Iubitori de Dumnezeu și purtători ai numelui de creștin, astăzi stăm cu toții în fața tainei celei mai adânci a credinței noastre: Înălțarea Sfintei și de Viață Făcătoarei Cruci. O privim înălțată în mijlocul bisericii, împodobită cu flori și busuioc, dar oare ce simte inima noastră când o privește? Pentru omul contemporan, crucea a devenit adesea un simplu simbol, o bijuterie purtată la gât sau un obiect de artă de pe un perete. Însă crucea nu a fost gândită ca un ornament. Ea este o realitate vie, un instrument de biruință și, mai presus de toate, o oglindă a sufletului.
Trăim într-o lume care fuge de suferință cu o disperare aproape patologică. Omul de astăzi își construiește întreaga viață în jurul confortului, al evitării durerii și al căutării unei fericiri imediate și de suprafață. Iar când în viața lui apare o încercare — o boală, o trădare, un doliu, o singurătate sau o simplă lipsă de înțelegere din partea celorlalți —, reacția instinctivă este de revoltă: „De ce eu? De ce mie?”. Privim suferința ca pe o eroare de sistem, ca pe o pedeapsă nedreaptă sau ca pe un eșec personal.
Aceasta este tragedia omului modern: poartă o cruce, dar o poartă cu târâș, cu cârtire și cu amărăciune. O târăște pe jos, zgâriindu-și sufletul de toți pietrii căii, în loc să o ridice pe umeri. Hristos nu ne-a promis o viață lipsită de încercări. El nu a spus că dacă Îl vom urma, căile noastre vor fi presărate doar cu trandafiri. Dimpotrivă, ne-a spus cu o claritate cutremurătoare: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să-Mi urmeze Mie”.
Ce înseamnă crucea omului de astăzi? Crucea ta nu este doar o boală fizică. Crucea ta poate fi un copil neascultător, un soț care nu te înțelege, o stare de anxietate care îți apasă pieptul când te trezești dimineața, sau pur și simplu neputința de a te ierta pe tine însuți pentru greșelile din trecut. Crucea omului contemporan este adesea o cruce psihologică, o durere neexprimată, o însingurare trăită în mijlocul unei mulțimi conectate la tehnologie. Este lupta continuă dintre cine ești cu adevărat și cine încerci să parăți că ești pentru a fi acceptat de lume.
Vă recomandăm
Formarea teologiei crestine. Vol.2: Credinta niceana - John Behr
70,00 lei
Vezi cartea pe LibrisAtunci când refuzăm să ne acceptăm propria cruce, ea devine un lemn uscat și greu care ne zdrobește. Însă în clipa în care ne îmbrățișăm suferința și i-o închinăm lui Dumnezeu, acel lemn uscat începe să înflorească. Crucea nu a fost dată ca să ne ucidă sufletul, ci ca să ne ucidă egoismul. Ea este singurul instrument prin care omul vechi din noi, cel plin de mândrie, de pretinderi și de judecată la adresa altora, poate să moară pentru ca să lase loc omului cel nou, capabil de iubire jertfelnică.
Fără cruce nu există Înviere. Nu poți ajunge la bucuria Paștelui ocolind Vinerea Mare. Când înțelegem că fiecare durere pe care o purtăm cu răbdare și fără să blestemăm este o participare la patima lui Hristos, totul se schimbă. Zidul deznădejdii se prăbușește, iar în locul lui apare o pace adâncă, pe care lumea nu o poate da și nici nu o poate înțelege. Suferința asumată devine rugăciune, iar neputința noastră devine spațiul în care se arată puterea lui Dumnezeu.
Să nu ne mai temem de crucea noastră. Să nu o mai privim ca pe o blestemăție, ci ca pe o scară pe care Hristos a coborât pentru a ne lua de mână și a ne ridica la Cer. Când îți simți umerii slăbiți și inima grea, nu privi la greutatea lemnului, ci privește la Cel care a purtat cel dintâi cea mai grea cruce: crucea păcatelor întregii lumi. El nu ne cere să purtăm nimic din ce El Însuși nu a purtat deja.
Doamne, Iisuse Hristoase, Cel ce Te-ai înălțat pe Lemnul Crucii din iubire nemărginită pentru noi, caută cu milostivire spre slăbiciunea și oboseala sufletelor noastre. Vezi crucea pe care fiecare dintre noi o poartă în această lume plină de tulburare și teamă. Dă-ne, Doamne, puterea de a nu ne lepăda de încercările noastre, ci de a le primi cu credință și smerenie. Curețe-ne inima de cârtire, de revoltă și de deznădejde. Ajută-ne să înțelegem că în fiecare durere asumată se ascunde lumina Învierii Tale. Întărește-ne umerii, luminează-ne mintea și rămâi alături de noi pe drumul spre Golgota vieții noastre, ca prin Sfântă Crucea Ta să aflăm mântuirea și pacea sufletelor noastre. Amin.
