Într-o lume în care adevărul poate deveni incomod, iar cinstea pare uneori o povară, Sfântul Mina ne amintește că există lucruri pentru care merită să pierzi totul, numai să nu te pierzi pe tine însuți.
Pe 11 noiembrie, Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Mare Mucenic Mina, unul dintre sfinții către care credincioșii aleargă cu multă încredere atunci când sunt nedreptățiți, înșelați sau păgubiți. Numele său este legat, în evlavia poporului, de aflarea lucrurilor pierdute și de descoperirea adevărului acolo unde oamenii au încercat să-l ascundă. Există însă un aspect al vieții sale asupra căruia merită să ne oprim mai mult, pentru că vorbește direct omului contemporan: Sfântul Mina a fost un om care a refuzat să-și trădeze convingerile, chiar atunci când această alegere îi putea aduce pierderea vieții.
Înainte de a deveni mucenic, Mina fusese ostaș în armata romană. Avea o poziție respectată, cunoștea disciplina militară și înțelegea ce înseamnă ascultarea față de o autoritate. Trăia într-o vreme în care împărații Dioclețian și Maximian porniseră prigoana împotriva creștinilor, iar mărturisirea credinței putea atrage pedepse cumplite. Când i s-a cerut să accepte închinarea la idoli, Mina a ales să părăsească viața militară și să se retragă în singurătate, unde s-a dedicat rugăciunii și nevoinței.
Mai târziu, aflând că în cetatea Cotieon se desfășura o mare sărbătoare păgână, a coborât din munți și s-a prezentat în mijlocul mulțimii, mărturisindu-L cu îndrăzneală pe Hristos. Nu s-a ascuns în spatele unei identități anonime și nici nu a încercat să-și păstreze liniștea printr-un compromis. Știa ce îl așteaptă, dar nu putea accepta să trăiască într-o minciună.
Această hotărâre ne pune înainte o întrebare pe care fiecare generație ar trebui să și-o adreseze: cât valorează conștiința unui om și ce se întâmplă atunci când începe să o negocieze?
Când adevărul te costă locul de muncă, liniștea sau prietenii
Să ne gândim la un om obișnuit, care lucrează într-o firmă și descoperă că anumite lucruri nu sunt în regulă. I se cere să semneze un document despre care știe că nu reflectă realitatea, să accepte o nedreptate sau să păstreze tăcerea în fața unei fapte care îi poate afecta pe alții. Dacă refuză, riscă să-și piardă locul de muncă, să fie marginalizat sau să devină ținta unor acuzații nedrepte. Dacă acceptă, își poate păstra avantajele, dar va trebui să trăiască știind că a participat la ceva ce propria conștiință îi spune că este greșit.
Astfel de situații nu apar numai în marile instituții sau în lumea afacerilor. Le întâlnim în familie, între vecini, în relațiile de prietenie și chiar în comunitățile în care oamenii merg duminica la biserică. Uneori, pentru a nu pierde un avantaj, cineva acceptă să spună ceea ce nu crede, să susțină o minciună sau să întoarcă privirea atunci când un nevinovat este acuzat pe nedrept.
La început, compromisul pare neînsemnat. Omul își spune că nu are de ales, că trebuie să se descurce și că, până la urmă, toată lumea procedează la fel. Cu timpul însă, ceea ce odinioară îl neliniștea, ajunge să i se pară firesc, iar conștiința, care la început îl mustra, începe să fie tot mai rar ascultată.
Aici întâlnim una dintre cele mai puternice învățături pe care ni le transmite Sfântul Mina. Credința nu este numai ceea ce mărturisim atunci când ne aflăm în biserică, în fața icoanelor și a lumânărilor aprinse, ci și felul în care ne purtăm atunci când nimeni nu ne vede și când alegerea corectă ne poate costa ceva.
O credință care nu se negociază
Sfântul Mina a fost supus chinurilor și ademenit cu promisiuni, dar nu a acceptat să renunțe la Hristos. Pentru conducătorii vremii, un asemenea om părea greu de înțeles. I se ofereau posibilități de scăpare, i se cerea doar să facă un gest de supunere față de zeii imperiului, însă pentru el acel gest ar fi însemnat lepădarea de Dumnezeu.
Noi trăim într-o societate diferită, în care rareori cineva este pus să aleagă între credință și viață în felul în care au fost puși mucenicii primelor veacuri. Totuși, presiunile asupra conștiinței nu au dispărut. Omul este adesea încurajat să accepte ceea ce știe că este greșit, cu condiția să nu deranjeze, să nu vorbească și să nu iasă din rând.
Sunt părinți care își învață copiii să fie cinstiți, dar acceptă ei înșiși mici înșelăciuni atunci când le sunt de folos. Sunt oameni care se roagă pentru dreptate, însă se bucură când nedreptatea îi avantajează pe ei. Sunt creștini care cer ajutorul lui Dumnezeu atunci când sunt nedreptățiți, dar nu găsesc puterea de a recunoaște atunci când ei înșiși au greșit față de altcineva.
În fața acestor contradicții, mărturisirea Sfântului Mina capătă o actualitate aparte. El nu ne cheamă la o îndrăzneală lipsită de discernământ și nici la căutarea conflictelor cu cei din jur, ci ne amintește că există o limită peste care nu putem trece fără să ne rănim sufletul. Putem pierde o funcție, un câștig sau aprecierea unor oameni, însă atunci când renunțăm de bunăvoie la adevăr pentru a ne păstra avantajele, pierderea este mult mai adâncă.
De ce ne rugăm Sfântului Mina?
Mulți credincioși îi cer ajutorul atunci când pierd ceva sau când sunt victimele unei nedreptăți. Îi aduc înainte necazurile lor, îi cer să mijlocească pentru descoperirea adevărului și se roagă cu nădejde că lucrurile se vor îndrepta.
Această evlavie este prețioasă, dar ar trebui să ne ducă și către o cercetare sinceră a propriei vieți. Când îi cerem Sfântului Mina să ne ajute să aflăm adevărul, suntem pregătiți să-l primim chiar dacă ne dezavantajează? Când ne rugăm să fie descoperită o nedreptate, avem curajul să recunoaștem și nedreptățile pe care le-am făcut noi? Când cerem să ni se întoarcă ceea ce am pierdut, ne gândim și la ceea ce am luat, poate fără drept, din viața altuia?
Rugăciunea nu trebuie transformată într-o încercare de a obține de la Dumnezeu confirmarea propriilor dorințe. Ea ne așază înaintea Lui cu sinceritate, iar uneori primul lucru pe care îl descoperim nu este greșeala altuia, ci propria noastră lipsă de dreptate.
Sfântul Mina rămâne ocrotitorul celor nedreptățiți, dar și un exemplu pentru cei care doresc să trăiască în adevăr. Mijlocirea lui ne îndeamnă să căutăm dreptatea fără răzbunare, să nu răspundem minciunii prin minciună și să nu folosim suferința noastră drept justificare pentru a provoca suferință altora.
În ziua pomenirii sale, să ne amintim că fiecare dintre noi ajunge, mai devreme sau mai târziu, în fața unei alegeri care îi descoperă adevărata măsură sufletească. Poate fi o situație la serviciu, o discuție în familie sau un moment în care am putea câștiga ceva printr-o minciună. Atunci se vede cât de mult înseamnă credința pe care o mărturisim.
Sfântul Mare Mucenic Mina a preferat să piardă tot ceea ce lumea îi putea oferi decât să renunțe la Hristos. Mărturisirea lui rămâne peste veacuri o chemare la cinste, la curaj și la statornicie, iar rugăciunea pe care i-o adresăm poate deveni începutul unei schimbări și în propria noastră viață.
Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, ca să avem puterea de a iubi adevărul, curajul de a apăra dreptatea și înțelepciunea de a ne păstra conștiința curată în toate împrejurările vieții.
Amin.
