Pomenirea Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina – 9 noiembrie
Există în viața omului momente în care cea mai grea suferință nu vine din boală, din lipsuri materiale sau dintr-o nenorocire care se abate asupra casei sale, ci din felul în care este tratat de ceilalți. Uneori, o nedreptate doare mai mult decât o rană a trupului, fiindcă omul simte că i se ia ceva ce nu poate recupera ușor: încrederea în oameni, liniștea sufletească și bucuria de a trăi printre cei pe care îi considera apropiați.
Cât de greu este să fii acuzat pe nedrept, să auzi despre tine lucruri care nu sunt adevărate și să constați că oamenii ajung să creadă minciuna fără să mai caute adevărul! Cât de dureros este să muncești cinstit, să-ți împlinești datoria și, în loc să primești respect, să fii îndepărtat, judecat sau umilit! În asemenea împrejurări, omul descoperă cât de fragilă poate deveni pacea inimii sale.
Privind la viața Sfântului Nectarie de la Eghina, întâlnim un om care a cunoscut această durere în forme deosebit de apăsătoare. El nu a fost un om lipsit de responsabilități, ascuns undeva departe de lume, unde să nu-l atingă conflictele și răutățile celorlalți. A fost episcop, slujitor al Bisericii, om cu pregătire teologică și cu o mare dorință de a lucra pentru binele credincioșilor. Cu toate acestea, tocmai în mediul în care ar fi trebuit să găsească înțelegere și sprijin a ajuns să fie victima unor acuzații și a unor invidii care i-au schimbat radical drumul vieții.
În urma unor intrigi și suspiciuni nedrepte, a fost îndepărtat din slujirea sa de mitropolit al Pentapolei, ajungând să părăsească Egiptul și să se întoarcă în Grecia. Putem încerca să ne imaginăm ce însemna pentru un om cu o asemenea chemare să fie pus într-o situație în care trebuia să suporte rușinea publică, nesiguranța și lipsa unui loc de muncă. Avea toate motivele omenești să se simtă zdrobit, să se revolte și să considere că tot ceea ce făcuse până atunci fusese în zadar.
Și totuși, viața lui nu s-a transformat într-o luptă pentru răzbunare.
Aici începe una dintre cele mai frumoase lecții pe care ni le oferă acest sfânt. Nectarie nu și-a construit existența în jurul celor care îl nedreptățiseră. Nu a lăsat ca răutatea altora să devină centrul preocupărilor sale și nici nu și-a risipit puterile încercând să-i convingă pe toți că are dreptate. A continuat să slujească, să învețe, să se roage și să caute locul în care putea fi folositor oamenilor.
Cât de mult avem nevoie de această înțelepciune în lumea de astăzi!
Trăim într-o vreme în care orice conflict poate deveni public, orice neînțelegere poate ajunge pe rețelele de socializare, iar oamenii simt nevoia să răspundă imediat la fiecare acuzație. Dacă cineva ne vorbește de rău, căutăm să-i întoarcem cuvintele; dacă suntem jigniți, vrem să-l umilim pe cel care ne-a rănit; dacă cineva ne contestă valoarea, simțim că trebuie să demonstrăm tuturor cine suntem.
Ajungem astfel să ne consumăm zilele în dispute, să ne pierdem liniștea pentru oameni care poate nici nu merită atâta atenție și să purtăm în suflet conversații imaginare cu cei care ne-au făcut rău. Chiar și atunci când ne aflăm acasă, lângă familie, gândul nostru rămâne prins în nedreptatea suferită.
Sfântul Nectarie ne pune înainte o altă cale. El ne arată că există o demnitate care nu depinde de aprobarea oamenilor și că valoarea unui om nu dispare atunci când cineva încearcă să o conteste. O funcție poate fi pierdută, o reputație poate fi atacată, iar o ușă se poate închide, însă credința și caracterul rămân temelia pe care omul își poate reclădi viața.
Să nu înțelegem însă greșit această lecție. A suporta o nedreptate nu înseamnă să numim răul bine și nici să acceptăm fără discernământ orice abuz. Creștinul poate să caute adevărul, să-și apere drepturile și să oprească o nedreptate, dar are datoria să vegheze ca lupta pentru dreptate să nu se transforme într-o dorință de răzbunare. Există o mare diferență între a cere să se facă dreptate și a dori ca cel care ne-a rănit să sufere.
Sfântul Nectarie a înțeles această diferență prin însăși viața sa.
După întoarcerea în Grecia, a trecut prin lipsuri și dificultăți, dar nu s-a retras din lucrarea Bisericii. A ajuns să conducă Seminarul Teologic Rizarios din Atena, unde a format generații de tineri, oferindu-le nu doar cunoștințe, ci și un exemplu de viață duhovnicească. Mai târziu, a întemeiat mănăstirea de maici din Eghina, locul în care și-a petrecut ultimii ani ai vieții.
Observați ce s-a întâmplat: omul care fusese îndepărtat dintr-o înaltă slujire bisericească a continuat să lucreze pentru Biserică, iar cel care cunoscuse umilința a devenit un sprijin pentru sufletele aflate în căutarea lui Dumnezeu.
Aceasta este o lecție pe care ar trebui să o ducem în familiile noastre, la locul de muncă și în toate relațiile pe care le avem.
Câți oameni nu renunță astăzi la lucrurile bune pe care le-ar putea face doar pentru că au fost dezamăgiți de cineva? Un părinte se îndepărtează de copilul său după o ceartă, doi frați ajung să nu-și mai vorbească din cauza unei moșteniri, un om încetează să mai ajute pe cineva fiindcă altădată bunătatea lui a fost răsplătită cu nerecunoștință. Uneori, după o experiență dureroasă, ajungem să ne schimbăm felul de a fi, devenim suspicioși, reci și incapabili să mai oferim ceea ce înainte venea firesc din inima noastră.
Este trist când răul pe care ni l-a făcut cineva ajunge să hotărască felul în care ne vom purta cu toți ceilalți.
Sfântul Nectarie nu a permis ca nedreptatea suferită să-i distrugă iubirea față de oameni. A continuat să-i primească, să-i învețe și să se roage pentru ei. Nu și-a închis inima din pricina celor care îi făcuseră rău, iar aceasta este poate una dintre cele mai mari biruințe ale sale.
Mai există însă o dimensiune a vieții lui asupra căreia merită să ne oprim: felul în care a înțeles suferința celuilalt.
Astăzi, foarte mulți oameni suferă în tăcere. Unii duc povara unei boli care le schimbă fiecare zi, alții au pierdut pe cineva drag și nu reușesc să se împace cu absența lui, iar alții se luptă cu singurătatea, cu sărăcia sau cu sentimentul că nimeni nu-i mai înțelege. Într-o asemenea lume, Sfântul Nectarie este atât de apropiat de sufletele oamenilor tocmai pentru că a cunoscut suferința și a rămas un om al mângâierii.
Când un bolnav se roagă înaintea icoanei sale, nu caută doar o minune trupească. Caută și puterea de a mai duce o zi, liniștea de a nu se prăbuși sub povara diagnosticului și nădejdea că Dumnezeu nu l-a părăsit. Când o mamă își aduce copilul bolnav în rugăciune, când un bătrân singur îi cere ajutorul sau când cineva care nu mai vede nicio ieșire își pleacă fruntea înaintea icoanei sale, toți aceștia caută apropierea unui sfânt care a cunoscut încercarea și care a rămas statornic în credință.
Minunile săvârșite prin mijlocirea Sfântului Nectarie sunt mărturii ale lucrării lui Dumnezeu în viața oamenilor. Ele ne întăresc credința, dar trebuie să înțelegem că sfinții nu sunt chemați să ne ofere o viață fără suferință, după dorințele noastre. Ei ne îndreaptă către Hristos, de la Care primim vindecarea, puterea și nădejdea mântuirii.
De aceea, atunci când ne rugăm Sfântului Nectarie pentru sănătate, să-i cerem și înțelepciunea de a ne purta cu ceilalți, răbdarea de a trece prin încercări și puterea de a nu deveni asemenea celor care ne-au făcut rău.
Poate că fiecare dintre noi are în suflet o nedreptate pe care încă nu a reușit să o depășească. Un cuvânt spus de cineva apropiat, o acuzație nedreaptă, o trădare sau o umilință pe care nu am uitat-o nici după mulți ani. Uneori, ne amintim de toate acestea chiar și atunci când ne rugăm, iar pacea pe care o căutăm pare să se îndepărteze.
Să privim atunci la Sfântul Nectarie și să ne întrebăm ce anume vrem să păstrăm în inima noastră: rana provocată de oameni sau legătura vie cu Dumnezeu? Nu putem schimba întotdeauna ceea ce ni s-a întâmplat și nici nu putem obliga pe cineva să recunoască adevărul, însă putem lucra cu ajutorul harului dumnezeiesc pentru ca durerea să nu se transforme în ură.
Să-i cerem sfântului să ne fie mijlocitor înaintea lui Dumnezeu, să ne întărească atunci când suntem nedreptățiți și să ne ajute să păstrăm în suflet ceea ce este mai de preț: credința, demnitatea și iubirea creștină.
Iar dacă într-o zi vom avea puterea să ne ridicăm după o nedreptate fără să purtăm în noi dorința de a ne răzbuna, dacă vom putea să continuăm să facem binele chiar după ce am fost răniți, atunci vom fi înțeles ceva din viața acestui mare ierarh.
Sfântul Nectarie a fost un om pe care nedreptatea nu l-a învins, pentru că nu a lăsat-o să-i schimbe inima.
Sfinte Ierarhe Nectarie, doctor fără de arginți și grabnic ajutător al celor aflați în suferință, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, pentru familiile noastre, pentru bolnavii care așteaptă vindecare, pentru cei nedreptățiți și pentru toți cei care au nevoie să-și regăsească pacea sufletească!
Amin.
