Iubiții mei,
Pentru că-i minimalizăm pe Sfinții contemporani cu noi, tocmai de aceea nu prea lăsăm multe lucruri scrise despre ei.
Nu prea ne pasă de posteritatea lor…
Lăsăm Sfinții să treacă pe lângă noi…sau noi trecem, cu autosuficiență, cu aroganță…dar și cu cecitate pe lângă ei…și nu ne folosim de prezența lor.
Însă prezența lor este luminătoare, este înveselitoare, e captivantă și acum…și după trecerea lor în veșnicie.
Iar dacă despre Sfânta Parascheva știm puține lucruri din timpul vieții ei pământești, viața de după moarte…viața ei mereu vie…scrie istorie în continuare!
Tocmai de aceea Viețile Sfinților au două părți…legate între ele: viața istorică…și minunile și vedeniile și ajutorarea multora după adormirea lor.
Și trebuie să adăugăm mereu, la viețile lor, noile binefaceri ale lor din viața Bisericii și a lumii întregi.
Spre exemplu, în Acatistul Sfintei Parascheva aflăm date din posteritatea ei plină de minuni. Acțiuni verificate, trăite de către oamenii credincioși.
Și aflăm că ea îi mângâie pe oameni, îi întărește, îi ascultă pe preoții cucernici, ne vindecă de răni, stârpește insectele care ne vatămă, ne ferește de năluciri, ne aduce ploi mănoase, îi alungă pe cei care ne ispitesc, împreună-lucrează cu noi…pentru ca să ne strângem banii pentru existență…
Cu alte cuvinte, o imagine vie a unei Sfinte care muncește zilnic pentru noi, care e într-o continuă atenție față de noi, pentru că e roaba Stăpânului ei, a Celui întotdeauna atent la întreaga făptură și Care susține în viață toată făptura creată de El.
Și așa stând lucrurile…cum e moartă cea vie…și cum să-i întoarcem spatele celei care ne dorește tot binele?!
Cum să ne facem că nu avem nevoie de ajutorul ei?!
Și cum să nu o avem prietenă de conștiință pe o astfel de Sfântă preafrumoasă și preabună, care nu uită lumea, e mereu cu ea, ca și Domnul ei, pentru ca toți să se îndrepte prin pocăință și să moștenească Împărăția lui
Dumnezeu?
Și vă rog să observați diferența diametral opusă dintre imaginea pe care o au unii în cap, cum că Raiul ar fi „plin de plictiseală”…și această continuă și imensă bucurie de a ajuta a Sfinților, dinamismul lor, venirea lor mereu la
noi, ca să ne ajute, ca să ne întărească, să ne aline inima…
Unde e plictiseala în minune?
Unde e urâțenia în vederea atotiluminatoare și sfințitoare a lui Dumnezeu?
Cum să fie o pierdere de timp…lucrurile care ne fac să trăim veșnic în bucuria comuniunii cu Sfinții, cu acești Sfinți mai iuți ca gândul în a-L slăvi pe Dumnezeu, în a-i ajuta pe oameni, în a face binele?…
Sfânta Parascheva cea mult sărutată…de inimile și de buzele celor credincioși!…
Zeci de mii, sute de mii de oameni care vin să soarbă har, să soarbă viață, să primească alinare…de la rămășițele trupești îndumnezeite ale Sfintei Parascheva…
Adică e icoana noastră vie în ceea ce privește îndumnezeirea omului…dar și icoana care prevestește învierea de obște. Învierea tuturor celor adormiți…
Și care e diferența între stârv…și Sfinte Moaște?
O știm cu toții: cu mortul în casă nu poți sta prea mult timp…pentru că vine sanepidul și poliția și te bagă la nebuni…Dar cu Sfinte Moaște poți sta în casă…pentru că ele te sfințesc pe tine și casa ta, te umplu de har prin simpla lor
prezență…și te fac să te trezești.
Să nu crezi că poți să-i diblezi, la infinit, pe oameni…și să calci, pe fiecare zi, răbdarea infinită a lui Dumnezeu.
Ele ne trezesc…la responsabilitate. Ne trezesc din uitarea care ne face să ne
credem „veșnici”.
Însă, în același timp, ne umplu de veșnicia bucuriei lui Dumnezeu, de veșnica dorință de a face binele și de a ne bucura de bine, de curăție, de sfințenie…și ne dau să ne întristăm de tot ce e maladiv, de tot ce e urât, de tot ce e obscen…
Da, fiecare vine la Sfinți după vârsta lui și după mintea lui…
Și Sfinții nu se supără dacă nu le cam avem cu rugăciunile…ci se întristează dacă spunem una din gură…și alta avem în inimă.
Pentru că ei, ca niște oameni simplificați de har și plini de bucuria comuniunii…nu suportă pe cei care nu știu să se bucure cu altul, nu știu să frângă pâinea cu altul, nu știu să aibă nevoie de altul.
Iar la cozile acestea interminabile de la Sfinți…sau când stăm în pat și ne uităm la 4 kilometri de șiruri, de oameni, care stau la Sfânta Parascheva ca să o sărute…ne putem regăsi frați și surori între noi…adică tocmai ce uităm noi că suntem.
Pentru că slujba împreună și călătoria împreună sunt momente de regăsire și de înțelepțire reciprocă.
Iar dacă știm să ne bucurăm de ele…învățăm să respectăm oamenii, să îi luăm
așa cum sunt…și să le dorim toată înaintarea în bine de care sunt capabili.
Învățați de la Sfinți, iubiții mei!
Învățați tot ceea ce puteți…și lucrați în viața dumneavoastră tot ceea ce puteți!
Pentru că ei, cei care împodobesc obiceiurile oamenilor, ne învață să fim tot mai oameni, tot mai supli, tot mai frumoși în sufletele și în trupurile noastre.
Amin!
Pr Dr Dorin Octavian Piciorus – Praedicationes vol 5
