Iubiții mei,
unde sunt Sfinte Moaște se petrec multe minuni, pentru că Sfinții sunt vii și mereu milostivi față de noi, ele ne încredințează faptic despre existența istorică a Sfinților, ne întăresc în credință, în nădejde, în dragoste, ne fac mult mai râvnitori pentru viața duhovnicească, dar, în același timp, sunt și focare financiare și mediatice.
Și, din cauza lor, încep multe dispute și neînțelegeri, atunci când evlavia e mai puțină decât interesul concret, financiar.
Căci și Biserica face bani buni de pe urma lor, dar și mulți alți oameni întreprinzători, pe lângă instituțiile mediatice. Pentru că, dacă nu vor să se plece în fața credinței profunde a creștinilor ortodocși, trusturile media pot să facă bani buni din scandaluri iscate la rând la Sfintele Moaște sau din descoaserea impertinentă a pelerinilor.
Sfintele Moaște astăzi și pelerinajul la ele sunt ceea ce pentru Biserica de la început erau propovăduirea
și lucrarea Sfinților Apostoli și a ucenicilor lor sfinți. Pentru că oamenii veneau să asculte cuvintele lor și să se lumineze, dar și să fie vindecați de ei. Însă, cu timpul, când teologii mari și sfinți ai Bisericii au început să fie tot mai rari sau să nu mai existe teologi cu o mare râvnă predicatorială și convertitoare, credincioșii au început să se raporteze mai mult la tăcerea Sfintelor Moaște, care le vorbește prin harul lui Dumnezeu, în mod minunat, în multe feluri.
Numai că Sfintele Moaște nu pot să suplinească predica vie, reală, continuă, munca noastră de a explica și de a convinge lumea.
Sfintele Moaște vorbesc despre sfințenia Sfinților. Dar ele nu ne spun că sfințenia a fost doar „a unora, din trecut”, ci că sfințenia este și trebuie să fie a noastră, a tuturor creștinilor ortodocși, pentru că suntem mădularele Bisericii lui Dumnezeu.
Însă noi, în mod sacramental, ne-am unit cu Hristos în Botez, am fost pecetluiți cu harul Treimii, am fost împărtășiți cu Hristos, am fost cununați, am fost hirotoniți, am fost unși cu uleiul tămăduirii, am fost prezenți la multe slujbe și Taine ale Bisericii…dar faptic suntem ceea ce facem zi de zi.
Iar dacă noi nu trăim bisericește zi de zi, atunci suntem telurici, suntem trupești și nu duhovnicești.
De aceea, nu trebuie să confundăm ce face Biserica pentru noi cu ce nu facem noi pentru noi.
Căci dacă primim cele ale Bisericii dar noi nu ne schimbăm deloc, în mod real și zilnic prin ele, înseamnă că harul lui Dumnezeu nu lucrează în noi.
Pentru că nu pot admite faptul că putem sta zilnic în fața lui Dumnezeu, ca în fața soarelui sau a focului, și să nu pătimim nimic din cauza stării lângă un astfel de Foc și de Soare, lângă Dumnezeul slavei.
Dar dacă totuși stăm (și stăm îndelung, ca niște pietre…indiferente), și harul Lui nu ne schimbă deloc, nu e de vină Dumnezeu. Căci stăm fără a ne lăsa schimbați, fără a ne lăsa străpunși de iubirea și pacea Lui.
Și așa înțelegem de ce unii trăiesc minuni pe lângă Sfinți, de ce unii sunt cu Sfinții, iar alții, deși trec pe lângă Sfinți, n-ajung niciodată Sfinți. Ba, dimpotrivă, știu doar să profite de Sfinți, să își facă treaba, și cam atât…
Care e prima discuție a omului nedus la Biserică despre Sfintele Moaște?
E despre minuni și despre bani. Dacă aude că cineva s-a vindecat de vreo boală, e circumspect. Nu vrea să dea crezare
acestei bucurii. Doar dacă e vreun cunoscut al lui sau din familia lui, vreo rudă, atunci rămâne uimit și, poate, din această uimire, vine și întoarcerea lui la Dumnezeu. Dar dacă nu îl cunoaște pe cel vindecat, el, cel mai adesea, pune sub semnul întrebării minunea, chiar dacă e mediatizată, însă se bucură să fantazeze pe tema banilor.
Adică pe tema: unde se duc banii strânși la pelerinaj? Câți sunt? Ce se face cu ei?
Cel mai adesea, se presupune că banii strânși sunt împărțiți pur și simplu între Ierarhi și Preoți.
De aceea merge vestea în popor că Ierarhii sunt bogați, în mare parte, „datorită pelerinajelor”.
Adică ei profită de credința oamenilor, pe când oamenii fug la Sfintele Moaște ca la locul tămăduirii lor.
Foarte puțini oameni presupun că banii de la pelerinaj se strâng într-un fond al Bisericii din care se fac o mulțime de lucruri bune. Cei care presupun asta au o oarecare deschidere față de Biserică.
Însă cei cu adevărat credincioși, nu se gândesc, atunci când vin la Sfintele Moaște, că, prin banii lor, îi îmbogățesc pe Ierarhi sau că, dacă vin, trebuie să se petreacă cu ei, în mod neapărat o minune, ci vin cu smerenie și cu pocăință și vor să se atingă de Sfintele Moaște și să fie în comuniune cu Sfinții la ale căror Sfinte Moaște ei se închină.
Comuniunea în rugăciune începe de acasă. Ei știu unde se duc. Ei știu viața Sfântului căruia merg să i se închine. Se informează asupra lui. Sau dacă nu știu să citească și nu știu decât din auzite despre Sfinți, pelerinii (oamenii care merg, în rugăciune, la Sfintele Moaște) sunt pelerini, adică, călători către sfințenie, prin aceea că doresc să se atingă de trupurile sfinte ale Sfinților, pentru că ei cred în sfințenia Sfinților.
Merg cu încredere la Sfinți și se ating de trupurile lor sfinte pentru că ei știu și simt că Sfinții lucrează prin Sfintele Moaște, adică prin trupurile lor înduhovnicite.
Pentru că atunci când le sărută și le cinstesc, Sfintele Moaște îi umplu de har pe cei credincioși, de bucurie, de pace, de sănătate și nu de scârbă.
Pentru că ei nu cinstesc „niște cadavre”, ci trupurile înduhovnicite, pline de har, ale unor Sfinți. Pentru că știu din plin cum arată un mort care se împute înainte de a fi îngropat…însă acești morți, pe care ei îi cinstesc, sunt vii și făcători de minuni.
…Dumnezeiasca Scriptură ne confirmă faptul că Sfintele Moaște fac minuni. După cum ne confirmă și Sfânta Tradiție a Bisericii, cât și viața noastră cotidiană. Pentru că Sfinți mai noi sau mai vechi ai Bisericii fac minuni cu diverși oameni și ele pot fi confirmate de mulți oameni.
Iar cei care au venit, vin și vor veni la Sfânta Parascheva, la Iași, ca să se închine la Sfintele ei Moaște, au trăit minuni sau li s-a povestit despre minunile ei.
Pentru că minunea dumnezeiască nu este incompatibilă cu omul de azi și cu lumea noastră, pentru că ea este expresia relației lui Dumnezeu cu oamenii. Oamenii care sunt în relație vie, reală cu
Dumnezeu, trăiesc minuni în viața lor, pentru că Dumnezeu lucrează direct sau prin Sfinții și Îngerii Lui la vindecarea și mântuirea noastră.
Iar minunile sunt normale în viața celui care se curățește de patimi continuu, pentru că slava lui Dumnezeu, care coboară în noi tot mai mult, pe măsura curățirii noastre de patimi, lucrează minunile din viața noastră.
De aceea putem spune că viața ortodoxă, fără minuni cotidiene, adică fără lucrarea lui Dumnezeu vie în viața noastră, este un nonsens. Pentru că orice zi liturgică a Bisericii, adică orice zi din an, este o minune și e plină de minuni.
Căci minunea nu înseamnă numai „m-am vindecat de o boală”, „am trecut un examen greu”, „mi-am găsit, în sfârșit, un soț”, ci minune e fiecare zi și fiecare clipă pe care o trăim împreună cu Dumnezeu, în pocăință și în rugăciune.
E o minune că, în mijlocul atâtor pericole și boli și oameni răi, noi mai trăim încă.
E o minune că ne putem vedea păcatele și ne putem pocăi, că putem înțelege un text sfânt, că primim putere să trecem peste ispite și nefericiri.
E o minune că trăim în pace și nu în mijlocul războiului.
E o mare minune că avem atâtea cărți și atâtea Biserici și că putem vorbi și că putem predica și că putem sluji cu revărsare de inimă.
Tot ce trăim e o mare, o imensă minune a milei lui Dumnezeu cu noi.
Căci, în timp ce unii caută „să înțeleagă” când vine „sfârșitul lumii” și scotocesc cărțile sfinte pentru a înțelege „când vine antihrist”, noi încercăm să ne vedem păcatele și să fim pregătiți, cu harul lui Dumnezeu, pe fiecare zi, de trecerea noastră la Domnul.
Pentru că nu există „sfârșit al lumii”, în sensul că lumea aceasta se va sfârși cu totul în mod cataclismic, ci va fi o transfigurare a întregii lumi și a întregii creații.
Transfigurare a lumii care a început în Sfintele Moaște ale Sfinților, adică în trupurile lor. Care, în loc să putrezească, să redevină pământ, ele rămân neputrezite și frumos mirositoare și făcătoare de minuni, pentru că sunt pline de slava lui Dumnezeu.
Căci umanitatea va fi transfigurată, dimpreună cu întreaga creație, de slava lui Dumnezeu.
Așa stând lucrurile, cine vine la Sfânta Parascheva cu adevărat, vine pentru ca să se închine Sfintelor ei Moaște și să se umple de harul lui Dumnezeu și nu se uită la câți bani dă pe flori, pe lumânări, pe acatiste, pe drum sau câte ore stă la rând, în ploaie și frig.
Pentru că ei vor să aibă parte de rugăciunile și ajutorul Sfintei Parascheva, care sunt neprețuite.
Pentru că mulți dintre pelerini, fiind bolnavi, știu câți bani au dat la doctori și pe medicamente.
Iar cei posedați de demoni știu că nu pot să fie vindecați la spitalul de boli psihice, ci că vindecarea lor vine din atingerea de Sfânta Parascheva.
De aceea se duc la Iași cu bolile lor, cu durerile lor, cu necazurile lor și le varsă pe toate înainte Sfintei și primesc miluire pe măsura dragostei și a sincerității lor.
Adevărații pelerini vin pentru mântuirea lor. Și dovedesc că pot să aibă răbdare. Pentru că rabdă, împreună, în picioare, această așteptare sfântă, pentru ca să se închine la Sfintele Moaște.
De aceea, iubiții mei, dacă vorbim despre minuni, vorbim despre prezența și lucrarea lui Dumnezeu în viața noastră.
Și dacă vorbim despre Sfinți, vorbim despre cei în care Dumnezeu Se bucură, pentru că s-au nevoit și și-au sfințit viața în mod frumos.
Iar Sfintele lor Moaște nu sunt „focare de infecție”, nu sunt „cadavre cu care Biserica face bani”, ci focare de sfințenie, trupuri îndumnezeite, care, în loc să fie mediatizate corect, cinstit, ca surse de viață și de binecuvântare pentru oameni, sunt mediatizate ca „lipsă de civilizație și de educație”.
Însă care civilizație reală exclude înduhovnicirea?
Pentru că a fi civilizat înseamnă a fi cultivat, educat, rafinat, stilat. Iar viața creștin-ortodoxă adevărată e cea mai cultivată și educată viață, pentru că este educată de Însuși Dumnezeu, Cel care o împodobește cu slava Lui.
Și cine, fiind slăvit de Dumnezeu, fiind împodobit de El cu slava Lui, poate fi lipsit de delicatețe și de frumusețe duhovnicească?
Sau cine poate să își transforme trupul, după moarte, din cadavru în Sfinte Moaște, fără Dumnezeu și harul Lui?
Căci medicina poate conserva trupul omului după moarte, îmbălsămându-l cu diverse substanțe.
Dar medicina nu poate să facă trupul nostru mort unul duhovnicesc, plin de har și făcător de minuni.
Sfintele Moaște nu pot fi inventate în laborator, ci ele sunt ale unui Sfânt! Trupul unui Sfânt sunt Sfinte Moaște, și când ne închinăm lor, ne umplem de sfințenia Sfântului, pe care o resimțim duhovnicește în sufletul și trupul nostru.
Însă când protestanții și musulmanii au intrat, în mod păgân, în Biserici și au distrus Sfintele Moaște ale Sfinților, ei au arătat că nu iubesc adevărata civilizație, pe aceea care îl îndumnezeiește pe om.
Căci viața reală, viața bună, viața normală, e viața sfântă. A trăi sfânt înseamnă a lăsa în urma ta Sfinte Moaște. Și fiecare dintre noi putem lăsa în urma noastră, în mormântul nostru, Sfinte Moaște, dacă ne nevoim ortodox și dacă împlinim voia lui Dumnezeu în fiecare clipă a vieții noastre.
Dumnezeu să ne întărească pe toți, pentru rugăciunile Sfintei Preacuvioasei Maicii noastre Paraschevi, astăzi pomenită, dimpreună cu Sfinții Mucenici Nazarios, Protasios, Ghervasios și Chelsios, cu Sfântul Ierarh Cosmas Melodul, cu Sfântul Sfințit Mucenic Silvanos, cu cei 40 de Sfinți Mucenici din Egipt și Palestina, cu Sfântul Petros Avselamu, cu Sfântul Ignatios Făcătorul de minuni, Arhiepiscopul Mitimnisului și cu Sfântul Nicolaos
Făcătorul de minuni astăzi pomeniți!
Amin.
Pr Dr Dorin Octavian Piciorus – Praedicationes vol 10
