Cine a gresit;sotul sau sotia?!6 min de citit

Acele chestiuni de familie între dânsii se discutã; adicã sã nu vorbeascã urât unul cu altul, ca sã se irite; sã n-ajungã în tribunale, cã de la tribunale, ce vine? De-acum despãrtire, bãtaie… Nu!… De-aceea trebuie sã fie blânzi unul cu altul.
 Chiar dacã a gresit sotul sau sotia, celãlalt e dator sã-l sfãtuiascã, nu sã-l ocãrascã, cã nu rabdã celãlalt sã fie ocãrât, nu-i asa?
 Sã aibã dreapta socotealã, sã-l sfãtuiascã, ca singur sã cunoascã greseala, si-atunci se-ndreaptã lucrurile.

Dar se poate vorbi în familie de o ascultare a sotului fatã de sotie, sau a sotiei fatã de sot?

Ascultarea e lege între dânsii; dacã nu se ascultã unul pe altul, nu pot sã trãiascã. Nu se poate altfel. Adicã se sfãtuiesc ce-i de fãcut: „cutare, cutare”, se sfãtuiesc. Aceea-i ascultarea unuia fatã de altul.
 Ca sã fie pace, întâi se sfãtuiesc, ca sã nu ajungã la neîntelegeri. De aceea, te sfãtuiesti, întâi: „uite, sã facem lucrarea cutare”; si-acuma, hai la discutie, poate nu e bine, pânã când te hotãrãsti, ca sã fie de acord amândoi, ca sã fie harul Sfântului Duh în lucrare.
    De-aceea dacã zici: „Eh, tu zici asta, esti o zãpãcitã, eu am sã fac o treabã!” – pãi n-ai fãcut nimica. Cu femeia esti un trup, trebuie sã-l respecti, cu toate cã sotia poate e incultã, sau cumva mai prejos decât tine, dar tu s-o respecti, cã sunteti una. Trebuie sfãtuire la orice lucrare, în nici un caz: „ori fã asa, ori îti dau cu ceva-n cap”.
       Multi soti crestini considerã cã trebuie sã impunã propriul punct de vedere sotiilor lor, si ele sã îl
preia fãrã nici un fel de cârtealã. Sfintia voastrã propuneti modelul sfãtuirii.
Cum a devenit acum omenirea, nu-si taie voia… De aceea, ca s-o convingi pe sotie sã faceti o lucrare, trebuie sã te sfãtuiesti; si sotia, cum spun Sfintele Cãrti, mai putinã educatie are ca bãrbatul, el e mai binecuvântat, sã zicem asa… Ei, stai la discutie… „Uite, facem lucrarea cutare”. Dacã nu vrea, te abtii.       S-o convingi din cuvintele cele cu blândete, s-o convingi cã ai dreptul sã faci
lucrarea cutare. De asta-i sfãtuirea. Nu hotãrãsti.
    Numai împãratii  vechi hotãrau sã taie capetele la toti, cã de ce cred în Hristos, si mergea. Dar asa nu-i dupã Dumnezeu. Cã acolo unde e sfãtuire e calea Sfântului Duh.
Da, cu pace si cu rugãciune. Si dacã sotia are altã pãrere, cum este?
Dacã amândoi se sfãtuiesc si totusi unul spune: „Eu vãd asa”, celãlalt zice: „Nu, eu vãd invers”.
Ei, de-acuma, sfãtuindu-se si ajungând la o întelegere între dânsii, va zice femeia: „eu cred asa, dar lasã, fac cum zice bãrbatul, cã asa-i bine”.
Sau el zice: „mãi, vãd cã ea zice cã-i asa, da, sã fac si asa”; fiindcã au dragoste între dânsii.
Atunci e rãu, când intrã hotãrârea si unul zice: „Cine esti tu, sã te-ascult eu pe tine? Nu-i asa!”.

Deci sã cedeze, fiecare sã fie gata sã cedeze pentru celãlalt, chiar dacã iese rãu.

Sigur cã da, chiar dacã iese rãu, dacã te sfãtuiesti si s-a întâmplat si-a iesit rea socoteala, rabdã amândoi, cã s-au asociat, adicã s-au înteles sã facã asa.
Dar existã si ispita de a spune: „Uite, eu te-am lãsat pe tine sã faci cum ai vrut tu, asa, din dragoste, dar vezi cã a iesit prost, de-acum încolo sã asculti de mine…”
Nu, tot asa: „de-acuma sã ne sfãtuim, ca sã ne hotãrâm amândoi. Ca sã nu dãm, sã nu deschidem nici o portitã satanei”, ca sã fie invidie între dânsii.
      De obicei, atunci, când se sfãtuiesc si iese bine, sau iese rãu, atunci acolo satana poate sã intervinã si, fie spune unul: „uite cã eu sunt mai destept”, fie spune celãlalt: „Din cauza ta a fost rãu…”
Când e sfãtuire, cu sfãtuirea celor doi s-a terminat o lucrare. Dar dacã nu iese o lucrare bunã, ba se mai aleg si cu niste pagube colosale, dacã s-au sfãtuit amândoi, acum nu poate sã zicã nici unul: „Din cauza ta!” sau: „Din cauza mea!”. „Ne-am sfãtuit, si-am dat gres amândoi”. De-aceea e bunã sfãtuirea.
Cã dacã se-ntâmplã cã n-au reusit, se-amestecã duhurile cele viclene ca sã nu fie pace.
Asa, dacã te sfãtuiesti, zici: „Uite, vezi, ne-am sfãtuit, dar am gresit, amândoi am gresit”. Ne-am sfãtuit, ca sã nu se facã fãrã voia celuilalt lucrarea. Si-atunci, dacã a iesit bunã lucrarea, ne bucurãm cu totii: „Slavã Domnului, uite, a iesit bine”.
Iar dacã nu: „Ce sã facem, uite, am dat gres”. Asa nu poate intra ispititorul ca sã-i dezbine.

Dar duhovnicul ar putea interveni în astfel de probleme? 

Cei doi sã spunã: „Uite, nu facem nici cum zici tu, nici cum zic eu, ci mergem la duhovnic si sã hotãrascã el”.
Ei, atunci când amândoi cer sfãtuirea duhovnicului, e bine.
Apare si aici o ascultare care se aseamãnã cu cea din viata mãnãstireascã.
Sigur.
 Si vezi cã duhovnicul care are Sfântul Duh are sã vorbeascã fãrã nici un interes, decât numai ca sã fie binele lor.
 În momentul acela, harul Sfântului Duh îl lumineazã pe duhovnic: „uite, problema, uite-asa sã o lucrati, ca sã fie bine”. Si-atunci merge bine.

Sfântul Apostol Pavel spune: „Femeilor, supuneti-vã bãrbatilor vostri”. E mai bine ca în anumite disensiuni femeia sã fie mai dispusã sã cedeze? Sau trebuie sã cedeze bãrbatul?

Da, femeia, pentru cã prin femeie a cãzut Adam. De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune cã bãrbatul are alt har dumnezeiesc, mai… ca stãpân. Vedeti cã întâi Adam este zidit, si pe urmã femeia, de aceea
femeia trebuie sã fie supusã bãrbatului totdeauna.
     Dar acum, ca sã convingi omenirea de acest lucru, e greu; femeia, uite, are drepturi acuma!…
Da, femeia se revoltã: „Cum sã ascult eu de tine?”
Da, de aceea-i bunã sfãtuirea, de aceea bãrbatul trebuie sã aibã mai multã rãbdare cu femeia…
   Sã o facã sã înteleagã în ce fel îi este cap.
 Nu sã îsi impunã superioritatea prin porunci, ci sã o convingã dacã are dreptate.
Sigur, trebuie sã o convingã, trebuie sã îndrepte greselile.
Si dacã cel care are dreptate cedeazã, si gresesc amândoi în urma cedãrii lui, ar fi normal sã se smereascã cel care a gresit.
 Cã zicea cineva asa: „Tu, femeie, dacã el o tine pe-a lui, lasã-l, faceti cum zice el, cã dacã greseste, dacã sfatul lui nu va iesi bine, atunci va fi motiv ca sã se smereascã si sã te asculte altã datã mai cu
luare-aminte!”.
Trebuie blândete. Blândetea sã ne conducã în toate, nu egoismul. Din cauza egoismului se întâmplã toate relele.

Pr.Dionisie de la Colciu

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments