Atunci când Dumnezeu l-a zidit pe om, nu i-a dat nimic la întâmplare. Fiecare mădular al trupului nostru, fiecare simțire și fiecare dar cu care am fost înzestrați poartă în sine o pecete duhovnicească, un tâlc adânc care ne chemă spre mântuire. Priviți-vă mâinile! De ce ne-a dat Ziditorul două mâini și nu una singură? Oare doar pentru a ne spori dibăcia trupească, doar pentru a lucra mai mult sau pentru a aduna mai ușor cele trebuincioase vieții acesteia trecătoare?
Sfinții Părinți ne învață că arhitectura trupului nostru este o hartă a sufletului. În felul în care au fost create mâinile noastre stă ascunsă o întreagă filozofie a viețuirii creștine: o luptă continuă între generozitate și lăcomie, între dăruire și zgârcenie. Avem o mână făcută pentru a da și o mână care înclină mereu să oprească, să strângă, să doboare. Avem o mână a harului și o mână a firii căzute. Şi cât de cumplită este orbirea noastră, iubiților, când inversăm rostul pe care Dumnezeu l-a pus în noi!
Mântuitorul Hristos ne spune în Sfânta Evanghelie după Matei un cuvânt care a răsunat peste veacuri și care a frământat inimile tuturor celor ce au căutat curăția: „Când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta ta” (Matei 6, 3). Ce înseamnă acest lucru? În înțelegerea adâncă a Bisericii noastre Ortodoxe, dreapta este simbolul faptei bune făcute din dragoste curată, al generozității discrete, al mâinii întinse spre cel aflat în suferință, fără să aștepte laudă, răsplată sau recunoștință omenească. Dreapta este mâna care oferă cu bucurie, mărinimoasă și liberă. Stânga, în schimb, reprezintă calculul rece, zgârcenia, teama egoistă că vom rămâne fără resurse, sau dorința de slăvire deșartă – acea voce interioară care întreabă mereu: „Dar mie ce-mi rămâne? Mie ce-mi iese din asta?”.
Dumnezeu ne-a dăruit o mână generoasă tocmai pentru ca, prin lucrarea ei, să o oprim și să o îmblânzim pe cea lacomă. A pus în noi instinctul milostivirii pentru ca el să stăpânească și să taie din rădăcină pornirea spre avariție. Ne-a dat puterea de a dărui pentru ca, prin dar, să ne eliberăm de robia lucrurilor create.
Dar ce facem noi, creștinii de astăzi? Cât de des răsturnăm această rânduială dumnezeiască! În loc să folosim mâna cea generoasă pentru a o opri pe cea zgârcită, noi facem exact opusul: o oprim pe cea generoasă! Încremenim mâna care ar trebui să fie liberă, o legăm cu lanțurile fricii, ale suspiciunii și ale împietririi inimii. Cât de ușor găsim motive să ne închidem pumnul! Când vedem pe cineva în nevoie, dintr-odată mâna noastră cea generoasă devine amorțită. Începem să judecăm, să bănuim, să ne spunem că poate nu merită, că poate ne înșeală, sau pur și simplu ne speriem că punga noastră va scădea. Oprim mâna darului și o lăsăm liberă doar pe cea a achiziției, a strângerii, a lăcomiei. Păzirm cu strășnicie tocmai mâna pe care Dumnezeu ne-a cerut să o lăsăm deschisă și slobodă!
A păzi mâna care ar trebui lăsată liberă înseamnă a-I spune lui Dumnezeu că nu avem încredere în purtarea Lui de grijă. Înseamnă să credem că viața noastră stă în ceea ce adunăm în hambare, iar nu în ceea ce semănăm în inimile celorlalți. Zgârcenia nu este doar o lipsă de bani sau o chibzuință exagerată; zgârcenia este o boală de moarte a sufletului, este o formă de ateism practic. Omul zgârcit crede doar în ceea ce ține în pumnul strâns, uimindu-se de ce interiorul lui devine tot mai pustiu, tot mai întunecat și mai plin de teamă.
Hristos ne cheamă astăzi la o schimbare de necrezut pentru lumea aceasta materialistă. Ne cheamă să dezlegăm mâna generoasă! Să o lăsăm să lucreze fără să mai cerem socoteală, fără să mai lăsăm calculul egoist al stângii să întineze frumusețea faptei. Când dai un ban, când oferi o pâine, când mângâi un suferind sau când dedici din timpul tău unuia singuratic, nu face din aceasta un trofeu. Dăruiește din toată inima, cu simplitate, ca și cum ar fi cel mai firesc lucru din lume. Atunci când dreapta ta dăruiește fără ca stânga să se amestece cu judecata sau cu mândria ei, milostenia ta urcă direct la Tronul Preasfintei Treimi.
Să ne rugăm Mântuitorului Hristos, Cel care Și-a întins mâinile pe Sfânta Cruce din dragoste nemărginită pentru noi, să ne dăruiască o inimă milostivă. Să ne ajute să ne dezbrăcăm de frica de a dărui și să învățăm să ne folosim mâinile așa cum El a rânduit: să oprim lăcomia din noi prin fapte de milostenie și să lăsăm liberă, neîncătușată, mâna dragostei și a dărniciei. Căci numai deschizând palmele noastre către fratele aflat în nevoie, vom putea primi în ele Harul și Pacea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Amin.
