. Cine crede în Dumnezeu are grijă să aducă pe lume prunci buni,sănătoşi; se îngrijește să-şi lase urmaşi, şi..
&
„Tatăl nostru”
„Tatăl nostru” nu este numai o rugăciune, ci este şi un îndreptar de viaţă, dacă e gândită, în privinţa celor şapte cereri, dinspre sfârşit spre..
C
Cine a gresit;sotul sau sotia?!
Acele chestiuni de familie între dânsii se discutã; adicã sã nu vorbeascã urât unul cu altul, ca sã se irite; sã n-ajungã în tribunale, cã..
B
Biserica sfinţilor şi a martirilor
Biserica lui Hristos este Biserica sfinţilor şi a martirilor. Ea a fost întemeiată pe jertfa Domnului de pe Cruce, pe învăţătura Apostolilor şi pe sîngele..
M
Milă de săraci ai?
Milă de săraci ai? Să nu-i judeci, tată. De-i poti ajuta, ajută-i. Si chiar dacă nu le dai un ban, ai milă de ei. Iar..
Î
Împărăteasa noastră a tuturor creştinilor
Dacă oamenii mari, vestiţi, sunt vrednici de recunoştinţa noastră, pentru că au adus omenirii îmbunătăţiri vremelnice, trecătoare, cu cât mai mult trebuie să cinstim pe..
O
Oleaca de randuiala
Orice rugăciune este dar de la Dumnezeu. Dar noi, cei mai slabi, avem rugăciunea gurii.Deocamdată împlineste-o pe asta, tătucută. Fântâna e adâncă, dar funia e..
E
Este păcatul împotriva Maicii Domnului păcat împotriva Duhului Sfânt?
Aşa e. Care e situaţia în legătură cu Maica Domnului? Noi nu discutăm despre Maica Domnului. De ce? Pentru că noi credem în Maica Domnului...
Scrie ce vrei să cauți deasupra și apasă butonul Enter pentru a căuta. Apasă butonul Esc pentru a anula.