Sunt sărbători în calendarul Bisericii pe care le înțelegem mai bine abia atunci când viața ne pune într-o situație în care avem nevoie de ceea ce ele ne spun.
Acoperământul Maicii Domnului este una dintre aceste sărbători, pentru că fiecare dintre noi ajunge, mai devreme sau mai târziu, într-un moment în care simte nevoia să fie apărat, sprijinit și acoperit de cineva mai puternic decât el.
Când suntem copii, avem nevoie de brațele mamei. Mai târziu credem că putem merge singuri și că nimic nu ne mai poate clătina, până când vine o zi în care o veste, o boală, o pierdere sau o teamă ne arată cât de fragili suntem. Atunci ne întoarcem, uneori după mulți ani, la aceeași nevoie pe care o aveam când eram mici: să existe cineva lângă noi căruia să-i putem spune fără rușine: „Ajută-mă, pentru că singur nu mai știu ce să fac.”
De aceea este atât de frumoasă imaginea pe care Biserica ne-o pune astăzi înainte.
Maica Domnului își întinde omoforul peste oameni.
Nu peste oameni fără probleme, nu peste oameni care au rezolvat totul în viața lor și nici peste oameni care au ajuns la măsura sfințeniei. Omoforul se întinde peste cei care se află în biserică și se roagă, peste oameni care au venit cu bucuriile lor, dar și cu fricile lor, cu păcatele lor, cu familiile lor, cu bolile lor și cu toate lucrurile pe care nu le pot duce singuri.
Aceasta este imaginea Acoperământului.
Un Dumnezeu care nu ne uită și o Maică a Domnului care se roagă pentru noi.
Tradiția praznicului ne amintește de vedenia Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos, care, în timpul unei privegheri în Biserica Vlaherne din Constantinopol, a văzut-o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu venind în mijlocul poporului care se ruga. Sfântul Andrei și ucenicul său, Epifanie, au văzut-o pe Maica Domnului înconjurată de îngeri și de sfinți, iar după rugăciunea ei, omoforul a fost întins peste cei care se aflau în biserică. Imaginea aceasta a rămas în memoria Bisericii ca un semn al ocrotirii și mijlocirii Maicii Domnului.
Dar să ne întrebăm ce înseamnă această imagine pentru noi, cei care trăim acum.
Pentru că este ușor să privim o icoană și să spunem: „Frumos este Acoperământul Maicii Domnului.” Mai greu este să înțelegem ce facem cu această sărbătoare atunci când ajungem acasă și ne așteaptă problemele de care am fugit pentru câteva ore.
Poate că unul dintre noi are un copil plecat departe.
Poate că altcineva are un soț sau o soție bolnavă.
Poate cineva se roagă de ani întregi pentru întoarcerea unui om drag la credință.
Poate că cineva a venit astăzi în biserică după ce a primit o veste pe care încă nu știe cum să o ducă.
Și sunt oameni care nu au o problemă pe care să o poată numi, dar simt că sufletul lor a obosit.
Pentru toți aceștia există astăzi un cuvânt simplu: „Acoperământ”.
Ce înseamnă să fii acoperit?
Înseamnă să știi că, atunci când nu mai vezi drumul, cineva se roagă pentru tine.
Înseamnă să înțelegi că ocrotirea lui Dumnezeu nu trebuie confundată cu o viață fără necazuri. Creștinul nu primește promisiunea că nu va trece prin furtuni, ci primește nădejdea că furtuna nu are ultimul cuvânt asupra lui.
Aici se află una dintre cele mai frumoase înțelesuri ale praznicului.
Maica Domnului nu ne promite că vom fi feriți de orice durere.
Ea ne amintește că durerea nu trebuie purtată singuri.
Și poate că tocmai aceasta este nevoia cea mai mare a omului de astăzi.
Nu întotdeauna avem nevoie de cineva care să ne rezolve problema. Uneori avem nevoie de cineva care să rămână lângă noi în timp ce problema încă există.
Gândiți-vă la un copil care se sperie noaptea din cauza unui zgomot. Mama vine, aprinde lumina, îl ia în brațe și îi spune că este acolo. Zgomotul poate rămâne neexplicat, noaptea nu se termină, casa nu se schimbă, dar copilul adoarme pentru că nu mai este singur.
Acesta este unul dintre chipurile ocrotirii.
Și oare nu facem același lucru când venim înaintea icoanei Maicii Domnului?
„Maica Domnului, eu nu pot să fiu peste tot. Ai grijă de copilul meu.”
„Eu nu pot să vindec. Roagă-te pentru omul meu bolnav.”
„Eu nu pot să schimb inima celui care s-a îndepărtat. Du rugăciunea mea înaintea Fiului tău.”
„Eu nu mai știu ce să fac cu viața mea. Acoperă-mă.”
Sunt rugăciuni simple, dar în ele există multă credință.
Pentru că omul care se roagă astfel recunoaște că există o putere mai mare decât puterea lui și că viața lui nu se termină acolo unde se termină posibilitățile omenești.
Sfântul Teofil Părăian, într-un text publicat și pe Buna-Vestire.net, vorbește despre faptul că Dumnezeu nu ne părăsește în împrejurările grele și leagă această nădejde de ocrotirea Maicii Domnului, pe care o numește „nădejdea, acoperământul, scăparea, mângâierea și bucuria” noastră.
Cuvintele acestea merită păstrate în inimă.
Pentru că vine o vreme în viața fiecărui om când are nevoie de mângâiere.
Vine o vreme când nu mai sunt suficiente explicațiile.
Vine o vreme când omul nu mai întreabă: „De ce mi se întâmplă mie?”, ci spune doar: „Doamne, ajută-mă să trec prin aceasta.”
Iar în astfel de clipe, Maica Domnului devine pentru noi ceea ce Biserica o numește de atâtea veacuri: grabnică ajutătoare, apărătoare și mijlocitoare.
Dar aici trebuie să înțelegem ceva foarte important.
Maica Domnului nu ne desparte niciodată de Hristos.
Dimpotrivă, ea ne conduce către El.
Tot ceea ce Biserica spune despre Maica Domnului își are centrul în Hristos. Ea este Maica lui Dumnezeu pentru că L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu întrupat. Ea este cinstită pentru că viața ei întreagă a fost orientată către Dumnezeu. Ea este numită mijlocitoare pentru că rugăciunea ei ne îndreaptă către Fiul ei.
De aceea, adevărata evlavie către Maica Domnului nu se termină înaintea icoanei.
Acolo începe.
După ce am sărutat icoana, trebuie să ne întoarcem către Hristos.
După ce i-am cerut ajutorul, trebuie să încercăm să trăim după Evanghelie.
După ce am cerut să fim acoperiți, trebuie să învățăm și noi să acoperim slăbiciunea celui de lângă noi.
Aceasta este o lecție pe care o uităm ușor.
Noi vrem să fim ocrotiți, dar uneori nu știm să ocrotim.
Vrem să fim iertați, dar ne vine greu să iertăm.
Vrem ca Dumnezeu să fie răbdător cu noi, dar ne pierdem repede răbdarea cu ceilalți.
Vrem ca Maica Domnului să ne poarte în rugăciune, dar noi uităm să-i purtăm în rugăciune pe cei care ne-au făcut rău.
Praznicul de astăzi ne cheamă să schimbăm ceva în noi.
Dacă stăm sub acoperământul Maicii Domnului, casa noastră trebuie să devină și ea un loc în care cineva poate găsi adăpost.
Un copil care greșește trebuie să poată veni acasă fără să se teamă că va fi zdrobit de cuvintele părinților.
Un soț sau o soție care trece printr-o zi grea trebuie să găsească lângă celălalt puțină înțelegere.
Un bătrân trebuie să simtă că nu a devenit o povară doar pentru că anii i-au slăbit puterile.
Un om care s-a îndepărtat de Biserică trebuie să știe că ușa nu i s-a închis.
Poate că acesta este unul dintre cele mai frumoase moduri în care putem cinsti astăzi Acoperământul Maicii Domnului: să facem din propria noastră inimă un loc în care celălalt să nu se simtă alungat.
Iubiți credincioși,
Mântuitorul spune în Evanghelie, privind către Ierusalim: „De câte ori am voit să adun pe fiii tăi, cum adună pasărea puii săi sub aripi, și n-ați voit!” (Matei 23, 37).
Ce imagine extraordinară!
Hristos Însuși vorbește despre iubirea care adună.
Pasărea își întinde aripile peste pui atunci când vine primejdia. Puii nu înțeleg întotdeauna ce se întâmplă, dar aleargă sub aripi.
Nu pentru că acolo nu există furtună, ci pentru că acolo sunt împreună cu mama lor.
Poate că aici putem înțelege și mai adânc Acoperământul Maicii Domnului.
Maica Domnului ne amintește de această iubire a lui Dumnezeu care vrea să ne adune.
Noi suntem cei care ne risipim.
Ne risipim prin griji, prin ambiții, prin conflicte, prin păcate, prin dorința de a avea dreptate, prin supărări pe care le păstrăm ani întregi.
Dumnezeu ne cheamă să ne întoarcem.
Maica Domnului se roagă pentru noi.
Iar Biserica ne deschide astăzi brațele către același adevăr: există un loc unde omul se poate întoarce.
Acoperământul nu este doar imaginea unei protecții, ci și chemarea de a ne întoarce sub Dumnezeu.
Pentru că uneori Dumnezeu ne ocrotește tocmai chemându-ne înapoi.
Ne-am îndepărtat, iar El ne cheamă.
Am căzut, iar El ne ridică.
Am păcătuit, iar El ne așteaptă.
Am pierdut drumul, iar El ne arată din nou calea.
Iar Maica Domnului stă înaintea Lui și se roagă pentru noi.
Biserica a păstrat o rugăciune către Maica Domnului în care spunem: „Preasfântă de Dumnezeu Născătoare Fecioară, acoperă-mă şi mă păzeşte pe mine… de toată răutatea sufletului şi a trupului şi de tot vrăjmaşul cel nevăzut şi văzut.” Această rugăciune, publicată și pe Buna-Vestire.net în legătură cu pravila Sfântului Serafim de Sarov, arată foarte limpede că adevărata cerere de ocrotire privește atât primejdiile văzute, cât și lupta lăuntrică a omului.
Observați ceva foarte important.
Nu cerem doar: „Păzește-mă de oameni răi.”
Cerem să fim păziți și de răutatea care poate crește în propriul nostru suflet.
Pentru că uneori cel mai mare dușman al nostru nu este omul de lângă noi.
Uneori este mânia noastră.
Alteori este mândria.
Alteori este dorința de răzbunare.
Alteori este păcatul pe care l-am îndrăgit atât de mult, încât am început să-l numim „slăbiciune”.
Și atunci rugăciunea către Maica Domnului devine mai adâncă:
„Acoperă-mă, Maica Domnului, nu numai de ceea ce vine din afară, ci și de ceea ce se ridică din mine împotriva lui Dumnezeu.”
Aceasta este o rugăciune pe care ar trebui să o spunem mai des.
Pentru că putem locui într-o casă sigură și totuși să avem un suflet neliniștit.
Putem avea bani și să fim săraci înăuntru.
Putem fi înconjurați de oameni și să ne simțim singuri.
Putem avea multe lucruri și să ne lipsească pacea.
Iar pacea aceea nu o cumpărăm.
O primim.
De aceea, poate că astăzi ar trebui să aducem înaintea Maicii Domnului nu numai problemele pe care le avem, ci și oamenii pentru care ne este teamă.
Să aducem copilul care este departe.
Să aducem omul bolnav.
Să aducem părintele bătrân.
Să aducem familia.
Să-l aducem și pe omul cu care suntem certați.
Și să spunem:
„Maica Domnului, eu nu pot să-i fiu aproape în fiecare clipă. Tu fii aproape de el.”
Este o rugăciune extraordinar de puternică.
Pentru că iubirea adevărată nu înseamnă să controlezi viața celui pe care îl iubești, ci să-l încredințezi lui Dumnezeu atunci când propriile tale mâini nu mai pot face nimic.
Poate că aici este și una dintre cele mai grele lecții pentru părinți.
Copilul crește și pleacă.
Îl poți sfătui, dar nu-i mai poți conduce pașii.
Îl poți avertiza, dar nu poți lua toate deciziile în locul lui.
Îl poți iubi, dar nu poți trăi viața lui.
Și vine o vreme când trebuie să-l lași în mâinile lui Dumnezeu.
Atunci rugăciunea mamei poate deveni:
„Maica Domnului, eu îl las sub omoforul tău.”
Poate că această rugăciune va fi spusă cu lacrimi.
Poate că va fi spusă noaptea.
Poate că va fi spusă într-o biserică goală, atunci când nimeni nu vede.
Dar Dumnezeu o aude.
Iubiți credincioși,
Acoperământul Maicii Domnului nu este o poveste frumoasă pe care o auzim o dată pe an și apoi o uităm până la următoarea sărbătoare.
Este o chemare la încredere.
Atunci când nu mai poți să-ți protejezi copilul, roagă-te.
Atunci când nu mai poți schimba o situație, roagă-te.
Atunci când cineva te rănește și simți că ura începe să-ți ocupe sufletul, roagă-te.
Atunci când te temi pentru sănătatea ta, pentru familie, pentru ziua de mâine, roagă-te.
Și atunci când toate merg bine, roagă-te.
Pentru că omul care Îl caută pe Dumnezeu numai când îl doare ceva încă nu a descoperit pe deplin frumusețea rugăciunii.
Să ne rugăm și când avem pâine pe masă.
Să ne rugăm și când copiii sunt sănătoși.
Să ne rugăm și când casa este liniștită.
Să mulțumim atunci când nu avem nevoie să cerem nimic.
Iar când vine furtuna, să nu începem atunci să-L căutăm pe Dumnezeu ca pe un străin, pentru că El ne-a fost aproape și în zilele în care noi am uitat de El.
Iubiți credincioși,
Poate că fiecare dintre noi ar trebui să plece astăzi din biserică având în minte un singur chip.
Chipul unui om pe care îl iubește și pentru care trebuie să se roage.
Și poate că, atunci când vom ajunge acasă, înainte să ne ocupăm din nou de toate grijile noastre, vom aprinde o lumânare și vom spune:
„Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, acoperă-l pe omul acesta cu rugăciunea ta.”
Apoi vom spune numele.
Pentru că Dumnezeu cunoaște numele.
Maica Domnului cunoaște durerea.
Iar noi trebuie doar să avem smerenia de a le pune înaintea lor.
Și dacă astăzi cineva a venit în biserică spunând în sinea lui: „Nu mai pot”, să nu plece de aici cu aceeași frică.
Să plece cu o rugăciune.
Dacă cineva a venit spunând: „Nu mai știu ce să fac”, să plece spunând: „Doamne, facă-se voia Ta.”
Dacă cineva a venit cu un copil pentru care se teme, să plece cu acel copil pus în mâinile lui Dumnezeu.
Dacă cineva a venit cu o rană veche, să înceapă măcar să se roage pentru vindecarea ei.
Iar dacă cineva a venit fără nicio cerere, doar pentru că sufletul l-a adus aici, să rămână câteva clipe înaintea icoanei și să spună:
„Maica Domnului, îți mulțumesc că ești aici.”
Pentru că poate cea mai frumoasă rugăciune nu este întotdeauna cea prin care cerem ceva.
Uneori este cea prin care mulțumim.
Iubiți credincioși,
În ziua Acoperământului, să privim cu atenție spre Maica Domnului și să ne amintim că omoforul ei este întins peste cei care se roagă.
Să ne așezăm și noi sub el, cu toate poverile noastre, cu toate fricile și neputințele noastre, cu oamenii pe care îi iubim și cu cei pe care încă nu știm să-i iertăm.
Iar când vom ieși din biserică, să nu uităm că acoperământul pe care l-am cerut trebuie să se vadă și în felul în care ne purtăm cu cei de lângă noi.
Să fim mai blânzi acasă, mai răbdători cu cei bătrâni, mai înțelegători cu copiii, mai milostivi cu omul căzut și mai atenți la durerea celui care nu știe să o spună.
Atunci praznicul nu va rămâne numai în calendar.
Va coborî în viața noastră.
Și poate că, într-o zi în care vom trece printr-o încercare pe care astăzi nici măcar nu o bănuim, ne vom aminti de această sărbătoare și vom putea spune cu liniște:
„Nu știu ce va fi mâine, dar știu în mâinile cui îmi pun viața.”
Iar atunci să ridicăm ochii către Maica Domnului și să rostim:
„Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, acoperă-ne cu cinstitul tău omofor, păzește-ne de tot răul, întărește-ne în credință, nu ne lăsa în ceasul încercării și roagă-te Fiului tău și Dumnezeului nostru pentru noi, pentru familiile noastre, pentru copiii noștri și pentru toți cei pe care îi purtăm în inimă.”
Iar noi să rămânem sub acest acoperământ nu doar astăzi, ci ori de câte ori viața ne va face să înțelegem cât de mult avem nevoie de Dumnezeu.
Amin.
#AcoperamantulMaiciiDomnului#Predica#MaicaDomnului#MilaMaiciiDomnului#RugacineLaMaicaDomnului



















