Temeți-vă mai puțin de greșeli și de eșecuri! Î

Evanghelia pe care o ascultăm astăzi ne mută pe țărmul Mării Galileii, într-un moment de oboseală adâncă, de dezamăgire și de zădărnicie. Apostolii, oameni maturi, pescari încercați, trudiseră o noapte întreagă fără să prindă nimic. Noaptea este timpul în care frământările noastre devin mai grele, iar eforturile noastre, uneori, par să nu rodiască. Cât de des nu trăim și noi, în propria viață, sentimentul acesta al muncii în zadar? Cât de des nu simțim că ne ostenim să fim înțeleși, să performăm la școală, să ne construim o identitate, să ne facem prieteni adevărați sau să ne găsim locul într-o lume agitată, doar pentru a ajunge, la finalul zilei, la concluzia că „am tras mrejele goale”?

Sfântul Evanghelist Luca ne arată că Mântuitorul Hristos vine la ucenici exact în acest moment al neputinței lor, când își spălau mrejele la mal, pregătindu-se să renunțe. Hristos nu vine când ucenicii sunt triumfători, ci pășește în corabia lor atunci când ei sunt dărâmați de eșec. Intrarea Mântuitorului în corabia lui Petru schimba radical perspectiva. Mântuitorul le cere un lucru care, din punct de vedere uman și tehnic, părea o absurditate: să iasă din nou în larg, ziua în amiaza mare, și să arunce din nou mrejele pentru pescuit. Experiența lor omenească le spunea că e inutil. Un pescar profesionist știe că peștele se prinde noaptea, nu sub soarele puternic al amiezii.

Aici apare însă momentul crucial al credinței, momentul în care Petru face saltul de la logica strict omenească la încrederea în Dumnezeu: „Doamne, o noapte întreagă ne-am ostenit și nimic nu am prins; dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele”. Petru nu neagă eșecul, nu se preface că nu e obosit, dar alege să pună cuvântul lui Hristos mai presus de propria sa logică, mai presus de dezamăgirea sa recentă și mai presus de gura lumii. Iar rezultatul este pescuitul minunat – atâta mulțime de pești încât mrejele începuseră să se rupă.

Adolescența este vârsta marilor căutări, a întrebărilor adânci, dar și a primelor mari dezamăgiri. Este perioada în care presiunea celor din jur, teama de a nu fi acceptați sau frica de eșec ne pot face să ne retragem la mal, să ne spălăm mrejele și să spunem: „Nu mai are rost. Am încercat și nu mi-a ieșit”. Poate că ai încercat să scapi de un obicei rău și ai căzut din nou. Poate că ai încercat să legi o prietenie curată și ai fost trădat. Poate că te simți neînțeles de părinți, de profesori sau de cei de o vârstă cu tine. În toate aceste nopți ale sufletului, Hristos vine pe țărmul vieții tale și îți șoptește: „Depărtează la adânc”.

Ce înseamnă să ieși în larg, în adânc? Înseamnă să nu te mulțumești cu o viață trăită la suprafață. O viață trăită doar la mal este o viață a comodității, a conformismului, în care te lași purtat doar de valurile opiniei publice, de trendurile de pe rețelele de socializare sau de frica de a fi diferit. A ieși în larg înseamnă să ai curajul de a căuta adâncimea: adâncimea rugăciunii, adâncimea unei lecturi bune, adâncimea unei relații sincere cu Dumnezeu și cu oamenii. În adânc se află peștele cel mult, adică sensul adevărat al vieții, bucuria curată și libertatea de a fi tu însuți. La mal, în ape mici, găsești doar noroi și resturi; în adânc găsești viață.

Când Hristos îi cere lui Petru să arunce mrejele, El nu elimină efortul omului, ci îl înnobilează. Dumnezeu nu face minuni peste lenea noastră, ci peste strădania noastră sinceră. Petru a trebuit să vâslească din nou, să tragă de vâsle, să mânuiască mrejele. Diferența dintre noaptea de eșec și ziua de minune nu a fost lipsa de muncă, ci prezența Mântuitorului în corabie. Atunci când Îl invităm pe Hristos în alegerile noastre, în învățătura noastră, în timpul nostru liber, în frământările noastre, efortul nostru încetează să mai fie o trudă zadarnică și devine binecuvântare.

Reacția lui Petru în fața minunii este de o sinceritate cutremurătoare. Căzând la picioarele lui Iisus, el spune: „Ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos”. Văzând lumina și puterea lui Dumnezeu, Petru își conștientizează imediat propria neputință și limitare. Nu se mândrește cu prada, nu spune „vezi ce bun pescar sunt?”, ci se smerește. Iar Hristos îi răspunde cu cele mai încurajatoare cuvinte pe care le poate auzi un tânăr: „Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni”.

Hristos nu caută oameni perfecți pentru a face lucruri mari. El caută oameni sinceri, gata să recunoască unde au greșit și dispuși să o ia de la capăt. Temeți-vă mai puțin de greșeli și de eșecuri! În ochii lui Dumnezeu, un eșec asumat cu smerenie și transformat în lecție valorează mai mult decât o succes fals obținut prin vicleșug. Când simțiți că ați greșit, când vă simțiți copleșiți de propriile neputințe sau păcate, nu vă ascundeți de Dumnezeu și nu fugiți din Biserică. Cădeți în genunchi ca Petru și spuneți-I sincer ce aveți pe suflet. Hristos nu vine să ne judece neputințele, ci să ne ridice din ele.

Chemarea de a fi „pescari de oameni” vă este adresată direct vouă, tinerilor de astăzi. Lumea în care trăim este o mare învolburată, plină de zgomot, de singurătate mascată prin mii de aprecieri virtuale, de anxietate și de lipsă de reper. Mulți dintre colegii și prietenii voștri se îneacă în această mare, căutând fericirea în lucruri care le distrug sufletul și trupul. Voi sunteți chemați să fiți cei care aruncă mreaua iubirii, a bunătății, a adevărului și a nădejdii. Nu prin discursuri moralizatoare sau prin judecarea celorlalți, ci prin exemplul vieții voastre. Prin bunătatea voastră, prin refuzul de a bârfi, prin curajul de a ajuta pe cel slăbit, prin curăția privirii voastre, voi puteți fi marea ancoră de salvare pentru cei din jur.

Să nu vă lăsați păcăliți de iluzia că sunteți prea tineri pentru a trăi o viață duhovnicească profundă sau că Biserica este doar pentru cei bătrâni. Sfânta Scriptură și istoria sunt pline de tineri care au schimbat lumea pentru că au avut curajul să părăsească malul confortului și să meargă în larg cu Dumnezeu. Toți marii duhovnici și sfinți ne amintesc că tinerețea este timpul ideal pentru a pune temelie vieții, pentru că ceea ce semeni acum în sufletul tău vei secera o viață întreagă. Dacă semeni superficialitate, vei culege goliciune; dacă semeni credință, curaj și iubire, vei culege o viață plină de sens și de bucurie neclintită.

Atunci când simțiți că învățătura, examenul, presiunea socială sau propriile gânduri vă copleșesc, amintiți-vă de corabia lui Petru. Nu lăsați eșecurile de moment să vă definească viitorul. Înțelegeți că fără Hristos, chiar și cele mai mari reușite materiale rămân plase goale, dar cu Hristos în corabia sufletului vostru, chiar și cele mai grele încercări devin prilej de biruință și de minune.

Îndrăzniți să ieșiți în larg! Nu vă mulțumiți cu o existență facilă, de suprafață. Aveți curajul să aruncați mreaja credinței la cuvântul Mântuitorului, chiar și atunci când totul în jur pare să vă spună că este imposibil. Hristos nu vă promite o mare fără valuri, dar vă garantează că, avându-L pe El la cârmă, corabia vieții voastre nu se va scufunda niciodată și va ajunge cu bine la limanul cel dorit.

Doamne Iisuse Hristoase, Învățătorul și Prietenul cel adevărat al tinerilor, intră în corabia sufletelor noastre obosite și frământate. Dă-ne curajul de a lăsa în urmă frica, eșecul și superficialitatea și de a ieși în largul credinței și al iubirii Tale. Învață-ne să ascultăm de cuvântul Tău atunci când lumea ne îndeamnă la deznădejde. Fă din acești tineri lumini în întunericul lumii, pescuitori de suflete prin bunătatea și curăția vieții lor, și întărește-ne pe toți să nu ne îndoim niciodată de purtarea Ta de grijă. Amin.

0 Shares