“Dumnezeu Se face Om pentru ca omul să poată deveni dumnezeu după har.”
Pășim în aceste zile pe pragul unei perioade de o frumusețe duhovnicească deosebită, o vreme a liniştirii, a pregătirii și a așteptării luminoase: Postul Nașterii Domnului. Cunoscut în popor și ca Postul Crăciunului, acest răstimp de zile nu este o simplă rânduială bisericească bifată din obișnuință și nici o simplă schimbare a regimului alimentar. Este o călătorie a sufletului, o cale pe care o parcurgem pas cu pas, alături de veacurile de așteptare ale omenirii, spre peștera din Betleem, acolo unde Dumnezeu Se face Om pentru ca omul să poată deveni dumnezeu după har.
Trăim într-o lume grăbită, zgomotoasă și adesea copleșită de griji, în care sărbătorile au fost treptat golite de sensul lor adânc și transformate într-o alergare obositoare după cumpărături, cadouri și pregătiri exterioare. Încă din primele zile ale acestui post, reclamele și luminile orașelor ne îndeamnă să sărbătorim prematur, dar ne oferă doar o bucurie de suprafață, un ambalaj frumos fără conținut. Biserica însă ne cheamă la o altfel de pregătire, o pregătire care nu începe în magazine, ci în taina inimii noastre. Ne cheamă să facem tăcere în lăuntrul nostru pentru a putea auzi șoapta Duhului Sfânt și cântecul îngerilor care vestesc coborârea lui Dumnezeu printre oameni.
Postul este, în esența lui, o fapta a iubirii și o dezlipire voluntară de tot ce ne îngreunează sufletul. Ne înfrânăm de la mâncărurile de dulce nu pentru că hrana în sine ar fi rea, ci pentru că prin această mică jertfă învățăm să ne stăpânim poftelor, să ne îmblânzim trupul și să dăm prioritate duhului. Așa cum ne amintesc adesea Sfinții Părinți ai Bisericii, adevăratul post nu se oprește la farfurie. Ce folos avem dacă ne abținem de la carne, dar ne mâncăm unii pe alții prin vorbe grele, prin judecată, prin bârfe și prin invidie? Postul cel adevărat este cel în care ochiul se înfrânează de la a privi cu poftă sau răutate, limba se oprește de la rostirea cuvintelor de ocară, iar inima se curățește de ură și de resentimente.
În această perioadă a Postului Crăciunului, Biserica ne pune înainte un post mai blând, presărat cu multe dezlegări la pește, amintindu-ne că această călătorie este una a bucuriei și a speranței. Este postul în care suntem chemați să devenim mai milostivi, căci Nașterea Domnului este însăși sărbătoarea Milostivirii Dumnezeiești. Dumnezeu nu a venit în lume în palate împărătești, îmbrăcat în mătase și înconjurat de mărire pământească, ci S-a născut într-un grajd sărac, într-o ieslă rece, învăluit în scutece simple. Prin această smerenie adâncă, Hristos Se identifică cu toți cei uitați, cu cei săraci, cu cei singuri, cu cei bolnavi și necăjiți.
Dacă vrem ca Betleemul să se retrăiască cu adevărat în viața noastră, trebuie să facem din inima noastră o iesle curată și caldă. Și cum putem încălzi această iesle dacă nu prin faptele bunătății și ale milosteniei? Un sărac ajutat, un bătrân cercetat în însingurarea lui, un bolnav mângâiat cu un cuvânt de încurajare, o iertare acordată din suflet celui ce ne-a greșit — toate acestea sunt aurul, smirna și tămâia pe care le putem aduce astăzi Pruncului Iisus. Să nu uităm că Hristos primește ca făcut Lui tot ce facem pentru cel mai mic dintre frații Săi.
Această perioadă de patruzeci de zile este și un timp al reîntâlnirii cu Tainele Bisericii. Este vremea să ne adunăm gândurile împrăștiate, să ne cercetăm cu sinceritate cugetul și să alergăm la Scaunul Sfintei Spovedanii. Să ne descărcăm sufletul de greutatea păcatelor, a frământărilor și a neliniștilor care ne apasă, primind prin dezlegarea preotului pacea și iertarea lui Dumnezeu. Doar un suflet curățit prin pocăință și primenit prin Sfânta Împărtășanie poate trăi cu adevărat bucuria negrăită a Nopții Sfinte, când Hristos Se naște tainic pe altarul inimii noastre.
Să pășim deci în acest post nu cu tristețe sau cu sentimentul unei poveri, ci cu inimile pline de nădejde și de bucurie. Să ne folosim de fiecare zi care ne stă în față pentru a ne ruga mai mult, pentru a citi mai des din Sfânta Scriptură și din scrierile duhovnicești ale Sfinților Părinți, și pentru a semăna pace și lumină în jurul nostru, în familiile noastre și la locurile noastre de muncă.
Să-I cerem Bunului Dumnezeu să ne dăruiască putere, răbdare și înțelepciune pentru a parcurge cu folos acest urcuș duhovnicesc, astfel încât la capătul celor patruzeci de zile să putem întâmpina Nașterea Mântuitorului cu inimi curate, pline de dragoste, de smerenie și de pace neclintită.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, Cel ce pentru mântuirea noastră ai primit a Te naște în peștera Betleemului și a Te culca în ieslea cea necuvântătoare, caută cu milostivire spre noi în acest început de post. Binecuvântează dorința noastră de a ne curăți sufletele și trupurile și ne dăruiește duhul smereniei, al înfrânării și al dragostei celei nefățarnice. Îndepărtează de la noi toată lenea, dezbinarea, frica și îngrijorarea lumească, și aprinde în inimile noastre dorul după rugăciune și după faptele milosteniei. Învăță-ne să iertăm celor ce ne-au greșit și să devenim purtători ai luminii Tale în această lume frământată. Pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, ale Sfântului Apostol Filip și ale tuturor Sfinților Tăi, învrednicește-ne să ajungem cu bine la slăvitul Praznic al Nașterii Tale, slavă și mulțumire înălțând Ție, împreună și Părintelui Tău Celui fără de început și Preasfântului și Bunului și de viață Făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
