Daca v-aș întreba ce înseamnă pentru voi Crucea, probabil că aș primi răspunsuri foarte diferite. Pentru unii, Crucea este semnul pe care îl facem atunci când intrăm într-o biserică, pentru alții este crucea pe care o poartă la gât, pentru alții este icoana pe care o văd acasă sau în biserică. Sunt însă și tineri pentru care Crucea a început să însemne ceva mult mai personal: o perioadă grea, o boală în familie, pierderea cuiva drag, o dezamăgire, o despărțire, un eșec, o luptă pe care nimeni nu o vede și pe care o duc singuri.
Și poate că tocmai aici începe sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci pentru voi.
Pentru că Biserica nu ne pune astăzi înainte un obiect religios, ci ne pune înainte inima creștinismului. Ne pune înainte Crucea lui Hristos, iar Crucea ne obligă să privim altfel viața, suferința, iubirea, libertatea și chiar propriul nostru viitor.
Crucea este greu de înțeles pentru omul de astăzi.
Trăim într-o lume care ne spune aproape în fiecare zi că trebuie să evităm orice durere, să ne construim o viață cât mai comodă, să eliminăm tot ceea ce ne incomodează și să căutăm permanent ceea ce ne face să ne simțim bine. Ni se spune să avem grijă de noi, să ne punem pe primul loc, să nu acceptăm nimic care ne rănește, să plecăm imediat din orice situație dificilă și să ne căutăm fericirea în altă parte atunci când lucrurile nu mai corespund dorințelor noastre.
Și atunci vine Biserica și ridică înaintea noastră Crucea.
Este aproape un scandal pentru mentalitatea contemporană.
Pentru că pe Cruce nu vedem confortul. Vedem jertfa. Nu vedem succesul în sensul în care îl înțelege lumea. Vedem un Om răstignit, batjocorit, părăsit, cu trupul zdrobit de suferință. Și totuși, Biserica ne spune că tocmai acolo este slava lui Dumnezeu.
De ce?
Pentru că pe Cruce Dumnezeu ne arată cât de departe poate merge iubirea.
Hristos nu moare pentru că a pierdut lupta. Moare pentru că iubește. Crucea nu este înfrângerea lui Hristos, deși pentru ochii celor care Îl priveau atunci părea exact aceasta. Este locul în care iubirea Lui rămâne întreagă până la capăt.
Și aici Crucea începe să vorbească foarte puternic inimii unui tânăr.
Pentru că voi trăiți într-o perioadă a vieții în care vi se cere să alegeți. Ce fel de om vreți să deveniți? Ce fel de relație vreți să aveți? Ce fel de familie vreți să întemeiați? Pentru ce sunteți dispuși să munciți? Ce valori vreți să păstrați atunci când acestea vă vor costa ceva?
Este ușor să spui că ești un om bun atunci când nimeni nu îți cere nimic. Este ușor să vorbești despre credință atunci când credința nu te pune în situația de a renunța la ceva. Este ușor să spui că iubești atunci când iubirea nu te obligă să ierți, să aștepți, să fii credincios și să rămâi lângă celălalt într-o perioadă dificilă.
Crucea începe acolo unde iubirea devine costisitoare.
De aceea, dacă vreți să înțelegeți Crucea lui Hristos, trebuie să înțelegeți și cuvântul Lui: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.”
Observați că Hristos nu spune: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să-și distrugă viața.” Nu îi cere omului să-și urască existența și nici să caute suferința de dragul suferinței. Îi cere să se lepede de acel „eu” care vrea să fie centrul tuturor lucrurilor.
Și aici este una dintre cele mai mari lupte ale tinereții de astăzi.
Vi se spune permanent: „Fii tu însuți!”
Dar întrebarea este: care dintre voi?
Cel care vrea să fie bun sau cel care vrea să câștige cu orice preț? Cel care iubește sau cel care vrea să fie admirat? Cel care caută adevărul sau cel care vrea să aibă dreptate? Cel care își dorește o familie sau cel care vrea să păstreze toate posibilitățile deschise pentru sine?
Omul poate deveni foarte ușor prizonierul propriei persoane.
Telefonul ne poate arăta în fiecare zi sute de oameni care par să ducă vieți extraordinare. Vedem călătorii, case, haine, mașini, relații perfecte, corpuri perfecte, zâmbete perfecte, cariere care par să meargă fără probleme. Și, fără să ne dăm seama, începem să ne comparăm viața reală cu vitrina vieții altora.
Apoi apare sentimentul că noi nu suntem suficient de buni.
Nu suntem suficient de frumoși.
Nu avem destui bani.
Nu avem destul succes.
Nu suntem suficient de interesanți.
Și începe o alergare continuă după o imagine a noastră pe care să o poată aproba ceilalți.
Crucea vine și spune ceva foarte diferit: valoarea ta nu este dată de numărul oamenilor care te admiră.
Hristos nu te iubește pentru că ești popular.
Nu te iubește pentru că ai succes.
Nu te iubește pentru că arăți bine în ochii lumii.
Te iubește pentru că ești om.
Și atât de mare este această iubire, încât S-a urcat pe Cruce pentru tine.
Poate că un tânăr care înțelege cu adevărat acest lucru începe să respire altfel.
Nu mai trebuie să demonstreze în fiecare zi că este cineva.
Nu mai trebuie să primească aprobarea tuturor.
Nu mai trebuie să răspundă la fiecare critică.
Nu mai trebuie să transforme viața într-o competiție.
Poate să fie adevărat.
Poate să fie slab uneori.
Poate să spună „nu știu”.
Poate să spună „am greșit”.
Poate să meargă la spovedanie și să spună exact ce îl doare, fără să construiască în fața lui Dumnezeu o imagine frumoasă despre sine.
Pentru că omul care stă înaintea Crucii înțelege că Dumnezeu nu a venit pentru oamenii care se prefac că sunt fără păcat. Hristos a venit pentru omul adevărat, cu rănile lui, cu căderile lui, cu rușinea lui, cu frica lui și cu dorința lui de a se ridica.
De aceea Crucea poate deveni pentru un tânăr loc de vindecare.
Poate că aici trebuie să ajungem cu adevărat.
Pentru că sunt tineri care zâmbesc și suferă.
Sunt tineri care au prieteni și se simt singuri.
Sunt tineri care au tot ce își doresc și nu mai găsesc un motiv pentru care să se bucure.
Sunt tineri care par puternici și se tem îngrozitor de viitor.
Sunt tineri care au fost răniți în relații și nu mai au încredere în nimeni.
Sunt tineri care au crescut într-o familie creștină, dar care, la un moment dat, s-au întrebat dacă Dumnezeu este cu adevărat prezent în viața lor.
Pentru fiecare dintre aceștia, Crucea spune: durerea ta nu este invizibilă înaintea lui Dumnezeu.
Hristos nu privește suferința omului de la distanță.
El a intrat în ea.
A cunoscut trădarea.
A cunoscut singurătatea.
A cunoscut nedreptatea.
A cunoscut batjocura.
A cunoscut durerea.
A cunoscut moartea.
De aceea, când un om suferă, poate veni înaintea Crucii fără să fie nevoit să explice totul.
Poate sta acolo.
Poate plânge.
Poate să nu aibă cuvinte.
Și Dumnezeu îl înțelege.
Dar Crucea ne învață și ceva mai greu: suferința nu trebuie să fie risipită.
Există o suferință care ne închide în noi înșine și există o suferință care ne maturizează. Un eșec poate să te facă să renunți la viață sau te poate învăța să o iei de la capăt. O despărțire poate să te transforme într-un om amar sau poate să te învețe ce înseamnă responsabilitatea față de inima altuia. O perioadă de singurătate poate să te împingă în toate distracțiile posibile sau te poate face să descoperi, pentru prima dată, cine ești atunci când nu mai ai nevoie de zgomot.
Crucea nu spune că durerea este bună în sine.
Crucea spune că Dumnezeu poate lucra și prin ceea ce noi nu am fi ales niciodată.
Aici este un lucru pe care tinerii îl înțeleg poate mai greu decât oricine, pentru că tinerețea este vârsta planurilor. Aveți înaintea voastră ani în care vreți să construiți, să călătoriți, să iubiți, să vă întemeiați o familie, să vă găsiți locul în lume. Și este firesc să aveți aceste dorințe. Dumnezeu nu ne cere să nu mai visăm.
Dar vine o vreme în care viața nu mai întreabă ce plan aveai.
Vine o boală.
Vine un eșec.
Vine o ușă care se închide.
Vine o persoană care pleacă.
Vine o rugăciune la care nu primești răspunsul pe care îl așteptai.
Și atunci descoperi dacă ai construit ceva mai adânc decât planurile tale.
Crucea devine temelie.
Pentru că Hristos nu ne promite o viață fără Cruce. Ne promite că nu vom purta Crucea singuri.
Aceasta este diferența.
Să fii creștin nu înseamnă să nu mai suferi.
Înseamnă să nu mai suferi fără sens și fără Dumnezeu.
Hristos spune: „Luați jugul Meu asupra voastră.” Iar jugul Lui nu este o povară care zdrobește omul, ci o viață în care omul descoperă că nu mai merge singur.
De aceea aș vrea să vă spun ceva foarte concret: nu vă fie rușine de Crucea voastră.
Nu vă fie rușine dacă treceți printr-o perioadă grea. Nu vă fie rușine dacă ați eșuat. Nu vă fie rușine dacă ați fost rănit. Nu vă fie rușine să spuneți că aveți nevoie de Dumnezeu. Într-o lume care vă cere să păreți permanent puternici, curajul adevărat poate fi tocmai să recunoașteți că aveți nevoie de ajutor.
Și mai este ceva.
Nu transformați Crucea într-o bijuterie lipsită de sens.
Crucea pe care o purtați la gât trebuie să vă amintească de felul în care sunteți chemați să trăiți. Când o puneți la gât dimineața, ar fi bine să vă amintiți că purtați semnul Celui care v-a cerut să iubiți chiar și atunci când iubirea costă.
Când cineva vă rănește și aveți posibilitatea să vă răzbunați, Crucea trebuie să vă amintească de Hristos.
Când aveți ocazia să mințiți pentru un avantaj, Crucea trebuie să vă amintească de adevăr.
Când toți din jur vă spun că trebuie să trăiți pentru voi, Crucea trebuie să vă amintească de jertfă.
Când vă este rușine să spuneți că sunteți creștini, Crucea trebuie să vă amintească de Cel care nu S-a rușinat să rămână pe ea pentru voi.
Aceasta este mărturisirea creștinului.
Nu să porți doar o cruce la gât, ci să lași Crucea să intre în felul în care vorbești, iubești, alegi și ierți.
Sfântul Apostol Pavel spune: „Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos.” De ce spune Pavel acest lucru? Pentru că a înțeles că lumea măsoară puterea într-un fel, iar Dumnezeu o descoperă în alt fel. Lumea vede un om puternic atunci când poate domina. Hristos ne arată puterea iubirii care se poate dărui fără să distrugă.
Aici este una dintre cele mai frumoase lecții pentru un tânăr.
Adevărata putere nu este să poți face orice. Este să poți renunța la ceea ce te distruge.
Să poți închide telefonul atunci când simți că te otrăvește comparația.
Să poți pleca dintr-un anturaj care te trage în jos.
Să poți spune „nu” unei relații care te distruge.
Să poți opri o dependență înainte să devină stăpânul vieții tale.
Să poți ierta fără să aștepți ca celălalt să vină primul.
Să poți cere iertare atunci când tu ai greșit.
Să poți păstra curăția inimii într-o lume care transformă trupul în marfă.
Să poți rămâne credincios atunci când credința nu mai este la modă.
Asta este Crucea în viața unui tânăr.
Nu înseamnă să fugi din lume. Înseamnă să nu-i aparții în tot ceea ce îți cere.
Și să nu vă imaginați că sfințenia este ceva rezervat oamenilor care au îmbătrânit. Tinerețea poate fi una dintre cele mai frumoase perioade în care omul Îl poate căuta pe Dumnezeu. Tocmai acum se formează alegerile care vor construi omul de mâine. Acum se hotărăște felul în care veți iubi, felul în care veți munci, felul în care veți privi banii, felul în care veți trata trupul vostru și trupul celuilalt, felul în care veți crește copiii pe care poate încă nici nu îi aveți.
Nu trebuie să așteptați să îmbătrâniți ca să vă apropiați de Dumnezeu.
Nu trebuie să așteptați să vă lovească o tragedie ca să începeți să vă rugați.
Nu trebuie să ajungeți la capătul puterilor ca să descoperiți Biserica.
Veniți acum.
Cu întrebările voastre.
Cu îndoielile voastre.
Cu rănile voastre.
Cu păcatele voastre.
Cu tot ceea ce sunteți.
Hristos nu vă cere să veniți perfecți.
Vă cere să veniți sincer.
Și poate că aceasta este una dintre cele mai importante întâlniri pe care le poate avea un tânăr în viață: întâlnirea dintre propria lui inimă și Crucea lui Hristos.
Pentru că atunci începe să înțeleagă că libertatea nu înseamnă să faci tot ceea ce îți dorești. Libertatea înseamnă să poți alege binele chiar atunci când răul îți este mai ușor.
De aceea Crucea și libertatea nu sunt dușmani.
Crucea este drumul spre libertatea inimii.
Omul care nu poate spune „nu” niciunei dorințe nu este liber. Omul care are nevoie permanentă de aprobarea altora nu este liber. Omul care nu poate ierta nu este liber. Omul care este condus de furie, de dependențe, de poftă, de bani sau de frica de a fi respins nu este liber, indiferent cât de multe posibilități are în exterior.
Hristos ne eliberează din interior.
Iar Crucea este semnul acestei libertăți.
Astăzi, când Biserica înalță Sfânta Cruce, poate că ar fi bine să vă uitați puțin mai atent la crucea pe care o purtați deja în viață. Poate există ceva ce vă doare și despre care nu vorbiți cu nimeni. Poate există o luptă pe care o duceți de mult. Poate există o relație care v-a rănit. Poate există o frică de viitor. Poate există o vinovăție pe care o purtați singuri.
Nu plecați cu ea singuri.
Aduceți-o înaintea lui Hristos.
Crucea Lui nu va face întotdeauna ca problema să dispară imediat. Uneori Dumnezeu schimbă împrejurarea. Alteori schimbă omul care trece prin împrejurare. Dar atunci când Îi încredințezi lui Dumnezeu ceea ce nu mai poți duce singur, începi să descoperi că povara se poate transforma.
Și mai ales, nu uitați niciodată că povestea Crucii nu se termină pe Golgota.
Crucea duce spre Înviere.
Acolo este nădejdea creștinului.
De aceea, când treceți printr-o perioadă grea, nu spuneți: „Asta este viața mea și nu se mai poate schimba nimic.” Nu știți ce poate face Dumnezeu cu ziua de mâine.
Crucea nu este ultimul cuvânt.
Ultimul cuvânt îl are Învierea.
Poate că astăzi unul dintre voi se află într-un loc din care nu vede ieșirea. Poate că altul a venit aici fără să știe dacă mai crede. Poate că cineva se roagă de mult pentru un lucru și are impresia că Dumnezeu nu mai răspunde. Poate că cineva poartă în suflet o rană despre care nu știe cum să vorbească.
Uitați-vă la Cruce.
Nu pentru că ea vă promite că mâine toate problemele vor dispărea.
Uitați-vă la Cruce pentru că acolo este Hristos.
Iar dacă Hristos este acolo, atunci niciun loc al suferinței nu mai este complet lipsit de lumină.
În ziua Înălțării Sfintei Cruci, Biserica ne cere să ridicăm ochii.
Să privim Crucea.
Și să ne amintim cine suntem.
Suntem oameni care au fost iubiți până la capăt.
Suntem oameni pentru care Dumnezeu nu a considerat prea mare nici măcar jertfa Fiului Său.
Suntem oameni care pot să cadă și să se ridice.
Care pot să greșească și să se pocăiască.
Care pot să fie răniți și să se vindece.
Care pot să treacă prin încercări și să nu-și piardă nădejdea.
Iar voi, cei două sute de tineri aflați astăzi aici, aveți în față o lume care vă va spune multe despre cum trebuie să trăiți. Veți auzi că trebuie să fiți puternici, bogați, frumoși, independenți, vizibili, apreciați. Veți fi împinși să alergați după multe lucruri și veți descoperi, poate după ani, că unele dintre ele nu vă pot da pacea pe care o căutați.
Țineți minte Crucea.
Nu ca pe un semn care trebuie doar purtat, ci ca pe o aducere aminte vie a lui Hristos.
Când veți avea de ales între adevăr și avantaj, amintiți-vă de Cruce.
Când veți avea de ales între răzbunare și iertare, amintiți-vă de Cruce.
Când veți avea de ales între egoism și iubire, amintiți-vă de Cruce.
Când veți fi tentați să spuneți că Dumnezeu nu mai are loc în lumea voastră, amintiți-vă că Dumnezeu Și-a făcut loc chiar în mijlocul suferinței omenești și a transformat Crucea în calea către Înviere.
Iar dacă într-o zi veți ajunge să vă întrebați de ce Dumnezeu îngăduie să purtați o anumită cruce, poate că nu veți primi imediat răspunsul. Dar veți putea face ceva mai important: să vă întrebați dacă Hristos este cu voi în timp ce o purtați.
Pentru că aceasta este taina Crucii.
Nu ne promite o viață fără durere.
Ne descoperă o viață în care durerea nu mai are ultimul cuvânt.
Și poate că, dintre toate lucrurile pe care le poate învăța un tânăr astăzi, acesta este unul dintre cele mai importante: să nu fugă de orice lucru greu, să nu confunde libertatea cu lipsa oricărei responsabilități și să nu-și construiască viitorul numai în jurul propriei persoane.
Să învețe să iubească.
Să învețe să rămână.
Să învețe să ierte.
Să învețe să se ridice.
Să învețe să-L urmeze pe Hristos.
Acolo începe maturitatea.
Acolo începe adevărata libertate.
Acolo, sub Cruce, începe să se schimbe inima.
Iar când Crucea este înălțată astăzi în mijlocul Bisericii, poate că Hristos nu ne cere să înțelegem toate tainele ei.
Ne cere să ne apropiem.
Să privim.
Să avem curajul să-I spunem ceea ce purtăm în noi.
Și să-I lăsăm viața noastră în mâinile Lui.
Pentru că aceeași Cruce pe care lumea a privit-o cândva ca pe o rușine a devenit pentru creștini semnul celei mai mari iubiri.
Iar dacă veți pleca astăzi din această sală cu un singur gând, să fie acesta: nu vă fie teamă de Cruce atunci când Hristos este cu voi.
Crucea nu vă fură tinerețea.
Crucea nu vă distruge viitorul.
Crucea nu vă ia libertatea.
Crucea vă învață să nu vă pierdeți sufletul în timp ce vă construiți viața.
Și, într-o zi, când veți privi înapoi la anii aceștia, poate veți înțelege că cele mai importante alegeri ale vieții voastre nu au fost cele care v-au adus cel mai multă admirație, ci cele în care ați ales să rămâneți oameni, să iubiți, să iertați și să nu-L pierdeți pe Dumnezeu.
„Doamne, prin Crucea Ta, luminează mintea noastră, curățește inimile noastre și învață-ne să iubim așa cum ai iubit Tu.”
Amin.
