Există în viața fiecărui om câteva momente în care simte că lumea de sub picioarele lui nu mai este atât de sigură precum credea. Uneori este o veste venită pe neașteptate, alteori este boala care intră în casă, o neliniște pentru copilul plecat departe, o căsnicie care trece printr-o încercare, o datorie care pare imposibil de plătit sau pur și simplu acea oboseală adâncă pe care omul o ascunde de ceilalți și pe care o poartă singur, seara, când se închide ușa casei și rămâne cu gândurile sale.
În astfel de clipe, omul caută un loc unde să se poată așeza sufletește.
Praznicul Acoperământului Maicii Domnului tocmai despre aceasta ne vorbește: despre omul care nu este singur în necazul său și despre Maica Domnului care, prin rugăciunea ei, se află înaintea Fiului său pentru cei care aleargă la Dumnezeu cu credință.
Sărbătoarea își are originea într-o vedenie atribuită Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos, petrecută în Biserica Vlaherne din Constantinopol, în timpul unei privegheri de toată noaptea. Potrivit tradiției bisericești, Sfântul Andrei și ucenicul său, Epifanie, au văzut-o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu venind în mijlocul poporului aflat la rugăciune, înconjurată de îngeri și de sfinți. Maica Domnului s-a rugat îndelung, apoi și-a ridicat acoperământul și l-a întins peste oamenii care se aflau în biserică. Sfântul Andrei a întrebat dacă și Epifanie vede ceea ce vede el, iar acesta i-a răspuns că da.
Imaginea aceasta a rămas în conștiința Bisericii cu o putere aparte.
Maica Domnului nu apare în această vedenie ca o împărăteasă îndepărtată, așezată undeva într-o slavă inaccesibilă, departe de durerile oamenilor. Ea este văzută în mijlocul celor care se roagă, cu fața îndreptată către Dumnezeu și cu acoperământul întins peste cei aflați sub el.
Este o imagine care ne poate spune foarte mult despre felul în care Biserica o cinstește pe Maica Domnului.
Ea nu ia locul lui Hristos și nu se desparte niciodată de Fiul ei. Tocmai pentru că L-a purtat în pântece pe Mântuitorul lumii și pentru că întreaga ei viață a fost dăruită lui Dumnezeu, Biserica o vede ca pe cea care se roagă pentru oameni și îi conduce spre Hristos.
Sfântul Grigorie Palama, într-o rugăciune către Maica Domnului, o numește „înainte solitoare și mijlocitoare”, iar rugăciunea sa este impresionantă tocmai prin sinceritatea cu care vorbește despre omul care vine înaintea ei cu toate slăbiciunile sale. El îi cere Maicii Domnului să-l ajute atunci când este în necaz, să-l întărească atunci când credința îi slăbește, să-l mângâie în suferință și să-l ajute să se ridice din păcat.
Aici se află una dintre tainele acestui praznic.
Acoperământul Maicii Domnului nu este o promisiune că vom fi scutiți de toate necazurile. Creștinismul nu ne spune că, dacă ne rugăm, viața va deveni lipsită de durere. Sfinții au trecut prin închisori, prigoniri, boli, pierderi și singurătate, iar unii dintre ei au murit în chinuri. Ocrotirea lui Dumnezeu nu înseamnă întotdeauna îndepărtarea încercării, ci puterea de a trece prin ea fără să ne pierdem sufletul.
Poate că aceasta este una dintre cele mai mari neînțelegeri ale noastre.
Venim la biserică și spunem: „Maica Domnului, acoperă-mă!”, dar în mintea noastră „acoperă-mă” ajunge uneori să însemne „ferește-mă de orice durere”. Biserica ne învață ceva mai adânc. Omul poate rămâne sub acoperământul lui Dumnezeu chiar și atunci când trece printr-o încercare pe care nu o înțelege.
Uneori Dumnezeu schimbă împrejurarea.
Alteori schimbă omul care trece prin împrejurare.
Iar alteori, fără să vedem imediat cum, îi dă putere să rămână în picioare până când furtuna trece.
Gândiți-vă la o mamă care își privește copilul plecând de acasă. Copilul crește, își caută un drum, pleacă pentru studii, pentru muncă, pentru familie sau pentru o viață pe care încă nu știe cum să o construiască. Mama rămâne în prag și, chiar dacă zâmbește, în sufletul ei începe o altă viață, făcută din griji pe care nu le mai poate controla.
Cât de des spune o mamă atunci: „Maica Domnului, ai grijă de copilul meu”?
Poate că fiul sau fiica nu știe niciodată cât de mult a fost purtat în rugăciune.
Poate că, într-o noapte în care copilul este departe, mama se ridică din pat, aprinde candela și stă câteva clipe înaintea icoanei. Nu are multe cuvinte. Spune doar numele lui și apoi: „Maica Domnului, acoperă-l!”
Aceasta este o rugăciune simplă, dar în ea se află o întreagă teologie a iubirii.
Mama recunoaște că nu poate fi pretutindeni.
Nu poate vedea toate drumurile pe care merge copilul ei, nu poate ști oamenii pe care îi va întâlni, ispitele de care se va lovi, deciziile pe care le va lua sau primejdiile care îl pot aștepta. De aceea îl pune în mâinile lui Dumnezeu și cere mijlocirea Maicii Domnului.
Aici înțelegem altfel cuvântul „acoperământ”.
Acoperământul nu este o pânză care ascunde realitatea, ci imaginea unei ocrotiri care se întinde peste om atunci când el nu mai poate controla tot ceea ce se întâmplă în jurul lui.
În Biserica Vlaherne, Sfântul Andrei a văzut omoforul Maicii Domnului întins peste popor, iar tradiția sărbătorii păstrează tocmai această imagine a rugăciunii și a ocrotirii.
De aceea, când intrăm astăzi în biserică și vedem icoana Maicii Domnului, poate ar fi bine să nu ne grăbim.
Să stăm puțin înaintea ei.
Să ne gândim la oamenii pe care îi purtăm în inimă.
Poate avem un copil pentru care ne este teamă.
Poate avem un soț sau o soție cu care trecem printr-o perioadă grea.
Poate avem un părinte bătrân și bolnav.
Poate există cineva cu care nu mai vorbim de ani de zile și a cărui amintire încă ne doare.
Poate există o rană pe care nu am reușit să o vindecăm.
Și atunci putem spune simplu: „Maica Domnului, acoperă-ne pe toți și du rugăciunea noastră înaintea Fiului tău.”
Această rugăciune are ceva din rugăciunea unui copil care aleargă spre mama lui atunci când se sperie.
Nu trebuie să explice totul.
Nu trebuie să găsească formularea perfectă.
El știe unde să alerge.
Sfântul Ioan Damaschin, marele teolog și imnograf al Bisericii, a scris despre Maica Domnului cu o profunzime care a hrănit secole întregi de teologie și rugăciune. În cuvântările sale, Maica Domnului apare strâns legată de taina lui Hristos, pentru că cinstea ei nu poate fi despărțită de Cel pe care L-a născut. Biserica nu o cinstește în locul lui Hristos, ci o cinstește pentru că prin ea Fiul lui Dumnezeu a intrat în istoria omului și a luat fire omenească.
De aceea, adevărata evlavie față de Maica Domnului trebuie să ne apropie de Hristos.
Dacă după ce ne-am rugat Maicii Domnului rămânem la fel de aspri cu cei din casa noastră, ceva din rugăciunea noastră încă nu a coborât în viață.
Dacă cerem să fim acoperiți de Maica Domnului, dar noi descoperim slăbiciunile altora înaintea lumii, trebuie să ne întrebăm ce am înțeles din acest praznic.
Dacă îi cerem Maicii Domnului să ne apere copiii, dar nu avem timp să-i ascultăm când ne vorbesc, rugăciunea noastră trebuie să coboare din cuvinte în fapte.
Pentru că acoperământul pe care îl cerem de la Maica Domnului ne cheamă și pe noi să devenim, în măsura puterilor noastre, oameni sub al căror acoperământ sufletele altora să poată găsi puțină liniște.
Un copil ar trebui să poată veni la părintele său fără să-i fie frică.
Un om căzut ar trebui să poată găsi lângă noi un loc unde să se ridice.
Cel care plânge ar trebui să simtă că nu este judecat înainte de a fi ascultat.
Cel care s-a îndepărtat de Biserică ar trebui să poată reveni fără să fie întâmpinat cu reproșuri, ci cu adevărul spus în dragoste.
Maica Domnului ne arată această taină prin însăși poziția ei din vedenia Sfântului Andrei: ea se roagă.
Nu ține predici.
Nu condamnă.
Nu întreabă cine a meritat și cine nu a meritat să fie sub omofor.
Se roagă pentru popor.
Și aici se află una dintre cele mai frumoase lecții ale sărbătorii.
Când nu mai știm ce să facem pentru cineva, putem începe prin a ne ruga pentru el.
Când nu mai putem schimba un om, putem înceta să-l judecăm și îl putem pune înaintea lui Dumnezeu.
Când o situație depășește puterea noastră, putem spune: „Doamne, eu nu mai știu ce să fac. Tu știi.”
Iar când inima noastră se teme, putem spune: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, acoperă-mă cu rugăciunea ta și du-mă către Fiul tău.”
Într-o rugăciune atribuită Sfântului Grigorie Palama, găsim o mărturisire care poate deveni și rugăciunea noastră: „când sunt în necaz mă mângâie; când sunt împuținat în credință, mă îmbărbătează”.
Cât de mult avem nevoie de aceste cuvinte!
Pentru că există zile în care credința noastră nu este puternică. Există seri în care ne rugăm și ni se pare că cerul tace. Există dimineți în care mergem la serviciu cu o problemă în suflet pe care nimeni nu o vede. Există momente în care zâmbim oamenilor, răspundem la întrebări, ne facem treaba, iar înăuntru purtăm o teamă despre care nu am spus nimănui.
În asemenea clipe, sărbătoarea de astăzi ne pune înaintea ochilor imaginea Maicii Domnului cu omoforul întins.
Nu ni se spune că nu vom avea furtuni.
Ni se amintește că există un loc în care putem duce frica noastră.
Există Cineva către Care putem ridica privirea.
Există o rugăciune care poate fi spusă chiar și atunci când nu mai găsim cuvinte.
Și mai există ceva: Biserica.
Pentru că vedenia Sfântului Andrei nu se petrece într-un loc izolat, în timp ce un om se afla singur în rugăciune, ci în mijlocul unei comunități adunate la priveghere. Maica Domnului este văzută deasupra unui popor care se roagă.
Asta înseamnă că atunci când venim la biserică nu venim doar cu problemele noastre individuale.
Venim cu familia noastră, cu cei vii și cu cei adormiți, cu cei care sunt aproape și cu cei care au plecat departe, cu cei care ne iubesc și cu cei pe care încă nu am reușit să-i iertăm.
Și îi punem pe toți înaintea lui Dumnezeu.
Poate tocmai de aceea icoana Maicii Domnului are atâta putere asupra inimii omului. În fața ei, omul își amintește că poate lăsa jos, măcar pentru câteva clipe, povara pe care a purtat-o singur.
Sfântul Ioan Damaschin vorbește despre Maica Domnului ca despre un izvor al binecuvântării și al luminii, iar tradiția Bisericii a păstrat această imagine tocmai pentru a arăta apropierea ei de cei care cer ajutorul lui Dumnezeu.
Poate că fiecare dintre noi are astăzi nevoie de un acoperământ.
Unul vine cu frica pentru sănătate, altul cu grija pentru copii, altul cu o problemă pe care nu o poate rezolva, altul cu dorul după cineva plecat departe, iar altul cu o vinovăție pe care o poartă de prea mult timp în tăcere.
Să le aducem pe toate înaintea lui Dumnezeu.
Să nu ne fie rușine să spunem Maicii Domnului ceea ce ne doare.
Să nu ne fie rușine nici să spunem: „Nu mai pot singur.”
Uneori aceasta este una dintre cele mai adevărate rugăciuni.
„Maica Domnului, acoperă-mi casa.”
„Acoperă-mi copiii.”
„Acoperă-l pe omul pe care îl iubesc.”
„Acoperă-l și pe cel cu care sunt în conflict.”
„Acoperă-mi sufletul atunci când mă biruie frica.”
Iar după ce ne-am rugat, să ne întoarcem privirea către Hristos, pentru că spre El ne conduce Maica Domnului întotdeauna.
Omoforul ei nu este capătul drumului nostru.
Sub el găsim curajul de a merge mai departe către Fiul ei.
Când Sfântul Andrei a văzut-o pe Maica Domnului rugându-se pentru popor, el a văzut, într-o singură clipă, ceea ce Biserica ne învață de veacuri: omul care se roagă lui Dumnezeu nu este abandonat în mijlocul fricii sale.
De aceea, în ziua aceasta, să nu plecăm doar cu o imagine frumoasă în minte. Să luăm cu noi o rugăciune pe care să o putem spune atunci când viața ne va strânge din nou inima:
„Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, acoperă-ne cu cinstitul tău omofor, păzește-ne de răul văzut și nevăzut, întărește-ne în credință, ridică-ne când cădem și roagă pe Fiul tău și Dumnezeul nostru să nu ne lase singuri în ceasul încercării.”
Iar dacă într-o seară vom ajunge acasă apăsați de o veste, de o teamă sau de o grijă pentru cineva drag, să ne amintim de icoana praznicului: Maica Domnului stă în rugăciune, iar omoforul ei se întinde peste cei care au venit să caute ajutor.
Sub acel acoperământ să ne așezăm și noi, cu tot ceea ce suntem, cu tot ceea ce ne doare și cu tot ceea ce încă nu știm să spunem.
Și să rostim încet, din inimă:
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, nu ne lăsa singuri. Roagă-te pentru noi și acoperă-ne cu mila și rugăciunea ta. Amin.
#AcoperamantulMaiciiDomnului#Predica#MaicaDomnului#Rugaciune#MaicaDomnuluiMijlocitoarea



















