Dacă oamenii mari, vestiţi, sunt vrednici de recunoştinţa noastră, pentru că au adus omenirii îmbunătăţiri vremelnice, trecătoare, cu cât mai mult trebuie să cinstim pe Împărăteasa Cerului, care este cea mai mare făcătoare de bine a noastră şi care ne-a deschis porţile fericirii veşnice!
Prin Ea am redobândit viaţa sufletului nostru, fericirea raiului. Căci Sfânta Fecioară Maria este mai presus de toate femeile, aleasă mai înainte ca să fie Maica lui Dumnezeu şi a fost plină de Duh Sfânt şi de Har, binecuvântată între femei. Nu este vorba de o femeie pe care moartea ar fi răpit-o ca pedeapsă pentru păcatele sale, căci ea nu s-a pătat în toată viaţa sa, ci este vorba despre o fecioară al cărei trup nu a fost supus putreziciunii în mormânt ci s-a înălţat la cer împreună cu sufletul, la slava lui Dumnezeu şi a Fiului Său.
O femeie mai presus de oameni şi de îngeri care nu cunoaşte pe cineva mai presus decât Ea, decât pe Dumnezeu şi pe Iisus Hristos, Fiul său după trup.
Sfânta Fecioară Maria n-a avut niciodată pe cineva asemenea ei, nici în cer, nici pe pământ. Numai Dumnezeu este mai presus de ea şi s-ar putea spune că însuşi Dumnezeu s-a coborât mai jos decât ea, căci a ales-o ca Maică a Lui din care să se întrupeze şi din al cărui piept să se hrănească.
Noi, pentru a lăuda pe Fecioara Maria şi a vorbi cu demnitate, după cuviinţă, nu este de-ajuns numai o singură cuvântare, căci nu putem găsi cununi de laudă după vrednicie, oricâtă bunăvoinţă am avea. Rog, însă, pe Fiul său să-mi dea harul trebuincios, punând cuvinte potrivite în cugetul inimii mele, ca să lumineze Sfântul Duh toate inimile ascultătorilor şi să poată rodi fapte pentru viaţa veşnică.
Mai întâi, să audă toate popoarele, toţi creştinii şi păgânii, credincioşii şi necredincioşii, toţi sectanţii şi vrăjmaşii că, dacă noi o numim pe Sfânta Fecioară Maria, Doamna şi Împărăteasa noastră, aceasta nu este o născocire a evlaviei creştine, căci această demnitate n-a luat naştere în închipuirea strămoşilor noştri, ci, auziţi, Însuşi Duhul Sfânt a vestit înalta ei demnitate.
El este care a lăudat-o prin gura profeţilor, şi, luminat de El, David împăratul vedea Împărăţia lui Hristos că se întindea de la apusul şi până la răsăritul soarelui. De-a dreapta lui Hristos, David a văzut pe Maria împărăteasă mai înaltă decât toate puterile cereşti ţinând în mână toiagul puterii sale şi ne-o arată lângă Cel Atotputernic care depune pe capul ei o coroană de pietre scumpe.
Datorită virtuţilor sale, Sfânta Fecioară este încununată din timpul vieţii sale pământeşti, căci ea este ca un crin curat. Împăratul Solomon o vede ca pe regina florilor, mai înaltă decât cedrii din Liban. Eva şi multe urmaşe ale ei au născut copii păcătoşi şi criminali, iar Preacurata Fecioară a născut pe Omul-Dumnezeu, Drept şi Sfânt, fără de păcate, care a mântuit pe toţi oamenii. Sfânta Fecioară Maria străluceşte ca un soare în mijlocul fecioarelor, Ea ţine sceptrul tuturor virtuţiilor şi este icoana cea mai curată a sfinţeniei dumnezeieşti.
Despre ea zice Sfântul Apostol Ioan că are ca veşmânt soarele, luna sub picioare şi pe cap poartă o coroană de 12 stele. La adormirea ei au venit îngerii şi au luat-o cu trup şi suflet, aşezând-o pe tron, lângă Împăratul Slavei, Iisus Hristos, Fiul său. Iată la ce înălţime se află Împărăteasa noastră a creştinilor şi iată cum se împlinesc profeţiile care au arătat că o vor ferici toate neamurile. Împlinirea acestei proorociri a fost şi în ţara noastră, unde mulţi domnitori au zidit multe biserici în cinstea ei, îngenunchind înaintea icoanei sale.
Să amintim pe Ştefan cel Mare, Neagoe şi Matei Basarb, Constantin Brâncoveanu, care au ridicat o mulţime de biserici în cinstea numelui Preacuratei Fecioare, fericind pe Împărăteasa cerului şi a pământului. Ea este steaua mântuitoare pe care Dumnezeu a făcut-o ca să strălucească de la începutul lumii în mijlocul întunericului răspândit de păcate.
Dumnezeu atât de mult a iubit-o pe Sfânta Fecioară Maria încât i-a dat pe Unicul Său Fiu, care nu s-a ruşinat de sânul Preacuratei Sale Maici. Mântuitorul s-a supus ei în timpul vieţii Sale pământeşti şi a cinstit-o, iar când era răstignit pe Cruce, i-a încredinţat ei, ca unei Maici, toată lumea creştină.
A încununat-o cu slavă şi cinste şi a pus-o de-a dreapta Sa, în calitate de regină, i-a dat soarele ca îmbrăcăminte, luna sub picioarele ei şi pe cap i-a pus o cunună de 12 stele, ceea ce îi închipuie pe cei 12 apostoli. Dar, cine poate să laude după vrednicie pe aceea care este mai presus decât toată lauda?
Monumente religioase se unesc cu mărturiile istorice pentru a arăta vechimea închinăciunii ce se cuvine Sfintei Fecioare Maria, preoţii, regii, împăraţii, pictura, sculptura, poeţii şi scriitorii din primele secole ale creştinismului din evul mediu şi din epoca noastră, toate generaţiile aduc tributul lor de iubire şi respect, de recunoştinţă şi de laudă smeritei fecioare Maria din Nazareth.
Toată lumea creştină, în decursul veacurilor, a cunoscut puterea ei cea mare şi a simţit ajutorul ei în clipele grele.
Biserica Ortodoxă are o carte numită Minunile Maicii Domnului, pe care, poate, mulţi le-aţi citit şi aţi luat cunoştinţă de faptele minunate. Sfânta Fecioară Maria a făcut cele mai multe minuni atât în timpul vieţii cât şi după ce s-a mutat lângă Fiul său Împăratul Slavei. Iar ca să vedeţi ce chemare, ce rol important a avut Preacurata Fecioară la mântuirea lumii, voi aduce acum trei mărturii din Sfâna Scriptură, unde se vorbeşte despre alegerea Sfintei Fecioare în lucrarea dumnezeiască.
Prima şi cea mai veche se găseşte la Facere, cap. XXVIII, ver. 10, unde se vorbeşte de visul patriarhului Iacov, care a văzut o scară, ce unea cerul cu pământul, pe care coborau şi urcau îngerii lui Dumnezeu. Pe când Iacov privea uimit această frumuseţe minunată, a auzit glasul lui Dumnezeu spunând: “Eu sunt Domnul, Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău, şi Dumnezeul lui lui Isaac.
Nu te teme! Pământul pe care dormi ţi-l voi da ţie şi urmaşilor tăi. Urmaşii tăi vor fi mulţi ca pulberea pământului şi tu te vei întinde la apus şi la răsărit, la miazănoapte şi la miazăzi, şi se vor binecuvânta întru tine şi întru urmaşii tăi toate neamurile pământului. Iată, Eu sunt cu tine şi te voi păzi în orice cale vei merge; te voi întoarce în pământul acesta şi nu te voi lăsa până nu voi împlini toate câte ţi-am spus”. El s-a înspăimântat şi, deşteptându-se, a socotit că în locul acela este casa lui Dumnezeu şi Poarta Cerului.
Scara din visul patriarhului Iacov este Sfânta Fecioară Maria, căci pe această scară s-a coborât Dumnezeu – Iisus Hristos – şi S-a întrupat în pântecele său. Fecioara Maria este casa lui Dumnezeu şi Poarta Cerului şi numai cei ce recunosc aceasta vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Vai de toţi cei care n-o cinstesc pe Maica Domnului şi care aduc hule împotriva cinstei sale, căci sunt şi de aceştia, o mulţime de ticăloşi, unii susţinând chiar că a mai avut şi alţi copii, atât de întunecat le este capul că nu înţeleg Sfintele Scripturi.
A doua mărturie o găsim la proorocul Iezechil care spune cum a fost luat în vedenie şi dus pe calea uşii sfinte ce duce spre răsărit, iar uşa aceasta era încuiată. A auzit atunci glasul Domnului, care i-a spus că uşa încuiată va fi şi nu se va deschide şi nimeni nu va trece printr-însa, căci Domnul Dumnezeul lui Israel va intra printr-însa şi va rămâne încuiată. Că povăţuitorul acesta va şedea să mănânce pâine înaintea Domnului. Pe calea pridvorului uşii va intra şi pe calea lui va ieşi. Şi am văzut şi iată era plină de slavă casa Domnului.
Dacă citeşte cineva toate acesta, neluminat de duhul lui Dumnezeu sau cu alt interes, nu poate înţelege Sfânta Scriptură, şi nici nu este dat oricui să o înţeleagă, căci în ea se ascund taine mari. Iată, cine este uşa cea încuiată care nu se va deschide şi nimeni nu va trece prin ea ! Este preacurata Fecioară Maria, căci printr-însa a intrat şi a ieşit Mântuitorul Iisus Hristos, nestricând pecetea fecioriei sale, aşa cum străbate raza soarelui prin geam.
A treia mărturie o găsim tot în Vechiul Testamentul la Paralipomena cap. XIII, ver. 1, unde se spune că împăratul David a trimis nişte oameni ca să aducă dintr-o localitate Chivotul Domnului. Acest Chivot era un fel de ladă poleită cu aur în care se aflau tablele legii, primite de Moise din mâna lui Dumnezeu. Deasupra acestui chivot erau doi heruvimi de aur. Preoţii, tot poporul şi însuşi împăratul însoţeau în sunetul harfelor şi chitarelor carul în care se găsea Chivotul şi care era tras de boi. Ajungând la o cotitură, boii au smucit, iar Chivotul sta să se răstoarne. Atunci, un om din mulţime a întins mâna să-l sprijine, dar a murit pe loc.
Văzând moartea lui Uza (căci aşa îl chema), împăratul David s-a întristat şi s-a temut, totodată. Astfel, de frică, nu a mai dus Chivotul în cetatea lui, ci l-a aşezat în casa lui Obed Edom, pe care Domnul a binecuvântat-o.
Vedeţi, fraţi creştini, că Dumnezeu n-a suferit nici să fie atins cu mâna acesta Chivot care închipuia pe Sfînta Fecioară Maria?! Caci aşa cum acea ladă poleită cu aur, şi cu cei doi heruvimi pe capacul ei, purta într-însa tablele legii şi Fecioara Maria era poleită cu Duhul Sfânt şi cu toate virtuţiile sfinţeniei şi a purtat în pântecele ei pe Cuvântul lui Dumnezeu, Iisus Hristos. Dar, ce se vor face acei nelegiuiţi care ating cu limba ascuţită sfinţenia şi fecioria Împărătesei Cerului, defăimându-o?
Unde vor băga capul hulitorii şi necredincioşii care aduc insulte Maicii Domnului prin care ne-a venit mântuirea?
Chivotul despre care am vorbit îl au toate bisericile creştine ortodoxe şi se află pe masa Sfântul Altar, este o sub forma unei bisericuţe, iar în el se păstrează cutiuţa cu Sfânta Împărtăşanie. Chivotul este închipuirea Maicii Domnului, Casa lui Dumnezeu, Poarta Cerului, Uşa Raiului iar Sfânta Împărtăşanie închipuie Cuvântul lui Dumnezeu care se află în biserica slavei Sale. Dacă aşa stau lucrurile, cu măreţia, cu sfinţenia şi lucrarea lui Dumnezeu prin Precurata Fecioara Maria, nu se cuvine oare şi nu este drept a cinsti şi noi şi a aduce închinăciunile noastre Împărătesei Cereşti?
Dacă însuşi Dumnezeu a cinstit-o, a iubit-o şi a păzit-o, cu cât mai vârtos trebuie să-i aducem mulţumirile şi închinăciunile noastre, noi păcătoşii şi nevrednicii?
Dacă este drept ca toţi copiii născuţi în durerile naşterii să iubească şi să venereze pe mamele lor, apoi cu atât mai mult se cade să iubim şi să venerăm şi noi pe Maica Domnului, care este Maica noastră a creştinilor.
Nimic nu este mai drept, nimic nu este mai cuviincios, decât a venera pe aceea pe care Dumnezeu şi-a făcut-o maică a Lui şi pe care îngerii şi arhanghelii o laudă în cer. Să se ruşineze, deci, toţi sectanţii, să se îmbrace cu blestem toţi hulitorii şi să piară toţi demonii care îi învaţă să hulească pe Preacurata Fecioara Maria ocrotitoarea creştinilor şi salvatoarea omenirii.
Sfânta Fecioară Maria este scăparea noastră din nevoi, apărătoarea noastră în primejdii, mângâietoare în suferinţe, mijlocitoare către Dumnezeu şi scăparea păcătoşilor care se întorc cu căinţă la Fiul Său. Nimic mai curat, nimic mai dulce, nimic mai sfânt ca numele de mamă.
O mamă bună este un înger văzut pe care Dumnezeu l-a pus lângă noi ca să ne mângâie în suferinţe, să ne sprijine în lupte şi să ne împărtăşească bucurii duhovniceşti. Cel din urmă cuvânt pe care-l murmură buzele muritorului este numele scump de mamă. Fie bărbat sau femeie, fie copil sau bătrân, pe patul morţii toţi murmură cuvântul mamă, pentru că o mamă întotdeauna este gata a se jertfi pentru fiul său.
Fraţi creştini, aşa e Sfânta Fecioară Maria, mama noastră a creştinilor, care este gata să nu ne refuze rugăciunile şi să nu ne părăsească în necazuri şi primejdii, dacă o chemăm în ajutor.
Dar acum, Maica noastră Preabună este supărată şi mult întristată pe neamul omenesc care s-a pus în slujba satanei. Astfel, o parte din femei fără milă despart pe tată de copiii lui lăsându-i pe drumuri cu lacrimi în ochi, despart pe copii de Împărăţia Cerului, lăsându-i să umble în întunericul patimilor.
O parte dintre femei îşi omoară pruncii nevinovaţi în multe chipuri şi s-au rătăcit de la adevăr, nevoind să mai audă de învăţătura şi biserica lui Dumnezeu şi, astfel, trăiesc în petreceri, desfrânări, avortuti şi alte păcate.
Maica Domnului este supărată pentru că ştie ce-i aşteaptă pe toţi aceşti nelegiuiţi. Ea vede de acolo, de pe tronul slavei sale, aceste nelegiuiri şi aceste suflete pierdute, care nu vor să ţină seama că s-a plătit atât de scump de către Fiul său, Iisus Hristos, răscumpărarea neamului omenesc. Amarnic vor plânge şi în zadar vor mai cere ajutor când se vor trezi în flăcările iadului şi în chinurile veşnice.
Să audă acum toţi păcătoşii pământului, să se întoarcă degrabă toţi deznădăjduiţii şi rătăciţii şi să vină acum din calea rătăcirii. Să împreunăm mâinile cu toţii în locaşul lui Dumnezeu cel sfânt şi să cerem sprijinul şi apărarea noastră sub povăţuirea şi protecţia Preacuratei Fecioare Maria, zicând şi noi împreună cu toţi creştinii de pretutindeni.
Rugăciune
Bucură-te, Fecioară şi Maica lui Dumnezeu, Templul cel viu şi nemuritor al dumnezeirii, comoara şi lumina lumii, cinstea fecioriei, sprijinitoarea credinţei ortodoxe!
Bucură-te, Împărăteasă, care ai născut pe Dumnezeu spre mântuirea neamului omenesc!
Ajută-ne, dar, ca să stingem focul patimilor şi războiul cel lăuntric să înceteze.
Mijloceşte la Fiul Tău şi Dumnezeul nostru ca să ne dea har să imităm şi noi virtuţile tale.
Fă, cu rugăciunile tale, să înceteze toată tulburarea demonilor de pe pământ, să se sfărâme toată rătăcirea şi să se risipească toate vrăjitoriile şi spurcăciunile.
Să biruiască lumina Evangheliei şi Adevărul, să se stingă minciuna şi să triumfe creştinii drept măritori întru Împărăţia Fiului tău, Fecioară Marie, Împărăteasa noastră a tuturor creştinilor, ca să fim şi noi acolo în vecii vecilor. Amin.
