Undeva am citit despre un învăţat neamţ că a scris o carte întreagă despre plug şi plugărie fără să fi văzut în viaţa lui cîndva..
H
Hristos a înviat! Unde ţi-e, moarte, boldul? Unde ţi-e, iadule, biruinţa?
Veniţi, oameni, să-i cântăm şi să ne închinăm lui Hristos, să slăvim învierea Lui din morţi! Astăzi este mântuirea lumii: nimicitu-s-a şi s-a biruit vrăjmaşul..
„
„HRISTOS A ÎNVIAT DIN MORŢI!“
Acum toate de lumină şi viaţă s-au umplut Şi totuşi în lumea de azi este atâta întuneric şi atâta moarte sufletească! Praznicul Învierii este praznicul..
S
Sfanta si Marea Sambata
Sâmbăta cea binecuvântată întru care Hristos, adormind, va învia a treia zi.Fărădelegea s-a săvârşit. Noaptea care a trecut are un ecou dens: „Săvârşitu-s-a”. Domnul Şi-a împlinit..
P
Predică în Vinerea Mare, la Vecernie
Şi tot norodul ce venise împreună la priveliştea aceea, văzând cele ce se făcuseră, se întorceau bătându-şi piepturile (Luca 23, 48). Ce privelişte..
S
SFÂNTA ŞI MAREA ZI DE VINERI
Vânzarea a avut loc. Hristos Domnul este prins şi judecat. A venit Vinerea Mare. Toată noaptea de Joi spre Vineri şi toată Vinerea dimineaţa s-a..
C
Cina cea de Taină a lui Hristos
Cina cea de Taină a lui Hristos este atât de tainică, de adâncă şi nesfârşit de însemnată, încât inimile noastre se umplu de cutremur: căci..
C
Cuvânt la Sfânta şi Marea Joi
„ Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, întru Mine petrece şi Eu întru el” (In. 6, 56) Despre Sfânta Cină Noi avem..
S
SFÂNTA ŞI MAREA ZI DE MIERCURI
Evanghelia de la Matei 26, 6-16: „În vremea aceea, fiind Iisus în Betania, în casa lui Simian Leprosul, s-a apropiat de El o femeie, având..
C
Cuvant la Sfânta şi Marea Marţi
„Daţi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Mt. 22, 21) Impotriva lenevirii de a veni la Biserică Ni se pare că n-am isprăvit..
S
Sfanta si Marea Marti
Marţea cea mare îşi desfăşoară, şi ea discursul liturgic în două tonalităţi diferite, în două melodii, să le spunem, diferite: o cântare sau o melodie..
S
Sfânta si Marea Luni-Sfantul Ioan Gura de aur
Cuvant despre Evanghelia de la Matei, care se citeşte în Sfânta si Marea Luni, la Liturghie (Mt. 24, 3-35) După ce Hristos a vorbit despre..
D
Denia de Luni
„în Sfânta şi Marea Luni se face pomenirea fericitului Iosif cel preafrumos şi a smochinului care s-a uscat prin blestemul Domnului”. „De astăzi încep Sfintele..
S
SAPTAMANA PATIMILOR- LUNI
El a suferit… fiindcă ne-a iubit „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii“ (Ioan 1, 29). „Hristos ne-a iubit pe noi şi S-a..
L
Lunea din Săptămâna Patimilor!
Începutul Săptămânii Patimilor îl vom considera a fi Lunea Patimilor. Evanghelia de la Liturghie a fost Evanghelia de la Matei 21, 18-44 şi este bine..
I
IISUS A GĂSIT UN ASIN. Predica Traian Dorz
„Iisus a găsit un asin tânăr şi a încălecat pe el, după cum este scris.“ (Ioan 12, 14) Cel de care Dumnezeu se foloseşte pentru..
D
Duminica Floriilor-predica Parintele Ilie Cleopa
Iubiti credinciosi, Astazi este Duminica Floriilor cand Mantuitorul nostru Iisus Hristos intra ca un imparat in Ierusalim, spre a se da de buna voie la..
Î
Învățătură la Sâmbăta lui Lazăr.
Când a vrut Milostivul și Întru-tot-bunul Dumnezeu de a Se pogorî din cer pe pământ, ca să izbăvească neamul omenesc din..
O
Osana Fiului lui David-Intrarea Domnului in Ierusalim.Sf Nectarie de la Eghina
Bucură-te foarte, fiica Sionului, propovăduieşte, fiica Ierusalimului: iată, împăratul tău vine la tine drept şi însuşi mântuitor, blând şi călare pe asin şi pe mânz..
C
Ce simbolizeaza manzul asinei ?
„Si Iisus, gasind un asin tanar, a sezut pe el, precum este scris: Nu te teme, fiica Sionului!Iata Imparatul tau vine, sezind pe manzul asinei..
Scrie ce vrei să cauți deasupra și apasă butonul Enter pentru a căuta. Apasă butonul Esc pentru a anula.