Mergând astfel şi ajungând la sfânta biserică, ne scuturăm hainele de praf ori zăpadă, ne curăţăm încălţămintele de praf sau noroi. Astfel curăţiţi la suflet, trup şi îmbrăcăminte, intrăm în biserica lui Dumnezeu pătrunşi de fiorii evlaviei sfinte, dornici fiecare a participa la întreaga slujbă a bisericii, zicând: „Intra–voi în Casa Ta, închina-mă- voi în biserica Ta cea sfântă, întru frica Ta. Doamne, povăţuieşte–mă întru dreptatea Ta, iar faţă de vrăjmaşii mei, îndreptează înaintea Ta calea mea”.
Prin biserică mergem uşor, fără a face tropăială sau zgomot, pentru a nu întrerupe închinătorilor firul rugăciunii şi ascultării slujbei.
Toată partea bărbătească intră cu capul descoperit, iar partea femeiască cu capul acoperit, îmbrăcate cuviincios, acoperite peste tot corpul, după exemplul Maicii Domnului şi ale sfintelor femei (mironosiţe) făcându-şi fiecare cruce completă pe faţă.
Bărbaţii merg înainte şi stau în naos, iar femeile se opresc în
pronaos, în urma bărbaţilor. Acolo (bărbaţii în naos şi femeile în pronaos) fiecarese închină la icoane.
Fac înaintea fiecărei icoane câte două închinăciuni, în duminici şi praznice împărăteşti, iar în Sărbătorile Sfinţilor, metanii (cugetând cu toată evlavie la Mântuitorul, Maica Domnului, sau Sfinţii înfăţişaţi acolo) sărutând chipul sfânt nu pe faţă, ci la picioare sau la mâini, mai face o închinăciune sau metanie la icoana:
1) Mântuitorului din Catapeteasmă,
2) a Maicii Domnului,
3) a hramului,
4) la celelalte sfinte icoane, după mărimea sfinţilor care–i înfăţişează, trece pe unde iese preotul cu Sfintele Daruri, la iconostasul mic, la Maica Domnului sau Sf. Treime din strană.
Nimeni n-are voie a trece printre iconostasul mic şi strana Maicii Domnului fără numai arhiereii, preoţii, diaconii şi eclesiarhii numai când duc sfeşnicul cu lumină înaintea Liturghisitorilor la ieşirea cu cădelniţa, cu Sf. Evanghelie şi cu Sf. Daruri.
Apoi trece fiecare la locul său, după vârstă sau demnitate, unde, în linişte, se roagă Domnului în Duh şi Adevăr, urmărind cu atenţie şi ascultând cu toată evlavia întreaga slujbă Sfântă.
Închinarea pe la icoanele din Catapeteasmă (bărbaţii în naos şi femeile în pronaos) trebuie a se face înainte de venirea preotului şi începerea slujbei.
Cei veniţi după darea binecuvântării se închină şi ei în foarte mare linişte, fără tropăieli, în vremea Miezonopticii sau Utreniei.
După începerea Dumnezeieştii Liturghii nu–i iertat a se închina pe la icoane, ci numai la iconostas, ori numai în mijlocul bisericii şi trece la locul său, liniştit, stând cu toată evlavia, pentru a nu întrerupe firul rugăciunilor sau ascultarea credincioşilor adunaţi.
În acest scop nu–i iertat nici a mai săruta mâna, sau pe obraz pe alţii în timpul Sfintei Slujbe, mai ales a Sfintei Liturghii.
Fiecare e îndatorat să păstreze liniştea şi buna- cuviinţă în tot timpul slujbei, să nu tulbure sufletul celorlalţi închinători din sfântul lăcaş nici prin îmbrăcăminte (luxoase, mode, zărzămuri, seminuduri idolatre), nici prin vorbării, râsuri, hasmodii, semne, mişcări sau alte scandalizări. Fiecare sănu uităm nici o clipă că suntem în sfânta biserică, chiar înaintea lui Dumnezeu care vede, aude şi cunoaşte toate.
Să nu lăsăm mintea a se abate de la sfânta slujbă aiurea.
În momentele potrivite, ne închinăm cu evalvie, făcându–ne semnul sfintei cruci drept şi complet pe faţă, coborâm din strană sau îngenunchem după rânduială.
Cu toată atenţia şi cu tot gândul, ori prin citire sau cântare, luând parte la întreaga slujbă bisericească, câştigăm două foloase:
1) timpul pare a trece mai repede,
2) cu vremea dobândim multe învăţături foarte folositoare din slujba religioasă, din cântări, dincitirea laudelor, paremiilor, psalmilor, Apostolului, sfintei Evanghelii, Cazaniei sau din predică.
Fiecare să caute a cunoaşte cuprinsul tâlcurilor biblice şi Vieţile Sfinţilor ce–i vede zugrăviţi pe catapeteasmă şi pe pereţii Bisericii.
Să povăţuiască cu toată liniştea şi cu toată blândeţea pe cei neştiutori, a păstra buna-rânduială în sfânta biserică.
Închinătorilor străini, veniţi în sfânta biserică, să le arătăm mult respect şi dragoste sfântă, bună voie şi cuvânt de zidire spirituală.
Pr Nicodim Mandita-Ca sa facem si ce trebuie sa nu facem in Sfanta Biserica
CategoriiFără categorie
