Din început, dupa ce a zidit Dumnezeu pe om si l-a împodobit cu tot felul de fapte bune, l-a pus în Rai, precum zice dumnezeiasca Scriptura, dar i-a dat si porunca sa nu manânce din pomul ce era în mijlocul Raiului. Si asa se afla acolo, întru rugaciune si contemplatie, întru toata slava si cinstea, iar simtirile îi erau întregi dupa fire, precum s-a zidit. Pentru ca dupa chipul Sau a facut Dumnezeu pe om, adica nemuritor si singur stapânitor, împodobit cu toate faptele bune.
Când însa a calcat porunca si a mâncat din rodul pomului din care i se poruncise sa nu manânce, atunci a fost izgonit din Rai si a cazut din starea cea din fire în cea afara de fire, adica în pacat, în iubire de slava si iubire de poftele lumii acesteia si în celelalte patimi, stapânindu-se de dânsele si robindu-se lor prin calcarea poruncii. Astfel s-a înmultit rautatea peste masura, a împartit moartea, nimeni nu mai cunostea pe Dumnezeu, ci pretutindeni era revarsata necredinta. Numai câtiva, foarte putini (precum au zis parintii nostri) povatuindu-se de legea cea fireasca, au cunoscut pe Dumnezeu, caci vrajmasul îsi întinsese toata rautatea, deoarece împaratea pacatul. Atunci a început închinarea la idoli, s-au înmultit Dumnezeii, farmecele, uciderile si toata rautatea diavolului.
Dar preabunului Dumnezeu i s-a facut mila de zidirea Sa si a dat legea cea scrisa prin Moise, care oprea de la pacate si îndemna spre fapte bune, aratând ce trebuie si ce nu trebuie facut. A dat porunci, între care în cea dintâi zice: Domnul Dumnezeul tau unul este, ca sa osebeasca mai întâi mintea lor de multimea dumnezeilor. Si iar zice: Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din tot cugetul tau si din tot sufletul tau, vestind pretutindeni ca unul este Domnul si un altul nu mai exista. Caci zicând: Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, a aratat ca un singur Dumnezeu este. De asemenea, se spune în cele zece porunci: Domnului Dumnezeului tau sa te închini si numai Lui sa-i slujesti, de el sa te lipesti, întru numele lui sa te juri. Adica sa nu ai alti dumnezei, nici sa te închini la vreo asemanare din cele ce sunt sub cer, sau jos pe pamânt. Prea bunul Dumnezeu a dat lege spre ajutor, spre întoarcerea si îndreptarea rautatii, dar nu s-a îndreptat; a trimis prooroci, dar nici acestia nu au putut face nimic, caci precum zice Isaia, rautatea se întarise, nu mai era loc nici pentru alifie, nici pentru untdelemn, nici pentru legatura, caci nu era rautatea numai la o parte, numai într-un loc, ci cuprinsese tot trupul, tot sufletul si stapânea toate puterile lui, nefiind unde pune alifie si celelalte. Adica, toate erau supuse pacatului, toate stapânite de el. Iar Ieremia zice: doftorit-am Babilonul si nu s-a vindecat: adica am aratat numele Tau, am spus poruncile Tale, am povestit facerile de bine si mai înainte i-am vestit de venirea vrajmasilor, dar nu s-au îndreptat, nu s-au pocait nici nu s-au înfricosat si nici nu s-au întors de la rautatea lor. Iar în alt loc: nu au primit învatatura si sfatul. Iar proorocul David zice: De toata mâncarea s-a scârbit sufletul lor si s-au apropiat pâna la portile mortii.
Atunci Preabunul Dumnezeu a trimis pe unul nascut Fiul Sau: ca numai la Dumnezeu ramasese tamaduirea acestei boli. Aceasta o cunoscuse si proorocii, caci graia David: Cel ce sezi pe Heruvimi, arata-te, ridica stapânirea Ta si vina sa ne mântuiesti pe noi. si iarasi: Doamne, pleaca cerurile si te pogoara, si altele asemenea.
Deci, a venit Domnul nostru si s-a facut om pentru noi, ca sa vindece (precum zice marele Grigorie) asemanarea cu asemanare, cu sufletul suflet, cu trupul trup, întru toate facându-se om, afara de pacat. A luat pârga firii noastre si s-a facut din nou Adam, dupa chipul cu care zidise Dumnezeu pe Adam dintru început: a înnoit starea noastra cea dupa fire, a prefacut simtirile noastre la întregimea cea dintâi. Facându-se om, a ridicat pe omul cel cazut si a slobozit pe cel ce se facuse rob pacatului, pentru ca omul era asa de robit de diavolul, încât si cei ce nu voiau sa pacatuiasca erau siliti fara voie spre pacat, precum graieste apostolul ca din partea noastra: nu fac binele pe care îl voiesc, ci raul pe care nu-l voiesc.
Dumnezeu, facându-se om pentru noi, a slobozit pe om din tirania diavolului , a sfarâmat toata stapânirea lui, i-a nimicit toata puterea, izbavindu-ne din tirania lui. Din robi ne-a facut slobozi. Numai de nu vom pacatui iarasi cu voia noastra, ca ne-a dat putere sa calcam peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea vrajmasului, curatindu-ne de tot pacatul cu sfântul Botez.
Stiind însa Dumnezeu neputinta noastra, si mai înainte cunoscând ca si dupa Botez din nou vom gresi (precum zice Scriptura ca pornit este cugetul omului spre cele rele din tineretea lui) a înmultit bunatatea Sa, dându-se sfinte porunci curatitoare ca sa ne putem iarasi îndrepta de vom vrea, prin pazirea poruncilor. si nu numai de pacate sa ne tamaduim, ci si de patimi; pentru ca altele sunt patimile si altele pacatele.
Patimile sunt acestea: mânia, trufia, iubirea de pofte, vrajmasia, pofta, rautatea si altele asemenea, iar pacatele sunt lucrarea acestor patimi, savârsirea lor cu fapta, împlinirea cu trupul a celor ce îndeamna patimile. Fiindca poate cineva sa aiba patimi si sa nu le savârseasca, adica sa nu faptuiasca.
Ni s-a dat porunci, precum am zis, sa ne fereasca nu numai de pacatuire, ci sa ne izbavim si de patimi. Caci zice: legea a poruncit sa nu curvesti, iar Eu zic nici sa nu poftesti; legea a zis sa nu ucizi, Eu zic nici sa nu te mânii; ca de vei avea pofta sa curvesti, macar desi n-ai curvit astazi, pofta nu înceteaza a te îmboldi înlauntru pâna nu te va arunca la fapta. De ce te mânii asupra fratelui, din mânie cazi si în clevetire si în zavistie si asa putin cate putin mergând, ajungi si la ucidere. De asemenea, legea zice sa se scoata ochi pentru ochi si dinte pentru dinte si celelalte, pentru ca scopul legii era sa ne învete nu face ceea ce nu am fi voit sa patimim noi însine; ne oprea sa nu facem rautate ca sa nu patim si noi la fel. Dar Hristos ne sfatuieste nu numai sa primim palme cu rabdare, ci si cealalta fata a obrazului sa o întoarcem cu smerenie. Sfintii stiind acestea, în tot chipul se nevoiau ca sa se uneasca cu Dumnezeu, care, dupa Sfântul Botez, nu numai ca au taiat lucrarea pacatului, ci s-au silit de au biruit si patimile si au ajuns desavârsiti întru nepatimire, precum era sfântul Antonie, sfântul Pahomie si ceilalti purtatori de Dumnezeu parinti, care, având râvna sa se curateasca (precum zice apostolul) de toata întinaciunea trupeasca, se sileau cu paza poruncilor sa-si curateasca sufletul si sa-si destepte mintea ca sa vina la fiinta cea dintâi; ca porunca Domnului este stralucitoare, adica foarte luminoasa si lumineaza ochii mintii.
Pricepând acesti sfinti parinti ca, aflându-se în lume, nu pot cu lesnire sa faca fapta cea buna, au socotit sa vietuiasca viata straina, cu o petrecere deosebita, adica vietuirea cea calugareasca. Au început a fugi din lume si a locui în pustietati, cu posturi si cu privegheri, culcându-se jos pe pamânt si alte patimiri rele suferind, s-au lepadat si de patria lor si de toate rudeniile lor, de bani, de averi, de mosii si de alte bogatii, pazind nu numai poruncile, ci si trupurile lor aducându-le ca niste prinoase lui Dumnezeu, rastignindu-le cu patimirea cea rea. Aceasta este ceea ce zice Apostolul: Mie mi s-a rastignit lumea, si adauga: si eu lumii. Atunci se rastigneste omul lumii, când se nevoieste sa biruiasca si sa omoare toate patimile si sa se lepede de pofta si dulceata lor. Asa se învredniceste sa zica cu apostolul: mie lumea s-a rastignit si eu lumii.
Cine este vrednic de mila, cine este destoinic de mântuire ?
Se zice ca marele Vasile, cercetând odata chinoviile sale, zise unuia dintre egumenii sai : Ai vreun silitor pentru mântuire ? Iar acela i-a raspuns : toti nadajduim, parinte, sa ne mântuim prin rugaciunile tale cele sfinte. I-a zis lui iarasi marele Vasile : din cei ce se straduiesc pentru mântuire, ai pe cineva ? Atunci a priceput egumenul cuvântul ca si el era duhovnicesc si a zis : Am. Ada-l pe acela încoace, i-a zis marele Vasile. Deci venind fratele acela, îi zise sfântul : Da-mi apa sa ma spal. si s-a dus de i-a adus si s-a spalat. Apoi a luat si sfântul vasul cu apa si a zis fratelui : primeste si tu sa te speli. si a primit acela si i-a turnat apa sfântul si s-a spalat fara nici o împotrivire. Dupa ce l-a cercat cu aceasta sfântul, i-a zis iara : când voi merge la biserica, vino de-mi ada aminte sa te hirotonesc preot. Iar fratele, iarasi fara nici o împotrivire ascultând, când a vazut pe sfântul în altar, a mers si i-a adus aminte. si l-a hirotonit si l-a luat cu dânsul. Ca cine era vrednic sa fie împreuna cu acel sfânt purtator de Dumnezeu, fara numai acest frate blagoslovit, pentru marea smerenie si supunerea lui.
Oare aveti si voi ascultare curata? Oare cunoasteti linistea ei? Odata am întrebat pe avva Ioan al lui avva Varsanufie : stapâne, Scriptura zice ca prin multe scârbe trebuie sa intram în împaratia cerurilor si eu vad ca nu am nici o scârba. Ma tem sa nu-mi pierd sufletul, pentru ca nu am nici o scârba sau vreo grija. si adevarat, asa era. Ca de mi se întâmplase sa-mi vie vreun gând, luam panahida si însemnam pâna nu începeam vreo ascultare si obisnuiam a întreba în scris pe batrâni pentru acel gând. De multe ori însa, înainte de a termina de scris gândul, simteam o usurare si mare folos. Nestiind puterea acestei fapte bune, precum am zis, si auzind ca prin multe scârbe trebuie cineva a se mântui, ma temeam pentru atâta liniste si odihna, ca nu aveam nici o grija. Întrebând pe batrân, el mi-a raspuns asa : nu te întrista ca nu ai scârbe, ca tot cel ce se supune sub ascultarea parintilor, are aceasta odihna si negrijire. Dumnezeului nostru, slava în veci.
Amin!
Avva Dorotei-Invataturi si scrisori de suflet folositoare
CategoriiFără categorie