Să ne împărtășim mai des?5 min de citit

Sfânta Euharistie își arată lucrarea mântuitoare numai în sufletele celor care o primesc cu vrednicie, adică în cei pregătiţi sufleteşte şi trupeşte pentru primirea ei. În cei ce n-o primesc cu pregătirea cuvenită, nu numai că nu are aceste efecte, ci dimpotrivă, le pricinuieşte mustrare din partea propriului cuget şi osândă de la Dumnezeu.

Într-un material anterior spuneam că se impune o strădanie din partea preoților de a trezi în inimile credincioșilor dorința de a se împărtăși mai des, de a râvni mai mult să se unească cu Hristos prin dumnezeiasca Euharistie. Chemarea la potir să fie însoțită de o limpede conștientizare a importanței Sfintei Euharistii în existența noastră, de sporirea vieții duhovnicești, deasa împărtășanie fiind o consecință firească a îmbunătățirii vieții spirituale. Fără aceste aspecte, împărtășirea deasă va rămâne un act liturgic exterior, neproducând schimbarea mult dorită a întregii noastre ființe.

În cele ce urmează vom încerca să detaliem aspectele pe care trebuie să le urmărim dacă dorim să ne împărtășim des. De ce-am face-o? Ar presupune o pregătire atentă, renunțarea la unele obiceiuri sau bucate, într-un cuvânt, ne-ar obliga să ieșim din prozaicul cotidian. Preotul slujitor, atunci când ne apropiem de potir, rostește: „se împărtășește robul, roaba lui Dumnezeu (N) spre iertarea păcatelor şi viaţa de veci”. Pe lângă arvuna vieții veșnice, Sfânta Euharistie are ca efect  vindecarea trupului şi a sufletului, înlăturarea gândurilor şi obiceiurilor urâte, a nălucirilor de noapte şi a duhurilor rele şi întunecoase, după spusele Sfântului Ioan Gură de Aur. Tot el adaugă: „Euharistia deschide drum darurilor harului, ale dragostei şi ale vieţii veşnice, prin
harul euharistic învredniciţi fiind de Hristos de a fi iubiţi”. Așadar, prin Sfânta Împărtășanie ne întărim nu doar spiritual, ci și fizic – lucrare atât de necesară pentru întinerirea Bisericii înseşi, pentru restaurarea frumuseții celei dintâi a omului robit de păcat. Urâţenia desfigurează chipul lui Dumnezeu din om. „Doctoria” Euharistiei redă progresiv omului frumuseţea şi strălucirea de odinioară, vrednicia şi puterea de la început.

Euharistia curăţă de păcate, întăreşte în virtute, pregătindu-ne către viaţa de veci, cum zice Domnul: ,,Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viață veşnică”.În această privinţă, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: ,,Hristos a dat trupul Său tuturor spre mâncare, ca, hrănindu-ne cu el, să lepădam trupul cel dintâi, mort, şi să ne facem vrednici de viaţa veşnică”. ,,Primim trupul lui Hristos –zice Sfântul Ambrozie– ca să ne facem părtaşi vieţii de veci”.

Taina Euharistiei ne încredinţează că vom învia cu trupul la judecata viitoare, trăind în veci, cum iarăşi zice Mântuitorul: ,,Pâinea care se coboară din cer este aceea din care, dacă mănâncă cineva, nu moare. Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci” (Ioan 6, 50-51). Sfinţii Părinţi afirmă acelaşi lucru destul de lămurit. ,,Euharistia este leacul nemuririi şi doctorie ca să nu murim, ci să trăim neîncetat în Hristos”,spune Sfântul Ignatie, iar Sfântul Chiril al Alexandriei glăsuiește: ,,Precum apa, dacă se pune la foc, începe să se încălzească şi să clocotească, împărtăşindu-se de puterea focului, tot astfel şi trupurile noastre, care din fire sunt trândave, dacă primesc Sfânta Euharistie cu vrednicie, se împărtăşesc din firea trupului viu al Mântuitorului şi nu vor rămâne în stricăciune, ci vor învia, precum a zis Domnul Hristos: Cel ce mănâncă trupul Meu si bea sângele Meu, are viața de veci şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi”.O altă lucrare înfăptuită de Hristos în noi este aceea că ne întăreşte în ispite, ferindu-ne de păcate, căci – după cum se spune în Mărturisirea Ortodoxă (Răspuns la întrebarea 107) – ,,vrăjmaşul sufletului nu îndrăzneşte să facă vreun rău aceluia în care vede că petrece Hristos”.

Împărtășania își arată lucrarea mântuitoare numai în sufletele celor care o primesc cu vrednicie, adică în cei pregătiţi sufleteşte şi trupeşte pentru primirea ei. În cei ce n-o primesc cu pregătirea cuvenită, nu numai că nu are aceste efecte, ci dimpotrivă, le pricinuieşte mustrare din partea propriului cuget şi osândă de la Dumnezeu, după cuvântul sfântului Apostol Pavel: ,,Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de trupul şi de sângele Domnului. Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului” (I Corinteni 11, 27-29).

În final aș vrea să redau spusele unui cunoscut teolog contemporan, Jean-Claude Larchet, care, deși susține deasa împărtășanie, îndeamnă la pregătire și la conștientizarea acestui act spre a nu fi redus la o formalitate liturgică, ci să se urmărească prin el, apropierea de Dumnezeu: „ne împărtășim cu Trupul şi Sângele lui Hristos, deoarece comuniunea cu Dumnezeu ne poate vindeca, ne poate mântui, ne poate uni cu El şi ne poate oferi viaţa de veci. Pentru că Dumnezeu ne respectă pe deplin libertatea, efectele acestei Sfinte Taine nu se vor impune asupra noastră, ci vor fi proporţionale cu receptivitatea noastră, adică cu credinţa noastră, cu dispoziţia noastră duhovnicească şi cu gradul nostru de curăţie şi de virtute pe care l-am atins prin împlinirea poruncilor Domnului, pe scurt, cu deschiderea noastră faţă de harul pe care Dumnezeu ni-l oferă din partea Lui, în mod deplin”.

Arhim. Mihail Daniliuc

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments