Starea întâi
- În mormânt, Viatã,
Pus ai fost, Hristoase,
si s-au spãimântat ostirile îngeresti, Plecãciunea Ta cea multã preamãrind.
- Dar cum mori, Viatã, si cum sezi în mormânt ? si împãrãtia mortii Tu o zdrobesti si pe mortii cei din iad îi înviezi ?
- Te mãrim pe Tine, Iisuse Doamne,
si-ngroparea îti cinstim si patimile, Cã din stricãciune Tu ne-ai izbãvit.
- Cel ce-ai pus pãmântul
Cu mãsuri, Hristoase,
Astãzi sezi în mic mormânt, Ziditorule, si din gropi, pe cei ce-au murit înviezi.
- Iisuse al meu,
Împãrat a toate,
De ce vii la cei din iad, o, Hristoase-al meu ? Vrei sã dezrobesti neamul omenesc.
- Stãpânul a toate
Mort se vede acum
si desertãtorul gropilor celor morti
Se încuie-n groapã nouã ca un om.
- În mormânt, Viatã,
Pus ai fost, Hristoase,
si cu moartea Ta pe moarte o ai pierdut si viatã lumii Tu ai izvorât.
- Cu cei rãi, Hristoase,
Ca un rãufãcãtor
Socotit ai fost, dar ne-ai îndreptat pe toti si ne-ai scos din amãgirea celui rãu.
- Mai frumos cu chipul Decât oamenii toti,
Ca un om se vede mort si fãrã de chip, Cel ce toatã firea a-nfrumusetat.
- Iadul cum va rãbda
Intrarea Ta, Doamne,
si cum nu se va zdrobi întunecându-se, De-a luminii Tale fulgere orbind ?
- Dulcea mea luminã
si mântuitoare,
Cum în groapã-ntunecoasã Tu Te-ai ascuns ? O, rãbdare de nespus si negrãit !
- Nici lumea de duhuri
Nu pricepe, Doamne,
Nici m ultim ea fãr’ de trup poate povesti Taina îngropãrii Tale, nestiind.
- O, minuni strãine !
O, ce lucruri nouã !
Cel ce-mi dã suflare mie Se poartã mort, Îngropat de m âinile lui Iosif.
- În mormânt ai apus,
Dar de-al Tatãlui sân
Nicicum nu Te-ai despãrtit, Hristoase al meu. Acest lucru e strãin si nefiresc !
- Întreaga fãpturã Recunoaste-n Tine:
Împãrat adevãrat, pe pãmânt si-n cer, Desi în mormânt Te-ncui, Hristoase-al meu !
- Tu-n m orm ânt fiind pus
Ziditor Hristoase,
Temelia iadului s-a cutremurat si-ale m ortilor m orm inte s-au deschis.
- Cela ce în palmã Tot pãmântul tine.
Sub pãmânt acum cu trupul Se aflã mort, Slobozind pe mortii cei legati în iad.
- Din stricare, Doamne,
Viata mea o ridici;
Cãci murind acum, la cei morti Te-ai pogorît si-ale iadului zãvoare le-ai zdrobit.
- Ca lumina-n sfesnic,
Se ascunde acum
Sub pãmânt, ca sub obroc, Trupul Domnului si din iad goneste întunericul.
- Multimea de ostiri,
Cea duhovniceascã,
Împreunã cu Iosif si Nicodim
Merg sã-ngroape pe Cel ce e ne-ncãput.
- Murind Tu de voie,
În mormânt ai fost pus;
si pe mine ce-am fost mort, Iisuse-al meu, De amara mea gresealã m-ai scãpat.
- S-a schimbat fãptura
Prin a Tale patimi,
Cãci cu Tine-au pãtimit toate câte sunt, Tiitor a toate cunoscându-Te.
- Luând în pântece A vietii Piatrã,
Cel a toate mâncãtor, iadul, a vãrsat Pe toti mortii ce din veac i-a înghitit.
- În mormânt nou Te-au pus,
Înnoind, Hristoase,
Firea oamenilor, prin învierea Ta, Dupã cum se cade unui Dumnezeu.
- Pe pãmânt ai venit, Pe Adam sã-l mântui.
si pe-acesta negãsind, jos Te-ai pogorît; Pân’ la iad, Stãpânul meu, l-ai cãutat.
- Pãmântul de fricã
S-a miscat, Cuvinte,
si luceafãrul lumina sa si-a ascuns, Apunând a Ta luminã sub pãmânt.
- Ca un om, ai murit
De-a Ta voie, Doamne;
Dar ca Dumnezeu pe morti din groap-ai sculat
si din întunericul pãcatelor.
- Vãrsând râu de lacrimi Peste Tine, Doamne,
Cea Curatã, ca o maicã, a glãsuit:
„Oare, cum Te voi îngropa, Fiul meu ?”
- Ca grãuntul de grâu,
Ce-ncolteste-n pãmânt, Spic aducãtor de rod nouã Te-ai fãcut, Înviind pe toti urmasii lui Adam.
- Sub pãmânt Te-ai ascuns
Ca un soare, acum,
si-ntr-a mortii noapte neagrã Te-ai învelit; Ci rãsai, Hristoase-al meu, mai strãlucit !
- Cum ascunde luna Fata sa de soare,
Asa groapa Te-a ascuns si pe Tine-acum, Cel ce prin trupeascã moarte ai apus.
- Iisus, Viata,
Gustând moartea acum,
Pe toti oamenii de moarte i-a izbãvit si viata tuturor le-a dãruit.
- Pe întâiul Adam,
Prin pãcat omorât,
La viatã ridicându-l cu moartea Ta, Adam nou în trup Te-ai arãtat acum.
- Cerestile cete,
Mort întins, pentru noi,
Te-au vãzut, Stãpânul meu, si s-au spãimântat si cu aripile s-au acoperit.
- Pogorându-Te mort,
De pe lemn, Cuvinte,
Iosif cel cu bun chip Te pune-n mormânt; Ci-nviazã, Doamne, mântuind pe toti !
- Bucurie, Doamne,
Fiind îngerilor,
Întristare lor acum le-ai pricinuit,
Cu trup mort, ca pe un om, vãzându-Te.
- Suind Tu pe cruce, Împreunã-ai suit
si pe muritorii vii; iar stând sub pãmânt, Ai sculat de-acolo pe cei adormiti.
- Ca un leu, Tu Doamne,
Adormind cu trupul,
Ca un pui de leu Te scoli, Cela ce-ai fost mort, Lepãdând si bãtrânetea trupului.
- Cela ce din coasta
Lui Adam cel dintâi
Pe strãmos ai plãsmuit, esti în coastã-mpuns si izvor curãtitor ne izvorãsti.
- Se-njunghia-n tainã
Mai-nainte mielul,
Iar acum Tu, pãtimind fãrã sã cârtesti, Esti fãtis junghiat si firea curãtesti.
- Cine dar va spune Chipul groaznic si nou ?
Cel ce stãpâneste toate fãpturile Pãtimeste azi si moare pentru noi.
- Cuprinzându-i spaima, Au strigat îngerii:
„Cum Se vede mort Stãpânul vietii
si de ce-n mormânt se-ncuie Dumnezeu ?”
- Din coasta Ta, Doamne,
Cea însulitatã,
Izvorãsti mie viatã, prin viata Ta, si mã înnoiesti si mã viezi cu ea.
- Rãstignit pe cruce,
Ai chemat pe oameni,
Iar curatã coasta Ta împungându-se, Tuturor iertare dai, lisuse-al meu.
- Cel cu chip cuvios
Te gãteste-ngrozit
si Te-ngroapã, ca pe-un mort, cu smerenie, De-ngroparea Ta înfricosându-se.
- Sub pãmânt, de voie,
Pogorând ca un mort,
Tu ridici de pe pãmânt, Hristoase, la cer Pe cei ce de-acolo au cãzut de demult.
- Desi Te-ai vãzut mort,
Dar esti viu Dumnezeu
si ridici de pe pãmânt, Hristoase la cer, Pe cei ce de-acolo au cãzut de demult.
- Desi Te-ai vãzut mort,
Dar esti viu Dumnezeu
si pe oamenii cei morti, pe toti, înviezi, Omorând de tot pe-al meu omorâtor.
- O, ce bucurie,
Ce dulceatã multã,
A fost ceea ce-a umplut pe toti cei din iad, Strãlucind lumina Ta-n adâncul lui.
- Îngroparea-Ti laud,
Patimilor mã-nchin;
si puterea Îti mãresc, Milostivule, Prin care de patimi am fost dezlegat.
- Asupra Ta, Doamne,
Sabie-au ascutit
si-a puternicului sabie s-a tocit, Iar cea din Eden se biruieste-acum.
- Vãzând mieluseaua
Pe-al sãu Miel înjunghiat, Doborâtã de dureri striga si-ndemna Ca si turma sã se tânguie cu ea.
- În mormânt de Te-ngropi,
si în iad de pogori,
Dar mormintele, lisuse, le-ai desertat si întregul iad, Hristoase, l-ai golit.
- De-a Ta voie, Doamne, Pogorând sub pãmânt, Pe toti oamenii din moarte i-ai înviat si la slava Tatãlui i-ai înãltat.
- Unul din Treime,
Cu trupul, pentru noi, Defãimatã moarte rabdã, binevoind; Se cutremurã si soare si pãmânt.
- Urmasii lui Iuda,
Din izvor adãpati
si cu manã sãturati demult, în pustiu, În mormânt îl pun pe Hrãnitorul lor.
- Ca un vinovat, stã
Cel Preadrept la Pilat si la moartea cea nedreaptã e osândit si Judecãtoru-i rãstignit pe lemn.
- Îngâmfat Israil, Ucigase popor !
Pentru ce pe Varava, pãtimas, slobozi, Iar pe Domnul pentru ce Îl rãstignesti ?
- Plãsmuind pe Adam
Din pãmânt, cu mâna,
Pentru dânsul Te-ai fãcut om firesc în trup si de bunãvoia Ta Te-ai rãstignit.
- Ascultând, Cuvinte, De al Tãu Pãrinte,
Pân’ la iadu-ngrozitor Tu Te-ai pogorît, Înviind tot neamul muritorilor.
- „Vai, Lumina lumii !
Vai, a mea Luminã !
O, lisuse-al meu ! O, Fiule preadorit !” Cu amar, striga Fecioara si jelea.
- Pizmãret popor, Ucigas blestemat !
Rusineazã-te mãcar, înviind Hristos, De mahrama si de giulgiurile Lui.
- Vino, necurate, Ucigas ucenic,
si pricina rãutãtii aratã-mi-o:
Pentru ce-ai ajuns tu pe Hristos sã-L vinzi ?
- Iubitor de oameni
Te prefaci, nebune,
Orb, nemernic, ne-mpãcat, vânzãtorule, Tu, ce Mirul ai voit sã-L vinzi pe bani.
- Cu ce pret ai vândut
Sfântul Mir cel ceresc ?
Sau ce lucru de El vrednic în schimb ai luat ? Nebunie-aflasi, preablestemat satan !
- De iubesti pe sãraci,
si mâhnit esti de mir Ce se varsã, curãtind suflet pãcãtos, Cum pe-arginti pe-a tuturor Luminã vinzi ?
- „O, Cuvinte, Doamne, A mea bucurie,
Îngroparea-Ti de trei zile cum voi rãbda ? Mi se rupe inima ca unei maici”.
- „Cine-mi va da lacrimi
si izvor nesecat,
Ca sã plâng pe lisus, dulcele meu Fiu ?” A strigat Fecioara, Maica Domnului.
- O, munti si vâlcele
si multimi de oameni, Tânguiti-vã si plângeti cu mine toti si jeliti cu Maica Domnului ceresc !
- „Când am sã Te mai vad,
Vesnicã Luminã,
Bucuria si dulceata sufletului ?”, A strigat Fecioara, tânguindu-se.
- Desi ca o piatrã, Tare si tãioasã,
Ai primit a Te tãia; dar ne-ai izvorât Râu de viatã vie, vesnice Izvor.
- Ca dintr-o fântânã,
Din îndoitul râu,
Ce din coasta Ta a curs, noi ne adãpãm si viata vesnicã o mostenim.
- Voind Tu, Cuvinte,
În mormânt Te-ai vãzut;
Dar esti viu si Te ridici din morti, cum ai spus, Cu-nvierea Ta, Mântuitorule.
- Te cântãm, Cuvinte,
Doamne al tuturor,
Împreunã si cu Tatãl si Duhul Sfânt si-ngroparea Ta cea sfântã preamãrim.
- Fericimu-Te toti,
Maica lui Dumnezeu,
si-ngroparea de trei zile noi o cinstim A Fiului tãu si-al nostru Dumnezeu.
- În mormânt, Viatã,
Pus ai fost, Hristoase,
si s-au spãimântat ostirile îngeresti
Plecãciunea Ta cea multã preamãrind.
Starea a doua
- Cuvine-se, dar,
Sã cãdem Ia Tine, Ziditorul, Cela ce pe cruce mâinile Ti-ai întins, si-ai zdrobit de tot puterea celui rãu.
- Cuvine-se, dar,
Sã-Ti dãm slava-a toate Ziditorul,
Cãci din patimi Tu ne-ai scos, prin patima Ta, si din stricãciune toti ne-am izbãvit.
- Soarele-a apus
Iar pãm ântul s-a clãtit, Cuvinte, Apunând Tu, ne-nseratul Soare, Hristos, si cu trupul în mormânt punându-Te.
- Somn învietor
În mormânt dormind, Hristoase Doamne, Din cel greu somn al
pãcatului ai sculat Întreg neamul omenesc cel pãcãtos.
- „Una-ntre femei
Te-am nãscut Fiu, fãrã de durere;
Dar acum sufãr dureri, prin patima Ta”, Cea curatã, mult jelindu-se, zicea.
- Sus vãzându-Te,
De Pãrinte nedespãrtit, Doamne,
Iarã jos cu trupul mort, sub pãmânt fiind, Serafimii s-au înfricosat acum.
- Rãstignindu-Te,
S-a rupt tâmpla templului prin mijloc si si-ascund luminãtorii lumina lor,
Sub pãmânt Tu, Soare, ascunzându-Te.
- Cela ce cu-n semn
A fãcut la început pãmântul, Azi apune sub pãmânt, ca un muritor; Îngrozeste-te de-aceasta, cerule !
- Sub pãmânt apui
Cela ce-ai fãcut pe om cu mâna, Ca pe oameni sã-i înalti din cãderea lor, Cu puterea Ta atotputernicã.
- Veniti sã cântãm
Lui Hristos cel mort, Ce-i plâns cu jale, Ca femeile, ce mir au adus atunci,
S-auzim cu ele: „Bucurati-vã !”
11.Cu adevãrat,
Nesecat Mir esti, Cuvinte Doamne;
Pentru-aceea si femeile mir Ti-aduc, Celui viu, ca unui mort si îngropat.
12.Cu-ngroparea Ta
Ai zdrobit de tot iadul, Hristoase,
si cu moartea Ta pe moarte ai omorât, si din stricãciune lumea mântuiesti.
- Râu de viatã esti
Ce din Tatãl curgi, Întelepciune,
Iar în groapã apunând, viatã dãruiesti, Celor din adâncurile iadului.
14.„Ca sã înnoiesc
Firea oamenilor cea zdrobitã,
Eu cu moartea Mi-am rãnit trupul Meu, voind; Deci, jelind, nu-ti bate pieptul, Maica Mea”.
- Sub pãmânt apui,
Cel ce esti Luceafãr al dreptãtii,
si pe morti i-ai ridicat, ca dintr-un somn greu, Alungând din iad tot întunericul.
- Bob cu douã firi:
Dãtãtorul de viatã, astãzi,
În adânc pãmânt, cu lacrimi se seamãnã; Însã rãsãrind, lum ea va bucura.
- S-a temut Adam,
Dumnezeu umblând în rai, atuncea,
Iar acum s-a bucurat c-ai venit la iad; Cãci cãzând atunci, acum s-a ridicat.
- Maica Ta acum
Varsã râuri de lacrim i, Hristoase,
si-a strigat, când Te-a vãzut cu trupu-n m orm ânt:
„Înviazã, Fiule, precum ai spus !”
- losif Te-a ascuns,
Cu evlavie, în groapã nouã;
si cântãri dumnezeiesti, de-ngroparea Ta, Ti-a cântat, cu lacrimi împletindu-le.
- Doamne, Maica Ta, Pironit vãzându-Te pe cruce,
De amarã întristare, sufletul ei S-a pãtruns de cuie si de sabie.
- Maica Ta, vãzând
Adãparea Ta cu fiere, Doamne,
Cel ce esti dulceata lumii noastre întregi, Fata ei cu-amare lacrãmi a udat.
- „Rãu m-am întristat
si rãrunchii mi se rup, Cuvinte,
Junghierea Ta nedreaptã vãzând-o”, Zis-a Preacurata, tânguindu-se.
- „Cum am sã-Ti închid
Ochii dulci si-ale Tale buze, Doamne, si cum dar ca pe un mort Te voi îngropa ?”, losif a strigat, înfiorându-se.
- Jalnice cântãri
Iosif si cu Nicodim cântã
Lui Hristos ce S-a-ngropat, acum, în mormânt si cu dânsii cântã cetele ceresti.
- Sub pãmânt apui
Tu, Hristoase, Soare al dreptãtii;
Deci si buna, Maica Ta, care Te-a nãscut, De dureri se stinge, nevãzându-Te.
- Iadul s-a-ngrozit
Dãtãtorule de viatã, Doamne,
Când prãdatã si-a vãzut bogãtia lui si-nviati pe mortii cei legati din veac.
- Soare luminos
Dupã noapte strãluceste, Doamne;
Iar Tu, dupã moartea Ta, strãlucesti mai mult, Înviind din groapã ca un Dumnezeu.
- Ziditorule,
Primindu-Te în sân pãmântul S-a clãtit de frica Ta, Preaputernice, si pe morti cutremurul i-a desteptat.
- O, Hristoase-al meu !
Iosif si Nicodim cu miruri, Într-un chip deosebit, acum Te gãtesc
Strigând: „O, pãmânte-nfricoseazã-te !”
- Doamne, ai apus
si cu Tine-a soarelui luminã;
Iar fãptura de cutremur cuprins-a fost, Fãcãtor al tuturor vestindu-Te.
- Piatra cea din unghi
O acoperã piatra tãiatã
si pe Domnu-L pune-n groapã un muritor. Înfioarã-te, de-acum, pâmântule !
- „Vezi-ne aici:
Ucenicul cel iubit si Maica, si cu dulce glas rãspunde-ne, Fiule !”, A strigat Curata, cu amar plângând.
- Tu, ca Cel ce esti
De viatã dãtãtor, Cuvinte, Pe iudei nu i-ai ucis, fiind rãstignit; Ba chiar si pe mortii lor îi înviezi.
- Nici chip ai avut,
Nici frum’sete, când pãtimeai, Doamne;
Dar mai mult ai strãlucit, când ai înviat,
si cu sfinte raze ne-ai împodobit.
- Ai apus în trup,
Sub pãmânt, nestinsule Luceafãr; si aceasta neputând vedea soarele, În amiazã-zi el s-a întunecat.
- Luna, soarele
Se întunecã-mpreunã, Doamne, si robi binevoitori Ti s-au arãtat si în mantii negre s-au învesmântat.
- „Chiar de-ai si murit,
Dar sutasul Dumnezeu Te stie; Iar eu cum Te-oi pipãi, Dumnezeul meu, Mã cutremur”, a strigat cel cu bun chip.
- A dormit Adam
si din coasta lui-’si scoase moarte;
Tu dormind acum, Cuvinte-al lui Dumnezeu, Lumii viatã izvorãsti din coasta Ta.
- Ai dormit putin
si-ai dat viatã celor morti, Hristoase,
si-nviind ai înviat pe cei adormiti, Ce-adormiserã din veacuri, Bunule.
- De ai si murit, Dar ai dat vinul de mântuire,
Vitã, care izvorãsti viatã tuturor; Patima si crucea Ta Ti le slãvesc.
- Cum au suferit
Cerestile cete îndrãzneala
Celor ce Te-au rãstignit, Dumnezeule, Când Te vãd gol, sângerat si osândit ?
- O, neam jidovesc Îndãrãtnic, ce-ai primit arvuna ! Cunoscut-ai ridicarea Bisericii;
Pentru ce dar pe Hristos L-ai osândit ?
- În batjocurã
Tu îmbraci pe Împodobitorul,
Care cerul a-ntãrit si-a împodobit
Tot pãmântul, într-un chip preaminunat.
- Ca un pelican,
Te-ai rãnit în coasta Ta, Cuvinte;
si-ai dat viatã l-ai Tãi fii, care au murit, Rãspândind asupra lor izvoare vii.
- Oarecând Navi,
Opri soarele, zdrobind dusmanii;
Iar Tu, Soare, ascunzându-Ti lumina Ta, Ai zdrobit pe-al iadului stãpânitor.
- Nu Te-ai despãrtit
De-al Pãrintelui sân, Milostive, Chiar binevoind a lua chip de muritor; si în iad Hristoase-al meu, Te-ai pogorît.
- Tins fiind pe lemn, Cel ce spânzuri pãmântul pe ape,
În pãmânt, fãrã suflare, acum cobori; Care lucru nerãbdându-l, tremurã.
- „Vai, o, Fiul meu !”,
Preacurata jeleste si zice
Cã „pe care-L asteptam ca pe-un Împãrat,
Osândit acum pe cruce îl privesc !”
- „Astfel mi-a vestit Gavriil, venind din cer la mine:
El mi-a spus cã-mpãrãtia Fiului meu
Este o împãrãtie vesnicã.”
- „Vai, s-a împlinit
A lui Simeon proorocie Cã prin inima mea sabie a trecut; O, Emanuile, Cel ce esti cu noi !”
- O, iudeilor !
Rusinati-vã mãcar de mortii
Înviati de Dãtãtorul vietii lor, Cel pe Care, plini de pizmã, L-ati ucis.
- S-a cutremurat
si lumina soarele si-a stins-o,
Când în groapã Te-a vãzut neînsufletit; Nevãzuta mea luminã, Bunule !
- Cu amar plângea
Preacurata Maica Ta, Cuvinte,
Când pe Tine Te-a vãzut acum în mormânt; Ne-nceput si negrãite Dumnezeu !
- Maica Precista Omorârea Ta vãzând, Hristoase, Cu adânc-amãrãciune, Tie-Ti grãia:
„Sã nu zãbovesti, Viatã, între morti !”
- Iadul cel cumplit
Tremura, când Te-a vãzut pe Tine, Vesnic Soare al mãririi, Hristoase al meu, si în grab’ a dat din el pe cei legati.
- Ce priveliste
Mare si grozav-acum se vede;
Cãci al vietii Dãtãtor moarte-a suferit, Voind El sã dea viatã tuturor !
- Coasta Ti-au împuns,
Mâinile Ti-au pironit, Stãpâne; si cu rana Ta din coastã ai vindecat Ne-nfrânarea mâinilor strãmosilor.
- Oarecând jelea
Toatã casa pe fiul Rahilei;
Iar acum pe al Fecioarei Fiu îl jelesc Maica Lui si ceata Ucenicilor.
- Palme si loviri
I s-au dat lui Hristos peste fatã,
Celui ce cu mâna Sa pe om plãsmui,
si-a zdrobit cu totul ale fiarei fãlci.
- Toti cei credinciosi, Cu-ngroparea Ta scãpati de moarte,
Îti cinstim, Hristoase-al nostru, cu laude, Rãstignirea si-ngroparea Ta acum.
- Cel fãr’ de-nceput, Vesnice Pãrinte, Fiu si Duh Sfânt, Întãreste stãpânirea ’mpãratilor
Împotriva dusmanilor, ca un bun.
- Ceea ce-ai nãscut, Preacuratã Fecioarã, Viata,
Potoleste dezbinarea-n Bisericã
si dã pace, ca o bunã, tuturor.
- Cuvine-se, dar,
Sã cãdem la Tine, Ziditorul, Cela ce pe cruce mâinile Ti-ai întins si-ai zdrobit de tot puterea celui rãu.
Starea a treia
- Neamurile toate Laudã-ngropãrii Ti-aduc, Hristoase-al meu.
- Arimateanul Jalnic Te pogoarã si în mormânt Te-ngroapã.
- De mir purtãtoare, Mir Tie, Hristoase, Ti-aduc cu sârguintã.
- Vino-întreagã fire, Psalmi de îngropare
Lui Hristos sã-I aducem,
- Pe Cel viu cu m iruri, Ca pe-un mort sã-L ungem, Cu mironositele.
- Fericite losif !
Trupul ce dã viatã, Al lui Hristos, îngroapã.
- Cei hrãniti cu manã Lovesc cu piciorul În Binefãcãtorul.
- Cei hrãniti cu manã,
Otet si cu fiere Ti-aduc, Hristoase al meu.
- O, ce nebunie !
Pe Hristos om oarã Cei ce-au ucis pe profeti.
- Ca rob fãr’ de minte,
A trãdat Iuda
Pe-Adâncu-ntelepciunii.
- Rob ajunge-acuma Vicleanul de Iuda, Cel ce-a vândut pe Domnul.
- Zis-a înteleptul:
„Groap’-adâncã este
Gâtlejul jidovilor.”
- La viclenii jidovi, Cãile lor strâmbe Curse si ciulini sunt.
- losif si Nicodim
Pe Domnul îngroapã, Cu toatã cuviinta.
- Slavã Tie, Doamne, Cel ce dai viatã
si-n iad, puternic, cobori.
- Maica Preacurata
Se jelea, Cuvinte, Pe tine mort vãzându-Te.
- „Primãvara dulce, Fiul meu preadulce.
Frum’setea unde Ti-a apus ?”
- Plângere pornit-a
Maica Preacurata, Când ai m urit, Cuvinte.
- Vin cu mir, sã-L ungã,
De mir purtãtoare, Pe Hristos, Mirul ceresc.
- Cu moartea pe moarte O omori Tu, Doamne, Cu sfânta Ta putere.
- Piere-amãgitorul,
Scapã amãgitul
Cu-ntelepciunea-Ti, Doamne.
- Cade vânzãtorul
În fundul gheenei, În groapa stricãciunii.
- Curse de ciulini sunt Cãile lui Iuda, Celui nebun si viclean.
- Pier rãstignitorii, Împãrate-a toate, Dumnezeiescule Fiu.
- Toti pier, împreunã, În groapa pierzãrii, Bãrbatii sângiurilor.
- „Fiule din Tatãl, Împãrat a toate, Cum ai primit patima ?”
- Maica, mieluseaua, Mielul ei pe cruce Vãzându-L, s-a tânguit.
- Trupul ce dã viatã losif împreunã
Cu Nicodim îngroapã.
- Mult înlãcrimatã
A strigat Fecioara, Rãrunchii pãtrunzându-si:
- „O, a mea luminã,
Fiul meu preadulce,
Cum Te-ai ascuns în groapã ?”
- „Nu mai plânge Maicã; Pe Adam si Eva
Ca sã-i slobod, Eu sufãr”.
- „Fiul meu, slãvescu-Ti Înalta-ndurare Prin care rabzi acestea”.
- Cu otet si fiere
Te-au adãpat, Doamne,
Gustarea veche s-o strici.
- Te-ai suit pe cruce,
Cel ce altãdatã Umbrisi poporul sub nor.
- De mir purtãtoare,
Venind la a Ta groapã,
Ti-aduceau, Doamne, miruri.
- Scoalã-Te, ’ndurate,
si pe noi ne scoate Din a gheenei groapã !
- „Doamne, înviazã”,
Zicea, vãrsând lacrimi,
Maica Ta ce Te-a nãscut.
- Înviazã-n grabã, Alungând durerea Curatei Tale Maice !
- Prinse-au fost de fricã Cerestile cete,
Când Te-au vãzut mort, Doamne.
- Iartã de gresale Pe cei ce, cu fricã, Cinstesc ale Tale patimi.
- O, înfricosatã,
Strãinã vedere;
Pâmântul cum Te-ascunde !
- Altãdat’ un losif Ti-a slujit în fugã si-acum Te-ngroapã altul.
- Plânge, Te jeleste,
Preacurata-Ti Maicã, Fiind Tu mort, Cuvinte.
- Spaimã ia pe îngeri
De grozava-Ti moarte, O, Fãcãtor a toate !
- Pânã-n zori, cu miruri
Ti-au stropit mormântul
Cele înteleptite.
- Pace în Biserici, Lumii mântuire, Prin învierea-Ti dã-ne !
- O, Treime Sfântã,
Tatã, Fiu si Duh Sfânt, Lumea o mântuieste.
- Robilor tãi, Maicã,
Dã-le ca sã vadã ’Nvierea Fiului tãu !
- Neamurile toate Laudã-ngropãrii
Ti-aduc, Hristoase al meu.