Îmbrăcați-vă cu milostivire! Dumnezeu ne cere să fim asemenea Lui
Sfântul Apostol Pavel le adresează creștinilor din Colose un îndemn care rămâne la fel de actual și astăzi: „Îmbrăcați-vă, dar, ca aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și prea iubiți, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă-răbdare” (Coloseni 3, 12).
Cuvintele acestea merită citite cu atenție, pentru că ele ne arată cum ar trebui să arate viața unui om care Îl mărturisește pe Hristos. Apostolul nu ne cere să purtăm doar semnele exterioare ale credinței, să vorbim frumos despre Dumnezeu sau să ne arătăm evlavia înaintea oamenilor, ci ne îndeamnă să ne schimbăm felul de a fi, astfel încât cei din jur să poată vedea în purtarea noastră ceva din bunătatea și milostivirea lui Dumnezeu.
Ne îmbrăcăm în fiecare dimineață, ne alegem hainele cu grijă și ne preocupăm de felul în care arătăm înaintea celorlalți. Dar ne întrebăm oare cu ce ne îmbrăcăm sufletul înainte de a ieși din casă? Cu răbdare sau cu iritare, cu bunătate sau cu asprime, cu dorința de a ajuta sau cu nepăsare față de cei care au nevoie de noi?
Milostivirea începe în lucrurile pe care uneori le considerăm neînsemnate. Se vede atunci când avem răbdare cu un om în vârstă care se mișcă greu, când ascultăm pe cineva care are nevoie să își spună necazul, când nu umilim un om pentru greșelile sale și când nu întoarcem spatele celui care ne cere ajutorul. Se vede mai ales în familie, acolo unde nu avem spectatori și unde adevărata noastră fire iese adesea la iveală.
Putem fi politicoși cu străinii și aspri cu cei de acasă, putem vorbi despre iubirea aproapelui și să nu avem răbdare cu propriul copil, putem aprinde lumânări pentru sănătatea celor dragi, dar să nu găsim câteva minute pentru a-i asculta. În asemenea împrejurări, cuvintele Sfântului Apostol Pavel ne întreabă, fără să ne judece prin glasul altcuiva: unde este haina milostivirii pe care suntem chemați să o purtăm?
Apostolul continuă și spune: „Îngăduindu-vă unii pe alții și iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; precum și Hristos v-a iertat vouă, așa să iertați și voi” (Coloseni 3, 13).
Aici întâlnim una dintre cele mai grele încercări ale vieții creștine. Ne place să știm că Dumnezeu ne iartă, că ne primește atunci când ne întoarcem la El și că nu ne închide ușa pentru greșelile trecutului. Totuși, când un semen ne rănește, uneori păstrăm supărarea ani întregi, îi amintim mereu greșeala și așteptăm să sufere pentru ceea ce ne-a făcut. Cerem milă pentru noi, dar devenim neînduplecați față de ceilalți.
Hristos ne-a arătat prin pilda datornicului nemilostiv cât de gravă este această contradicție. Omul care fusese iertat de o datorie uriașă nu a putut ierta o datorie mult mai mică a semenului său. Primise milostivire, dar nu învățase să fie milostiv.
Câți dintre noi nu ne regăsim, măcar uneori, în această purtare? Ne rugăm să fim iertați, dar refuzăm să facem primul pas spre împăcare. Cerem înțelegere pentru slăbiciunile noastre, dar judecăm aspru căderile altora. Uităm că și noi suntem oameni care greșesc și că fiecare zi în care ne putem ridica este un dar al îndurării dumnezeiești.
Sfântul Apostol Pavel ne mai oferă un îndemn: „Iar peste toate acestea, îmbrăcați-vă întru dragoste, care este legătura desăvârșirii” (Coloseni 3, 14). Dragostea este cea care unește toate virtuțile despre care vorbește Apostolul și le dă adevărata lor valoare.
Nu putem deveni milostivi numai prin vorbe frumoase sau prin gesturi făcute pentru a fi văzuți. Milostivirea adevărată se naște dintr-o inimă care a înțeles cât de mult a primit ea însăși de la Dumnezeu și care nu mai poate privi nepăsătoare suferința celuilalt.
Să ne cercetăm, așadar, înainte de a-i judeca pe ceilalți. Să ne întrebăm dacă am fost îngăduitori cu cei care ne-au greșit, dacă am ajutat atunci când am avut posibilitatea și dacă am știut să aducem puțină mângâiere unui om aflat în necaz.
Dumnezeu nu ne cere să fim fără greșeală pentru a ne apropia de El, dar ne cheamă să ne schimbăm inima și să nu transformăm mila primită într-un dar pe care îl păstrăm numai pentru noi.
Să nu ieșim din biserică după ce am cerut iertare și binecuvântare, întorcându-ne la aceeași asprime față de cei din jur. Să luăm cu noi în viața de fiecare zi cuvintele Apostolului și să încercăm să le împlinim prin fapte.
Pentru că un creștin îmbrăcat în milostivire nu are nevoie să vorbească permanent despre bunătatea sa. Oamenii o vor întâlni în felul în care îi tratează, în răbdarea pe care le-o arată și în ajutorul pe care îl oferă fără să aștepte răsplată.
Iar când vom cere din nou mila lui Dumnezeu, să ne gândim dacă am lăsat și noi puțină milă în urma pașilor noștri.



















