Ce este soarta, să luptăm sau nu împotriva ei?3 min de citit

Oamenii zic că „soarta-i ca moartea”, nu poţi să lupţi împotriva unor lucruri care nu depind de tine. 
Însă o viaţă după voia lui Dumnezeu te scoate de sub necazurile care vin peste oamenii păcătoşi.
Să ne ferim de păcate şi atunci scăpăm de necazuri.
 Dacă nu ne ferim de păcate, nu putem avea liniştea sufletească, păcatul aduce nelinişte, nemulţumire, zbucium sufletesc, e un fel de înainte-trăire a iadului.

Să ştiţi că iadul în Scriptură nu se spune nicăieri că a fost creat de Dumnezeu.
După cum se spune că moartea n-a fost creată de Dumnezeu, tot aşa nici iadul.
Fiecare om care e vrednic de iad lărgeşte iadul, este un constructor al iadului, după cum fiecare om care-i slujeşte lui Dumnezeu lărgeşte raiul.
 Noi spunem la Sfânta Liturghie că există posibilitatea să împlinim împărăţia lui Dumnezeu.
 După rugăciunea de prefacere a Cinstitelor Daruri spunem de ce anume cerem de la Dumnezeu lucrul acesta, şi zicem: „Ca să fie celor ce se vor împărtăşi spre trezirea sufletului, spre iertarea păcatelor, spre împărtăşirea cu Sfântul Duh, spre plinirea împărăţiei cerurilor, spre îndrăznirea cea către Tine, iar nu spre judecată sau spre osândă”. Prin urmare, „spre plinirea împărăţiei cerurilor”, adică să se mai adauge oameni pentru împărăţia lui Dumnezeu. Tot aşa şi iadul îl lărgim atunci când facem cu osândă lucruri care ar trebui să le facem spre folosul nostru.
În postul Sfintelor Paşti este o rugăciune în care zicem către Dumnezeu să ne învrednicească să ne închinăm fără osândă sfintei învieri, ceea ce înseamnă că există şi posibilitatea să ne închinăm cu osândă. Şi ne închinăm cu osândă atunci când nu facem cele ce le cere învierea Domnului Hristos, de exemplu „Să zicem <<fraţilor>> şi celor ce ne urăsc pe noi şi să iertăm toate pentru Înviere”. Dacă nu iertăm, dacă nu iubim, atunci ne închinăm cu osândă sfintei învieri a Domnului Hristos. Sau înainte de rugăciunea „Tatăl nostru” zicem: „Şi ne învredniceşte pe noi Stăpâne, cu îndrăznire, fără osândă, să cutezăm a Te chema pe Tine, Dumnezeul Cel ceresc, Tată, şi a zice” „Tatăl nostru”. De ce? Pentru că se poate întâmpla să spunem cu osândă rugăciunea „Tatăl nostru”, în înţelesul că dacă nu iertăm greşelile celor ce ne greşesc nouă, dacă nu ne ferim de cel rău, dacă nu ne ferim de ispite, şi aşa mai departe, atunci cu osândă spunem rugăciunea „Tatăl nostru” şi Îl numim pe Dumnezeu „Tatăl nostru” cu osândă, pentru că nu suntem fiii Lui, pentru că nu trăim ca fii ai Lui. Ne putem şi împărtăşi cu osândă, că zicem „… să ne împărtăşim nu spre judecată sau spre osândă”. Şi o facem cu osândă atunci când nu părăsim păcatele, când o facem cu făţărnicie, în cazul acesta ni se fac spre osândă lucrurile care nu ne sunt date spre osândă ci ne sunt date spre folos.

Arh.Teofil Paraian-Prescuri pentru cuminecături  
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments