„Ei, aţi rămas credincioşi Domnului în săptămâna ce a trecut?”
Oare n-am auzit cu toţii de curând această poruncă pe care ne-a lăsat-o Domnul: nu fi necredincios, ci credincios? Ce am făcut noi când ne-am..
S
Sfântul Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri din Sfânta Scriptură – Vindecarea celor 10 leproşi
Au fost tămăduiţi zece leproşi, dar numai unul singur s-a întors să-I mulţumeascăDomnului. Oare nu acesta este, îndeobşte, procentul celor recunoscători dintre oamenii careau primit..
I
Ingăduinţa Domnului
[I Cor. 3, 9-17; Mt. 14, 22-34] Sfântul apostol Petru, cu îngăduinţa Domnului, coboară din corabie şi merge pe apă; apoi, se lasă biruit de..
C
Ce înseamnă înălţarea Domnului pentru lumea văzută şi pentru cea nevăzută?
Sfântul Teofan Zăvorâtul – La Înălţarea lui Hristos – Bucuria bisericii, ce prăznuieşte înălţarea Domnului, care este cea mai mare proslăvire a Lui. Şi aceştia..
S
Sfintele femei purtătoare de mir – o întruchipare a căutării Domnului
“Văd în femeile purtătoare de mir o întruchipare a voastră, dragi surori, o întruchipare a unei atitudini sufleteşti similare! Căci care este trăsătura caracteristică femeilor..
M
Mironosiţele şi apostolii închipuie cele două laturi ale vieţii noastre
Femei neobosite! N-au dat somn ochilor lor, nici genelor lor dormitare, până ce n-au aflat pe Cel Preaiubit! Iar bărbaţii parcă se împiedică în picioare:..
D
Domnul meu şi Dumnezeul meu!
Domnul meu şi Dumnezeul meu! Cugetare duhovnicească la rănile lui Hristos şi la nevoia fiinţială de un Mântuitor. Dar cât de vie mai este credinţa..
C
Cuvânt la împuţinarea sfinţilor
Mă doare inima, pătimeşte sufletul meu şi cele dinăuntru ale mele se sfâşie! De unde să iau lacrimi, de unde să iau frângere de inimă..
A
Ai nevoie de ajutor?
Ai nevoie de ajutor? Cere. Am cerut, zici, şi nu mi s-a dat. Dar cum de altora li se dă? Domnul nu e părtinitor, ca..
I
Invaţă smerenia
Nu-ţi însuşi dreptul de a fi ascultat, ci să purcezi la rugăciune ca unul ce eşti cu totul nevrednic de luare-aminte şi cutezi a deschide..
P
Privegheati
„Privegheaţi deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru” (Mt. 24,42). Între timp, noi ce facem? Priveghem, oare? Trebuie să recunoaştem că nu...
L
Luati seama…
„Dacă vă va zice cineva: Iată, aici este Hristos, sau: Iată, acolo, să nu credeţi.” Hristos Domnul, Mântuitorul nostru, a zidit pe pământ Sfânta Biserică..
A
Aminte…
Domnul a luat binecuvântarea de la smochinul care era bogat în frunze, iar roade nu avea – şi el s-a uscat. Aceasta este o învăţătură..
C
Ce spun oamenii care se pocăiesc?
Mai înainte ca Domnul să Se arate poporului şi să purceadă la lucrarea săvârşirii icono-miei mântuirii noastre, a fost trimis Sfântul Ioan înainte-mergătorul ca să-i..
”
”Cum să ne purtăm cu necredincioşii ce nu-L mărturisesc pe Domnul?
La fel cum S-a purtat Domnul cu satul care nu L-a primit. Râvna tinerească, dovedind multă înfierbântare, ar fi vrut să pogoare foc din cer..
P
Praznicul Tăierii Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul
Pentru mustrarea neinfricata a nedreptatii, Sfantul Ioan este inchis in temnita si acolo este descapatanat prin rautacioasa amagire femeiasca din vremea ospatului si a dansurilor..
I
Iertarea aproapelui-Pilda datornicului nemilostiv
Nimic nu are atâta putere înaintea Domnului ca iertarea aproapelui, pentru că ea înseamnă urmarea uneia din lucrările cele mai apropiate de noi ale milostivirii..
“S-a înălţat Domnul în slavă la ceruri. Cum S-a înălţat Acela care, Dumnezeu fiind, este pretutindeni şi pe toate le plineşte?! Şi-a înălţat natura omenească...
D
Duminica înfricoşatei Judecăţi -Predica
Asadar, va veni Judecătorul. Cu toţii ne vom arăta înaintea judecăţii Lui ca să primească fiecare după cele ce a făcut în trup, bune sau..
S
SCHIMBAREA LA FATA A DOMNULUI
“Prăznuind Schimbarea la Faţă a Domnului, suntem datori să ne însuşim însemnătatea ei şi să dăm chip în noi înţelesului ei. Nu pentru Sine însuşi..
Scrie ce vrei să cauți deasupra și apasă butonul Enter pentru a căuta. Apasă butonul Esc pentru a anula.