Să luăm aminte la duşmanii cei nevăzuţi care ne atacă în chip cumplit şi la putreziciunea care ne aşteaptă.
Fiindcă Apostolul spune: „… chipul acestei lumi trece” [ I Corinteni 7, 31; vezi şi II Corinteni 4, 18 etc.].
Pentru că cele de faţă şi de acum n-au plinătatea fiinţei adevărate, ci, după cum arată Apostolul, nu sunt decât amăgiri [aparenţe], fiind ele trecătoare [în devenire], iar nu statornice [esenţiale], arătându-se pentru puţină vreme, pentru ca apoi să se petreacă; iar dacă cineva ar voi să le ţină în loc, nu va putea niciodată, aşa cum nu poate fi ţinută în loc umbra unui nor de vară secetos, purtat de vânt, în goană trecător.
Căci de ar voi cineva să le oprească, cele de faţă şi de acum nu pot fi reţinute cu nici un chip, iar aceasta din două pricini.
Nu numai că lumea aceasta trece, dar şi fiecare dintre noi, cei care ne folosim de ea, ne petrecem din lume, uneori chiar înaintea celor ce ne sunt nouă familiare şi apropiate. E tot aşa cum fiecare om
străbate un drum oarecare, felurit păşind şi mişcându-se de-a lungul lui, dar se întâmplă una din două: fie omul, mergând pe drum, ajunge mai înainte şi cele ale drumului nu le poate păstra la sine, fie omul acela ajunge la urmă, străbătând drumul vieţii acesteia, şi nu poate stăpâni şi ţine cu tărie cele ce sunt în viaţa aceasta.
Căci omul fiind muritor este legat de cele din viaţa aceasta, care sunt şi acestea schimbătoare.
Aşadar omul se schimbă în multe feluri, fiind legat de cele schimbătoare, şi pierde cele pe care le posedă, bogăţia poate, strălucirea, voioşia, sau murind el ajunge să-şi aducă sieşi schimbarea cea mai însemnată, şi pleacă gol, părăsind cele ce sunt acum şi nădejdile pentru acestea.
Poate pentru copii? Dar ce plăcere va avea el din aceasta? Căci el nu mai are simţire pentru cele de aici, iar copiii săi vor sfârşi în acelaşi fel, sau în altul…
Sfârşitul celor ce sunt strâns legate de lumea aceasta este totdeauna, aşadar, nenorocire, întrucât în cele din urmă [oamenii muritori] vor fugi goi şi vor părăsi aici toate cele ce le-au fost dragi.
Dar pentru cei care dispreţuiesc cele ale lumii acesteia şi iscodesc tainele lumii ce va să fie, pentru cei ce se ostenesc să săvârşească cele de folos pentru moştenirea lumii aceleia, moartea, când vine, nu aduce stricăciune şi pagubă, ci îi mută mai degrabă pe acei oameni de la cele deşarte şi trecătoare către ziua cea fără de apus, către viaţa cea fără de moarte, către bogăţia cea de necheltuit, către desfătarea cea necurmată, către slava cea veşnică, către cele ce există cu adevărat şi dăinuiesc neschimbate.
De care fie ca noi toţi să avem parte, cu harul şi cu iubirea de oameni a Celui ce a aplecat cerul şi a coborât pentru noi, şi nu numai până la noi, ci şi până la sufletele cele zăvorâte în beznă, şi Care de acolo, întorcându-Se prin slăvită Sa înviere şi ridicare din morţi, ne-a adus nouă lumina şi cunoaşterea şi nădejdea celor veşnice şi cereşti, întru care El este preaslăvit în vecii vecilor.
Amin.
Sf.Grigorie Palama
