Fiecare dintre noi, creştinii, putem învăţa mult, foarte mult, din viaţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Doresc să mă opresc aici doar asupra a două lucruri...
A
Acoperamantul Preasfintei Stapanei noastre
Iubiti frati si surori, istoria Bisericii cunoaste foarte multe exemple ale ocrotirii deosebite si ale ajutorului, pe care Maica Domnului le-a aratat in general, cate..
Ş
Ştiţi oare, în ziua Judecăţii, cine are să fie de-a dreapta Mântuitorului?
Maica Domnului este un al doilea cer sau a doua lume, cum zice Sfântul Ioan Damaschin. Printr-însa s-a înnoit neamul omenesc şi ea este împărăteasa..
P
Predică la Intrarea în Biserică a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu
Iubiții mei, numele praznicului de astăzi este cel inclus în titlul predicii: Intrarea în Biserică a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu . Însă, cineva m-ar putea..
F
Fecioară, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu
Fecioară, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut pe Dumnezeu Cuvântul cu trup; ştiu, cu adevărat ştiu, că nu se cuvine, nici se cade..
P
Predica la nasterea Maicii Domnului
Iubiții mei, două nume are în prim-plan praznicul de astăzi. Și acestea două sunt numele părinților Maicii Domnului: Ioachim și Anna . Pe când numele..
A
Adormirea Prea Curatei Stăpâne- De ce adormire și nu înviere?
Iubiții mei, praznicul preaslăvit al adormirii Maicii Domnului are 3 paremii/ 3 texte vechitestamentare la Vecernia Mare și anume Fac. 28, 10-17, Iez. 43, 27-44,..
S
Sfânta Maicã a Domnului Iisus
”Dacã orice mamã care a nãscut un fiu sfânt și un om mare este vrednicã de cinste, este și va fi veșnic vrednicã de cea mai..
D
Dumnezeu a coborât la oameni!
Iubiții mei, vestea cea bună a Evangheliei de azi [Lc. 1, 24-38] e aceea că Dumnezeu a coborât la oameni! A coborât luând trupul nostru…pentru..
S
Soborul Maicii Domnului
În a doua zi de Crăciun, pe 26 decembrie, Biserica prăznuiește Soborul Macii Domnului, sărbătoare închinată Maicii Domnului. Soborul Macii Domnului este unul dintre cele..
M
Minunea Naşterii Domnului
În seara de Crăciun, un tînăr l-a întrebat pe tatăl său: – Tată, nu înţeleg cum de L-a născut Maica Domnului pe Mîntuitorul fără stricăciune,..
L
Logodnicul Mariei
Orice fată necăsătorită care năştea un prunc, era ucisă cu pietre înaintea tatălui ei. Dacă sfânta Fecioară n-ar fi fost logodită cu bătrânul Iosif, la..
M
Munca si rugaciune
Ce a făcut Maica lui Dumnezeu în templu până la 15 ani? S-a rugat în Sfânta Sfintelor, a trăit în nespusă curăție, a învățat teologia..
M
Maica Domnului-Intrarea in Biserica
”Astăzi înainte insemnarea bunei voinţe a lui Dumnezeu propovăduirea oamenilor, in biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată…” (Troparul praznicului) Iubiţi credincioşi, Noi,..
T
Tâlcuirea icoanei Nasterea Maicii Domnului
Pictorul bizantin al icoanei Naşterii Născătoarei de Dumnezeu urmează în prezentarea scenelor Protoevanghelia apocrifă a lui Iacov, ca să sublinieze Naşterea minunată a Născătoarei de..
R
Rugăciune către Icoana Maicii Domnului Prodromiţa
O, Fecioară Preamărită, înfrumuseţarea prodromiţilor şi lauda închinătorilor, tu i-ai spus Sfântului Petru Athonitul că „Muntele Athosului l-am ales, din toate părţile pământului, şi am..
I
IZVORUL TĂMADUIRII. Cuvânt praznical al Părintelui Sofian Boghiu
MAICA DOMNULUI – maica noastră şi vindecarea celor neputincioşi Fraţi creştini, Ne aflăm încă în săptămâna luminată şi în această saptamână ne întâlnim cu o..
D
Despre Maica Domnului
Au apărut niște cărți cu viața Maicii Domnului, care nu spun mare lucru. De ce? Pentru că Maica Domnului a fost smerită, despre Maica Domnului..
„
„Răsai asupra mea”
Răsai asupra mea, Lumină lină, Ca’n visul meu ceresc d’odinioară O, Maică sfântă, pururea Fecioară, În noaptea gândurilor mele vină. Speranţa mea Tu n-o lăsa..
A
A doua zi de Crăciun. Soborul Maicii Domnului, sărbătorit de creștini
Vai de creştinul care n-o cinsteşte pe Maica Domnului După Naşterea Domnului, creştinii ortodocşi sărbătoresc în a doua zi de Crăciun Soborul Maicii Domnului. Maica..
Scrie ce vrei să cauți deasupra și apasă butonul Enter pentru a căuta. Apasă butonul Esc pentru a anula.