P

Predică la Duminica a 20-a după Rusalii


Iubiții mei,
… orice minune pe care a făcut-o Domnul în viața Sa pământească, a făcut-o dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, pentru că El nu face nimic fără Tatăl și fără Duhul.

Și orice minune și ajutor și luminare pe care noi, acum, le primim de la Dumnezeu trebuie să știm că sunt lucrarea întregii Prea
Sfintei Treimi cu noi. Pentru că Dumnezeul treimic trăiește și acționează comunional și ne cheamă și pe noi la a trăi frățește, în iubire, unii cu alții.

În cetatea Nain s-a petrecut minunea învierii din morți de care
ne-a pomenit azi Evanghelia!

Și cel înviat era „fiul unul-născut al mamei lui .Mamă care era văduvă .

Adică Domnul S-a întâlnit cu sfâșierea sufletească și cu moartea în persoana mamei și a fiului ei. S-a întâlnit cu lacrimile și cu singurătatea.

Iar El, Cel preaiubitor, nu a trecut pe lângă…durerea oamenilor, ci Și-a asumat-o.

Și a văzut în sfâșierea mamei sfâșierea Maicii Lui…de lângă Cruce…și în fiul unulnăscut ne-a prefigurat moartea Lui, care a fost un somn de scurtă durată…pentru că El e numit Unul-născut .
Și ne-a prefigurat învierea Lui prin învierea acestui tânăr pentru ca să ne încredințeze că este Stăpân peste viață și peste moarte.
Așa cum le va spune și Sfinților Săi Apostoli: „Eu Îmi pun sufletul Meu, ca iarăși să-l iau pe el. [Căci] nimeni nu-l ia pe el de la Mine, ci Eu îl pun pe el de la Mine Însumi” [In. 10, 17-18, GNT].
Prin aceasta arătând că moartea Sa a fost de bunăvoie și nu datorită unei conspirații umane.

Nainul este la 7 km sud-vest de Muntele Tabor și la 14 km sud de Nazaret. Iar acum este un sat arab în Israel. Însă atunci, în acea zi…„mulțimea mare a cetății era cu ea.

Cu femeia văduvă, care își ducea fiul spre groapă. Și care, după cum îl vedem și în iconografie, era un tânăr și nu un copil.
Iar mulțimea multă la înmormântare o vedem până azi, atunci când cel mort e cineva important. Cineva cunoscut. Cineva care a stârnit multă compasiune în concetățenii săi sau față de care ei au o mare dragoste și cinstire.

Și e un mare bine…mulțimea de oameni la înmormântare! Căci cel adormit are nevoie de rugăciunile noastre. De rugăciunile și de iubirea noastră.

Și dacă toți cei veniți să îl petreacă pe ultimul drum s-ar ruga pentru el, atunci acest lucru ar fi un mare bine pentru sufletul lui.
Pe de altă parte, înmormântarea e plină de teologie. Oricine participă la ea învață să se roage pentru cei adormiți, dar și pentru sine.
Pentru că la fiecare ne vine rândul să murim.
Și dacă știm teologia slujbei Înmormântării, atunci știm lucruri esențiale: că avem nevoie de rugăciunile și de dezlegările preoților pentru ca să ne mântuim.

Al doilea verset pe care Sfântul Augustin îl citează este Efes. 5, 14: „Ridică-te [surge], cel care dormi [qui dormis], și te scoală din
morți [exsurge a mortuis] și te va lumina Hristos !”.

De ce apelează la acest verset? Pentru ca să arate faptul că cei morți înțeleg glasul lui Dumnezeu. Pentru că sufletul e viu, e
nemuritor și nu piere odată cu despărțirea sufletului de trup, adică cu moartea fizică.

Însă prin aceasta se arată și faptul că moartea noastră e un somn înaintea Domnului.
Căci, pentru El, toți suntem vii înaintea Lui, pentru că sufletele noastre sunt nemuritoare.

Dar, în același timp, cei adormiți nu sunt vii și cu trupurile lor. De aceea va fi o înviere generală a tuturor celor adormiți, în
care toți vom fi schimbați/ transfigurați prin slava Lui.

Și prin învierea de azi, Domnul ne vorbește despre învierea Lui cea de a treia zi cât și despre a noastră, cea de obște/
universală, care se va petrece la plinirea timpului și a istoriei.

Pentru că ne arată că trupurile și sufletele sunt creația Lui și că viața e în mâna Lui. Tocmai de aceea, El poruncește învierea
tânărului: „Tinere, ție îți zic, scoală-te! și aceasta se produce: „și s-a ridicat mortul și a început a grăi .

Pentru că mortul a înviat…și a oprit lacrimile de durere ale maicii lui!

El, Stăpânul lumii, a poruncit și…mortul a înviat!

Pentru că numai Dumnezeu poate șterge lacrima de durere din ochii noștri. Numai El – Cel care ne spune să nu plângem [Lc. 7, 13] atunci când vine vorba despre moarte, ci să ne pregătim pentru bucuria veșnică –, ne învață adevărata bucurie. Pentru că adevărata bucurie e să ne lăsăm luminați, umpluți de slava Lui cea veșnică, pentru ca să ne bucurăm veșnic.

Însă, într-o interpretare duhovnicească a acestei minuni, putem spune că fiecare dintre noi, care nu credem în Dumnezeu și nu
împlinim poruncile Lui, suntem aidoma tânărului mort. Suntem morți sufletește tocmai pentru că nu avem lumina Lui în noi.

Dar dacă credem întru El și ne botezăm în Biserica Lui și ne lăsăm mirunși de harul Lui și ne lăsăm conduși spre intimitatea cu El prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Său, atunci înviem din morți, pentru că ne umplem de lumina Lui.

Dar dacă suntem ortodocși, pentru că am fost botezați din pruncie, însă am căzut în multe și grele păcate, cele care ne spală de ele sunt pocăința, lacrimile și mărturisirea noastră.

Pentru că prin Taina Sfintei Mărturisiri,spovedindu-ne toate păcatele noastre prin care ne-am depărtat de Dumnezeu, noi ne
spălăm de păcatele noastre și ne facem albi ca zăpada. Pentru că lumina slavei Lui ne inundă.

Ne ridicăm din moarte prin pocăință și prin faptele bune ale dreptei credințe. Ne ridicăm la viața cu Dumnezeu, care e o
continuă dorire a Lui. Și ridicarea noastră din păcat e o înviere din morți.

Tocmai de aceea, noi, cei credincioși, nu am cunoscut doar o înviere din morți, pe care am trăit-o atunci când am crezut, ci pe fiecare zi înviem din morți, dacă ne ridicăm din păcatele noastre.

Iar învierile noastre din morți sunt darul Lui, pentru care noi depunem puțin efort.
Pentru că noi doar dorim să ne ridicăm din morți. Vrem să o rupem cu păcatul. Iar El nu numai că ne dă putere să învingem păcatul în noi înșine, dar ne întărește și în bine, în viața bună.

Adică în viața plină de virtuți. În viața care împlinește voia lui Dumnezeu.
Căci El ne ridică din morți prin iertarea Sa sacramentală, prin Taina Mărturisirii, și ne întărește în viața bună, duhovnicească, prin unirea sacramentală cu El, adică prin Sfânta Euharistie.

De aceea, trăind în ritmul iertării și al unirii cu El, cunoaștem că viața noastră nu trebuie să o îngropăm în păcate și în inactivitate, ci să o trăim „spre slava lui Dumnezeu şi bucuria oamenilor”.
Căci Nain înseamnă frumusețe, iar învierea din morți zilnică la care suntem chemați este înfrumusețarea noastră duhovnicească, interioară.

Astfel, iubiții mei, suntem chemați de Domnul să depășim plânsul trupesc prin vederea duhovnicească pe care ne-o dă credința.

Pentru că credința privește cu nădejde și cu dragoste spre Dumnezeu și spre Împărăția Lui.

Prin credință vedem ce se va petrece cu noi, pentru că simțim, încă de acum, al cui har locuiește în noi.

De aceea, să trăim cuvios în toate zilele vieții noastre, cu decență și discernământ, pentru a ne face proprii vieții cu Dumnezeu!

Pentru că numai împreună cu El viața noastră e o continuă înviere și o continuă vedere a slavei Sale, a Celui care este
preaslăvit de toți, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Pr Dr Dorin Octavian Piciorus – Praedicationes vol 9

0 Shares