Dragii mei, credinţa în Dumnezeu este viaţă.
Cine crede în Dumnezeu are grijă să aducă pe lume prunci buni, sănătoşi; se îngrijește să-şi lase urmaşi, şi nu unul, ci atâţia câţi îi va da Dumnezeu.
Cel mai mare păcat este să lupţi împotriva vieţii, împotriva naşterii de prunci, să faci lucruri nesăbuite, care distrug viaţa, care distrug un pântece roditor. Dumnezeu a lăsat ca femeia să aibă pântece roditor, iar unii se străduiesc să distrugă acest dar de la Dumnezeu.
E un dar, căci Sfânta Scriptură spune că femeia se va mântui prin naştere de prunci şi o casă e binecuvântată când are prunci în ea: nu se va ruşina când va grăi cu potrivnicul său în poartă cel care are casa plină de copii (cf. Ps. 126, 5).
Eva înseamnă viaţă. Pentru noi, orice femeie, orice mamă este asemenea Evei celei dintâi. Dar nu numai asemenea Evei celei dintâi, ci şi asemenea celei de-a doua, a Fecioarei Maria. Căci femeia are smerenia şi cuminţenia ei, are blândeţea ei lăsată de la Dumnezeu.
Dacă, totuşi, va spune cineva că nu poate să-şi ducă viaţa în familie şi să aibă o casă binecuvântată de Dumnezeu cu atâția prunci câţi îi dă El, atunci, dragii mei, Îl avem pe Hristos. Cine a apelat la Hristos şi Hristos nu l-a ajutat?
Îl avem pe Hristos şi aceasta înseamnă că avem tot ce ne trebuie. Aţi venit la Biserica lui Dumnezeu cu
un coş. Poate aţi pus acolo, în coşul dumneavoastră, câte ceva din cele cu care v-a binecuvântat Dumnezeu casa: puţină pâine, puţină pască, puţin cozonac, câteva ouă roşii încondeiate. Le-aţi adus pentru sfinţire, le-aţi adus ca pe o ofrandă lui Hristos, Dumnezeul nostru.
Dragii mei, e şi Hristos venit în mijlocul nostru cu un coş. Dar să ştiţi că în coşul lui Hristos nu găsim câteva alimente – care se strică şi care se termină.
În coşul lui Hristos Cel prezent în mijlocul nostru găsim cu totul altceva. De credem şi ne încredem, găsim mai întâi pacea – şi cât de bună e pacea într-o familie! Cât de bună e pacea lăuntrică, pacea sufletească, atunci când îţi găseşti liniştea, când păcatul nu te zdrobeşte, când păcatul nu te mărgineşte, când păcatul te lasă liber să te mişti, când mintea îţi este curată. Părintele Cleopa, pe care majoritatea l-aţi cunoscut, spunea din memorie texte întregi din Sfinţii Părinţi.
Mergea din citat în citat şi rămâneam uimit – eram copil, prin şcoală – când îl auzeam şi-mi puneam întrebarea: cum de poate? Ei bine, prin curăţia şi prin limpezimea minţii.
Curăţia aceea pe care prima dată bărbatul trebuie s-o aibă, căci el trebuie să fie lumină.
El trebuie să fie hotărât, el trebuie să aibă stăpânire de sine. De la Hristos putem lua şi luăm această pace, această curăție.
Dragii mei, cu ce mai vine Hristos în mijlocul nostru, ce mai găsim noi în coşul lui Hristos? Bucuria. Nu-i un lucru puţin nici acesta: să ai bucurie lăuntrică, să ştii să te mulţumeşti cu puțin, chiar numai cu o bucată de pâine. Am amintit de multe ori despre o creştină de aici, din preajmă – a trecut la Domnul fericită, senină şi bucuroasă. „Mătuşă Varvara, ai ţinut postul?”
„L-am ţinut, părinte.” „Ai avut cu ce, mătuşă Varvara?” „Am avut, părinte. Iar când n-am avut, eh… un pic de mămăligă, cu un pic de zahăr, am mai băut o cană cu ceai şi a trecut ziua.” Se mulţumea cu cât avea. E mare lucru să ştii să te mulţumeşti cu cât ai… Şi mulţumirea o găsim în coşul lui Hristos: să ştim să luăm din ea!
Şi recunoştinţă găsim în coşul lui Hristos, căci Hristos este recunoscător faţă de fiecare dintre dumneavoastră, dintre toţi cei care aţi venit, care v-aţi ostenit. Dacă aţi venit de departe sau mai de aproape, vă este recunoscător Hristos. V-a numărat şi paşii, v-a primit şi truda, şi statul în picioare, şi faptul că aţi ascultat.
De aceea, dragii mei, închei cu acest cuvânt: îmbărbătaţi-vă, întăriţi-vă, credeţi şi vă încredeţi în purtarea de grijă a lui Dumnezeu! Ştie Hristos să vină la fiecare.
Ştie Hristos să mângâie pe fiecare. Ştie Hristos să dea şi o bucată de pâine pe masă.
Ştie Hristos să-ți dea şi doi bănuţi, acolo, în buzunar. Cum? Să nu-L întrebi, ci numai atât: încrede-te! Crede că poate. Poate orice Hristos, dar să ne încredem Lui.
Luaţi din coşul lui Hristos cât puteţi fiecare! Luaţi din povara Lui, că şi El vă ia povara dumneavoastră. Şi El este alături de dumneavoastră şi în necaz, şi în suferinţă, şi în bucurie şi în toate Hristos este alături, cu noi. Spune Sfântul Ioan Evanghelistul: Cel ce este înlăuntrul vostru este mai mare decât cel ce este în lume (I Ioan 4, 4). Înlăuntrul nostru cine e? Hristos Domnul! El. Iar noi să mai punem acolo, în inimă, nițică smerenie, puţină neosândire, negrăire de rău, nebârfire, tăcere, iertare din inimă.
Niciodată să nu te dai înapoi de la a ierta şi a binecuvânta, chiar şi pe cel care te-a blestemat, chiar şi pe cel care te-a grăit de rău sau mai ştiu eu ce rău mare ţi-a făcut. Roagă-te şi pentru acela, zi din adâncul inimii: „Sărmanul de el! N-a ştiut ce face!”
Să fim încrezători în iubirea lui Hristos! Căci şi patima, şi Crucea, şi pogorârea Lui la iad – căutarea omului, și Învierea, pe toate le-a făcut pentru a noastră mântuire şi pentru a noastră bucurie. Lui fie slava şi stăpânirea în veci! Amin.
Hristos a înviat!
