Iubiții mei,
la prima impresie, dacă așteptam doar feedbackul imediat la acțiunile noastre publice, puteam trage concluzia nerealistă că prin ele nu am atins pe nimeni.
Că muncim în zadar la nivel online. Sau că dăm orzul pe gâște…
Însă un șir de cărți dăruit altora, un spațiu online creat zilnic, o acțiune milostivă continuă, o lucrare bisericească responsabilă pentru mântuirea oamenilor…nu îi lasă indiferenți peoameni.
Da, nu pe toți îi mișcă în același fel…dar nu îi lasă indiferenți!
Și observăm cu toții cât de ne-indiferenți sunt oamenii când e vorba de ceva rău despre un preot…o Biserică…o comunitate. Știrea negativă se dezvoltă, capătă amploare…devine cancan.
Însă și știrea bună, fapta bună, omul care se dăruie și comunică pe un anume canal cu oamenii…sădește adevărul în inimile oamenilor.
Le dă nădejde. Îi ridică la o altă perspectivă asupra existenței. Îi face să vadă altfel oamenii…sau că oamenii sunt și altfel.
Că există și oameni ai lui Dumnezeu care trăiesc, văd, pun problema altfel decât
majoritatea…
Și acest mod de a persevera în a semăna sămânța, conform Evangheliei de azi [Lc. 8, 5- 15], înseamnă modul cel mai viu și mai direct că noi credem în schimbarea oamenilor.
Iar schimbarea vine de aici: de la a dărui adevărul, de la a dărui adevărul mântuitor oamenilor, de a le dărui accesul la profunzimile vieții cu Dumnezeu, care schimbă radical viețile oamenilor.
Da, nu orice cuvânt al predicii e înțeles de toți!
Nu oricine e dispus să aștepte și să citească predici.
Dar cineva care face și azi, face și mâine, face și după 5 ani, și după 10 același lucru:
predică…pentru luminarea oamenilor…nu-i lasă indiferenți pe oameni…pentru că-i contrariază prin organicitatea frumoasă a vieții lui.
Și oamenii ciulesc urechile la adevăruri…și când nu vor să audă…
Pentru că cel mai dureros lucru la mulți oameni e că nu au crezuri și proiecte pentru toată viața…
Nu cred în ceva.
Nu se consumă pentru un plan, pentru o idee, pentru o vocație…
Și când întâlnesc pe cineva care se îmbogățește continuu prin ceea ce face…văd
diferența între discontinuitatea în creație și continuitatea care dezvoltă, pe fiecare zi, personalitatea.
Pentru că, prin tot ceea ce facem, ne construim pe noi înșine.
Așadar, semănătorul nu seamănă în afara…ci înăuntrul oamenilor.
Intră în mințile și în inimile lor prin adevăruri și atitudini ortodoxe reliefate în mod constant.
De aceea e nevoie de a fi una cu adevărurile pe care le spui, de a vorbi despre
adevăruri care au trecut prin tine și te-au schimbat…pentru că altfel cuvintele tale sună ca o melodie fără ureche muzicală.
Dar și comportamentul nostru este dezaxat și stereotip…dacă vrem să imităm sfințenia numai din afară, prin modul cum arătăm, ne îmbrăcăm, ne închinăm, zâmbim…
Și când suntem taxați ca „impostori”, suntem taxați pentru ce emană din noi…și nudupă ce spunem…sau vrem să părem că suntem.
Însă cum am putea să îi vedem pe alții…fără să ne fi văzut pe noi înșine?
Și cum am putea să-i vedem pe alții și să ne vedem și pe noi, fără adevărurile lui Dumnezeu care ne spală inima și ne dă să vedem cu ochii sufletului?
Pentru că rădăcinile predicii sunt acolo: în adâncul sufletului.
Și de aceea e nevoie de mai mult timp pentru unii, ca să își dea seama că ei sunt rodul predicilor tale…și să îți dea feedbackul/ cuvântul de recunoștință înapoi.
Pentru că luminarea oamenilor e învierea lor din morți.
Și dacă știi să mulțumești pentru un pansament și pentru luarea tensiunii…trebuie să înveți să mulțumești și pentru lucrurile cu adevărat importante, pentru cele care țin de vindecarea sufletului, de învierea dintre cei morți.
Numai că ceea ce se întoarce de la ascultător…nu e numai cuvânt…pentru că nici noi nu am dăruit numai cuvinte.
Predicile noastre se transformă în uimire, în recunoștință, în pocăință, în bucurie, în rugăciune, în luminare, în enervarea care este o sumă de întrebări, o neliniște, o punere a degetului pe rană…
Pentru că tot ce nu e adevăr și liniște în noi…ci păcat…te enervează când este
evidențiat.
Și nu e de vină cel care predică despre rănile tale…ci ele sunt cauzate doar de tine.
Acesta e motivul pentru care păcătoșii notorii fug de predici, de Biserică, de Tainele ei:
pentru ca să nu își vadă și să nu își recunoască goliciunea lor, frica lor în fața veșniciei, lipsa lor de sens…
Pentru că predicile au sens…dar păcatele n-au consistență ontologică…
Păcatele sunt anti-semințe, anti-adevăruri, care destructurează persoana. Care o uzează…
Însă Domnul, în Evanghelia de azi, ne spune să fim semănători continui ai adevărurilor Sale, prin tot ceea ce spunem și facem, pentru ca să le facem cărămizi durabile ale persoanei noastre.
Pentru că noi existăm în măsura în care existăm în adevăr, în frumos, în coerență, în har.
Dar atunci când ne lăsăm ciuguliți de adevăruri…devenim struguri fără boabe.
Iar când adevărurile se usucă în noi e pentru că le-am lăsat nelucrătoare, le-am lipsit de dinamismul lor…și ne-am anchilozat cu păcatul…care e pas pe loc.
Ortodoxia însă e surpriză continuă.
Pentru că ea mizează pe sămânța care sporește continuu în noi.
Și cuvintele lui Dumnezeu cele pline de har și exemplele Sfinților cele pline de har și slujbele Bisericii cele pline de har sunt mărturii irepresibile ale prezenței lui Dumnezeu.
Iar astăzi, pomenindu-i pe Sfinții Părinți de la Sinodul VII Ecumenic (787 d. Hr.), pe alți 4 Sfinți Mucenici…și fiind cu prezența sau cu gândul la Iași, la Sfânta Cuvioasă Parascheva, vedem că persistența în bine sau cuvintele lui
Dumnezeu crezute și trăite îi înveșnicesc pe oameni, îi fac netrecători.
Și că ceea ce nu pare „bun” pentru unii…pentru alții e bunul real, adevărat.
Iar lucrul adevărat, netrecător, e viața cu Dumnezeu, pentru că e viața care se umple mereu de viața Lui cea îndumnezeitoare.
De aceea, să nu ne temem să îi bucurăm pe oameni!
Să nu ne dăm înapoi de la a face bine oamenilor…pentru că binele acesta e netrecător, e personalizant, e cel care ne schimbă pentru veșnicie.
Să nu ne temem să fim noi înșine, adică niște înviați din morți, care au cunoscut mila lui Dumnezeu și marea Sa iubire de oameni și vor să o împărtășească și altora!
Iradiați împrejur!
Dăruiți din harul lui Dumnezeu tuturor!
Invitați pe toți cu cuvântul și, mai ales, cu exemplul vieții dumneavoastră, la a se bucura de Dumnezeul slavei, de Cel care înviază din morți pe cei păcătoși și îi umple de nemurire.
Multă pace și bucurie în tot ceea ce faceți!
Amin.
Pr Dr Dorin Octavian Piciorus – Praedicationes vol 5