Prohodul

Starea întâi

  1. În mormânt, Viatã,

Pus ai fost, Hristoase,

si s-au spãimântat ostirile îngeresti, Plecãciunea Ta cea multã preamãrind.

  1. Dar cum mori, Viatã, si cum sezi în mormânt ? si împãrãtia mortii Tu o zdrobesti si pe mortii cei din iad îi înviezi ?
  2. Te mãrim pe Tine, Iisuse Doamne,

si-ngroparea îti cinstim si patimile, Cã din stricãciune Tu ne-ai izbãvit.

  1. Cel ce-ai pus pãmântul

Cu mãsuri, Hristoase,

Astãzi sezi în mic mormânt, Ziditorule, si din gropi, pe cei ce-au murit înviezi.

  1. Iisuse al meu,

Împãrat a toate,

De ce vii la cei din iad, o, Hristoase-al meu ? Vrei sã dezrobesti neamul omenesc.

  1. Stãpânul a toate

Mort se vede acum

si desertãtorul gropilor celor morti

Se încuie-n groapã nouã ca un om.

  1. În mormânt, Viatã,

Pus ai fost, Hristoase,

si cu moartea Ta pe moarte o ai pierdut si viatã lumii Tu ai izvorât.

  1. Cu cei rãi, Hristoase,

Ca un rãufãcãtor

Socotit ai fost, dar ne-ai îndreptat pe toti si ne-ai scos din amãgirea celui rãu.

  1. Mai frumos cu chipul Decât oamenii toti,

Ca un om se vede mort si fãrã de chip, Cel ce toatã firea a-nfrumusetat.

  1. Iadul cum va rãbda

Intrarea Ta, Doamne,

si cum nu se va zdrobi întunecându-se, De-a luminii Tale fulgere orbind ?

  1. Dulcea mea luminã

si mântuitoare,

Cum în groapã-ntunecoasã Tu Te-ai ascuns ? O, rãbdare de nespus si negrãit !

  1. Nici lumea de duhuri

Nu pricepe, Doamne,

Nici m ultim ea fãr’ de trup poate povesti Taina îngropãrii Tale, nestiind.

  1. O, minuni strãine !

O, ce lucruri nouã !

Cel ce-mi dã suflare mie Se poartã mort, Îngropat de m âinile lui Iosif.

  1. În mormânt ai apus,

Dar de-al Tatãlui sân

Nicicum nu Te-ai despãrtit, Hristoase al meu. Acest lucru e strãin si nefiresc !

  1. Întreaga fãpturã Recunoaste-n Tine:

Împãrat adevãrat, pe pãmânt si-n cer, Desi în mormânt Te-ncui, Hristoase-al meu !

  1. Tu-n m orm ânt fiind pus

Ziditor Hristoase,

Temelia iadului s-a cutremurat si-ale        m ortilor m orm inte s-au       deschis.

  1. Cela ce în palmã Tot pãmântul tine.

Sub pãmânt acum cu trupul Se aflã mort, Slobozind pe mortii cei legati în iad.

  1. Din stricare, Doamne,

Viata mea o ridici;

Cãci murind acum, la cei morti Te-ai pogorît si-ale iadului zãvoare le-ai zdrobit.

  1. Ca lumina-n sfesnic,

Se ascunde acum

Sub pãmânt, ca sub obroc, Trupul Domnului si din iad goneste întunericul.

  1. Multimea de ostiri,

Cea duhovniceascã,

Împreunã cu Iosif si Nicodim

Merg sã-ngroape pe Cel ce e ne-ncãput.

  1. Murind Tu de voie,

În mormânt ai fost pus;

si pe mine ce-am fost mort, Iisuse-al meu, De amara mea gresealã m-ai scãpat.

  1. S-a schimbat fãptura

Prin a Tale patimi,

Cãci cu Tine-au pãtimit toate câte sunt, Tiitor a toate cunoscându-Te.

  1. Luând în pântece A vietii Piatrã,

Cel a toate mâncãtor, iadul, a vãrsat Pe toti mortii ce din veac i-a înghitit.

  1. În mormânt nou Te-au pus,

Înnoind, Hristoase,

Firea oamenilor, prin învierea Ta, Dupã cum se cade unui Dumnezeu.

  1. Pe pãmânt ai venit, Pe Adam sã-l mântui.

si pe-acesta negãsind, jos Te-ai pogorît; Pân’ la iad, Stãpânul meu, l-ai cãutat.

  1. Pãmântul de fricã

S-a miscat, Cuvinte,

si luceafãrul lumina sa si-a ascuns, Apunând a Ta luminã sub pãmânt.

  1. Ca un om, ai murit

De-a Ta voie, Doamne;

Dar ca Dumnezeu pe morti din groap-ai sculat

si din întunericul pãcatelor.

  1. Vãrsând râu de lacrimi Peste Tine, Doamne,

Cea Curatã, ca o maicã, a glãsuit:

„Oare, cum Te voi îngropa, Fiul meu ?”

  1. Ca grãuntul de grâu,

Ce-ncolteste-n pãmânt, Spic aducãtor de rod nouã Te-ai fãcut, Înviind pe toti urmasii lui Adam.

  1. Sub pãmânt Te-ai ascuns

Ca un soare, acum,

si-ntr-a mortii noapte neagrã Te-ai învelit; Ci rãsai, Hristoase-al meu, mai strãlucit !

  1. Cum ascunde luna Fata sa de soare,

Asa groapa Te-a ascuns si pe Tine-acum, Cel ce prin trupeascã moarte ai apus.

  1. Iisus, Viata,

Gustând moartea acum,

Pe toti oamenii de moarte i-a izbãvit si viata tuturor le-a dãruit.

  1. Pe întâiul Adam,

Prin pãcat omorât,

La viatã ridicându-l cu moartea Ta, Adam nou în trup Te-ai arãtat acum.

  1. Cerestile cete,

Mort întins, pentru noi,

Te-au vãzut, Stãpânul meu, si s-au spãimântat si cu aripile s-au acoperit.

  1. Pogorându-Te mort,

De pe lemn, Cuvinte,

Iosif cel cu bun chip Te pune-n mormânt; Ci-nviazã, Doamne, mântuind pe toti !

  1. Bucurie, Doamne,

Fiind îngerilor,

Întristare lor acum le-ai pricinuit,

Cu trup mort, ca pe un om, vãzându-Te.

  1. Suind Tu pe cruce, Împreunã-ai suit

si pe muritorii vii; iar stând sub pãmânt, Ai sculat de-acolo pe cei adormiti.

  1. Ca un leu, Tu Doamne,

Adormind cu trupul,

Ca un pui de leu Te scoli, Cela ce-ai fost mort, Lepãdând si bãtrânetea trupului.

  1. Cela ce din coasta

Lui Adam cel dintâi

Pe strãmos ai plãsmuit, esti în coastã-mpuns si izvor curãtitor ne izvorãsti.

  1. Se-njunghia-n tainã

Mai-nainte mielul,

Iar acum Tu, pãtimind fãrã sã cârtesti, Esti fãtis junghiat si firea curãtesti.

  1. Cine dar va spune Chipul groaznic si nou ?

Cel ce stãpâneste toate fãpturile Pãtimeste azi si moare pentru noi.

  1. Cuprinzându-i spaima, Au strigat îngerii:

„Cum Se vede mort Stãpânul vietii

si de ce-n mormânt se-ncuie Dumnezeu ?”

  1. Din coasta Ta, Doamne,

Cea însulitatã,

Izvorãsti mie viatã, prin viata Ta, si mã înnoiesti si mã viezi cu ea.

  1. Rãstignit pe cruce,

Ai chemat pe oameni,

Iar curatã coasta Ta împungându-se, Tuturor iertare dai, lisuse-al meu.

  1. Cel cu chip cuvios

Te gãteste-ngrozit

si Te-ngroapã, ca pe-un mort, cu smerenie, De-ngroparea Ta înfricosându-se.

  1. Sub pãmânt, de voie,

Pogorând ca un mort,

Tu ridici de pe pãmânt, Hristoase, la cer Pe cei ce de-acolo au cãzut de demult.

  1. Desi Te-ai vãzut mort,

Dar esti viu Dumnezeu

si ridici de pe pãmânt, Hristoase la cer, Pe cei ce de-acolo au cãzut de demult.

  1. Desi Te-ai vãzut mort,

Dar esti viu Dumnezeu

si pe oamenii cei morti, pe toti, înviezi, Omorând de tot pe-al meu omorâtor.

  1. O, ce bucurie,

Ce dulceatã multã,

A fost ceea ce-a umplut pe toti cei din iad, Strãlucind lumina Ta-n adâncul lui.

  1. Îngroparea-Ti laud,

Patimilor mã-nchin;

si puterea Îti mãresc, Milostivule, Prin care de patimi am fost dezlegat.

  1. Asupra Ta, Doamne,

Sabie-au ascutit

si-a puternicului sabie s-a tocit, Iar cea din Eden se biruieste-acum.

  1. Vãzând mieluseaua

Pe-al sãu Miel înjunghiat, Doborâtã de dureri striga si-ndemna Ca si turma sã se tânguie cu ea.

  1. În mormânt de Te-ngropi,

si în iad de pogori,

Dar mormintele, lisuse, le-ai desertat si întregul iad, Hristoase, l-ai golit.

  1. De-a Ta voie, Doamne, Pogorând sub pãmânt, Pe toti oamenii din moarte i-ai înviat si la slava Tatãlui i-ai înãltat.
  2. Unul din Treime,

Cu trupul, pentru noi, Defãimatã moarte rabdã, binevoind; Se cutremurã si soare si pãmânt.

  1. Urmasii lui Iuda,

Din izvor adãpati

si cu manã sãturati demult, în pustiu, În mormânt îl pun pe Hrãnitorul lor.

  1. Ca un vinovat, stã

Cel Preadrept la Pilat si la moartea cea nedreaptã e osândit si Judecãtoru-i rãstignit pe lemn.

  1. Îngâmfat Israil, Ucigase popor !

Pentru ce pe Varava, pãtimas, slobozi, Iar pe Domnul pentru ce Îl rãstignesti ?

  1. Plãsmuind pe Adam

Din pãmânt, cu mâna,

Pentru dânsul Te-ai fãcut om firesc în trup si de bunãvoia Ta Te-ai rãstignit.

  1. Ascultând, Cuvinte, De al Tãu Pãrinte,

Pân’ la iadu-ngrozitor Tu Te-ai pogorît, Înviind tot neamul muritorilor.

  1. „Vai, Lumina lumii !

Vai, a mea Luminã !

O, lisuse-al meu ! O, Fiule preadorit !” Cu amar, striga Fecioara si jelea.

  1. Pizmãret popor, Ucigas blestemat !

Rusineazã-te mãcar, înviind Hristos, De mahrama si de giulgiurile Lui.

  1. Vino, necurate, Ucigas ucenic,

si pricina rãutãtii aratã-mi-o:

Pentru ce-ai ajuns tu pe Hristos sã-L vinzi ?

  1. Iubitor de oameni

Te prefaci, nebune,

Orb, nemernic, ne-mpãcat, vânzãtorule, Tu, ce Mirul ai voit sã-L vinzi pe bani.

  1. Cu ce pret ai vândut

Sfântul Mir cel ceresc ?

Sau ce lucru de El vrednic în schimb ai luat ? Nebunie-aflasi, preablestemat satan !

  1. De iubesti pe sãraci,

si mâhnit esti de mir Ce se varsã, curãtind suflet pãcãtos, Cum pe-arginti pe-a tuturor Luminã vinzi ?

  1. „O, Cuvinte, Doamne, A mea bucurie,

Îngroparea-Ti de trei zile cum voi rãbda ? Mi se rupe inima ca unei maici”.

  1. „Cine-mi va da lacrimi

si izvor nesecat,

Ca sã plâng pe lisus, dulcele meu Fiu ?” A strigat Fecioara, Maica Domnului.

  1. O, munti si vâlcele

si multimi de oameni, Tânguiti-vã si plângeti cu mine toti si jeliti cu Maica Domnului ceresc !

  1. „Când am sã Te mai vad,

Vesnicã Luminã,

Bucuria si dulceata sufletului ?”, A strigat Fecioara, tânguindu-se.

  1. Desi ca o piatrã, Tare si tãioasã,

Ai primit a Te tãia; dar ne-ai izvorât Râu de viatã vie, vesnice Izvor.

  1. Ca dintr-o fântânã,

Din îndoitul râu,

Ce din coasta Ta a curs, noi ne adãpãm si viata vesnicã o mostenim.

  1. Voind Tu, Cuvinte,

În mormânt Te-ai vãzut;

Dar esti viu si Te ridici din morti, cum ai spus, Cu-nvierea Ta, Mântuitorule.

  1. Te cântãm, Cuvinte,

Doamne al tuturor,

Împreunã si cu Tatãl si Duhul Sfânt si-ngroparea Ta cea sfântã preamãrim.

  1. Fericimu-Te toti,

Maica lui Dumnezeu,

si-ngroparea de trei zile noi o cinstim A Fiului tãu si-al nostru Dumnezeu.

  1. În mormânt, Viatã,

Pus ai fost, Hristoase,

si s-au spãimântat ostirile îngeresti

Plecãciunea Ta cea multã preamãrind.

Starea a doua

  1. Cuvine-se, dar,

Sã cãdem Ia Tine, Ziditorul, Cela ce pe cruce mâinile Ti-ai întins, si-ai zdrobit de tot puterea celui rãu.

  1. Cuvine-se, dar,

Sã-Ti dãm slava-a toate Ziditorul,

Cãci din patimi Tu ne-ai scos, prin patima Ta, si din stricãciune toti ne-am izbãvit.

  1. Soarele-a apus

Iar pãm ântul s-a clãtit, Cuvinte, Apunând Tu, ne-nseratul Soare, Hristos, si cu trupul în mormânt punându-Te.

  1. Somn învietor

În mormânt dormind, Hristoase Doamne, Din cel greu somn al

pãcatului ai sculat Întreg neamul omenesc cel pãcãtos.

  1. „Una-ntre femei

Te-am nãscut Fiu, fãrã de durere;

Dar acum sufãr dureri, prin patima Ta”, Cea curatã, mult jelindu-se, zicea.

  1. Sus vãzându-Te,

De Pãrinte nedespãrtit, Doamne,

Iarã jos cu trupul mort, sub pãmânt fiind, Serafimii s-au înfricosat acum.

  1. Rãstignindu-Te,

S-a rupt tâmpla templului prin mijloc si si-ascund luminãtorii lumina lor,

Sub pãmânt Tu, Soare, ascunzându-Te.

  1. Cela ce cu-n semn

A fãcut la început pãmântul, Azi apune sub pãmânt, ca un muritor; Îngrozeste-te de-aceasta, cerule !

  1. Sub pãmânt apui

Cela ce-ai fãcut pe om cu mâna, Ca pe oameni sã-i înalti din cãderea lor, Cu puterea Ta atotputernicã.

  1. Veniti sã cântãm

Lui Hristos cel mort, Ce-i plâns cu jale, Ca femeile, ce mir au adus atunci,

S-auzim cu ele: „Bucurati-vã !”

11.Cu adevãrat,

Nesecat Mir esti, Cuvinte Doamne;

Pentru-aceea si femeile mir Ti-aduc, Celui viu, ca unui mort si îngropat.

12.Cu-ngroparea Ta

Ai zdrobit de tot iadul, Hristoase,

si cu moartea Ta pe moarte ai omorât, si din stricãciune lumea mântuiesti.

  1. Râu de viatã esti

Ce din Tatãl curgi, Întelepciune,

Iar în groapã apunând, viatã dãruiesti, Celor din adâncurile iadului.

14.„Ca sã înnoiesc

Firea oamenilor cea zdrobitã,

Eu cu moartea Mi-am rãnit trupul Meu, voind; Deci, jelind, nu-ti bate pieptul, Maica Mea”.

  1. Sub pãmânt apui,

Cel ce esti Luceafãr al dreptãtii,

si pe morti i-ai ridicat, ca dintr-un somn greu, Alungând din iad tot întunericul.

  1. Bob cu douã firi:

Dãtãtorul de viatã, astãzi,

În adânc pãmânt, cu lacrimi se seamãnã; Însã rãsãrind, lum ea va bucura.

  1. S-a temut Adam,

Dumnezeu umblând în rai, atuncea,

Iar acum s-a bucurat c-ai venit la iad; Cãci cãzând atunci, acum s-a ridicat.

  1. Maica Ta acum

Varsã râuri de lacrim i, Hristoase,

si-a strigat, când Te-a vãzut cu trupu-n m orm ânt:

„Înviazã, Fiule, precum ai spus !”

  1. losif Te-a ascuns,

Cu evlavie, în groapã nouã;

si cântãri dumnezeiesti, de-ngroparea Ta, Ti-a cântat, cu lacrimi împletindu-le.

  1. Doamne, Maica Ta, Pironit vãzându-Te pe cruce,

De amarã întristare, sufletul ei S-a pãtruns de cuie si de sabie.

  1. Maica Ta, vãzând

Adãparea Ta cu fiere, Doamne,

Cel ce esti dulceata lumii noastre întregi, Fata ei cu-amare lacrãmi a udat.

  1. „Rãu m-am întristat

si rãrunchii mi se rup, Cuvinte,

Junghierea Ta nedreaptã vãzând-o”, Zis-a Preacurata, tânguindu-se.

  1. „Cum am sã-Ti închid

Ochii dulci si-ale Tale buze, Doamne, si cum dar ca pe un mort Te voi îngropa ?”, losif a strigat, înfiorându-se.

  1. Jalnice cântãri

Iosif si cu Nicodim cântã

Lui Hristos ce S-a-ngropat, acum, în mormânt si cu dânsii cântã cetele ceresti.

  1. Sub pãmânt apui

Tu, Hristoase, Soare al dreptãtii;

Deci si buna, Maica Ta, care Te-a nãscut, De dureri se stinge, nevãzându-Te.

  1. Iadul s-a-ngrozit

Dãtãtorule de viatã, Doamne,

Când prãdatã si-a vãzut bogãtia lui si-nviati pe mortii cei legati din veac.

  1. Soare luminos

Dupã noapte strãluceste, Doamne;

Iar Tu, dupã moartea Ta, strãlucesti mai mult, Înviind din groapã ca un Dumnezeu.

  1. Ziditorule,

Primindu-Te în sân pãmântul S-a clãtit de frica Ta, Preaputernice, si pe morti cutremurul i-a desteptat.

  1. O, Hristoase-al meu !

Iosif si Nicodim cu miruri, Într-un chip deosebit, acum Te gãtesc

Strigând: „O, pãmânte-nfricoseazã-te !”

  1. Doamne, ai apus

si cu Tine-a soarelui luminã;

Iar fãptura de cutremur cuprins-a fost, Fãcãtor al tuturor vestindu-Te.

  1. Piatra cea din unghi

O acoperã piatra tãiatã

si pe Domnu-L pune-n groapã un muritor. Înfioarã-te, de-acum, pâmântule !

  1. „Vezi-ne aici:

Ucenicul cel iubit si Maica, si cu dulce glas rãspunde-ne, Fiule !”, A strigat Curata, cu amar plângând.

  1. Tu, ca Cel ce esti

De viatã dãtãtor, Cuvinte, Pe iudei nu i-ai ucis, fiind rãstignit; Ba chiar si pe mortii lor îi înviezi.

  1. Nici chip ai avut,

Nici frum’sete, când pãtimeai, Doamne;

Dar mai mult ai strãlucit, când ai înviat,

si cu sfinte raze ne-ai împodobit.

  1. Ai apus în trup,

Sub pãmânt, nestinsule Luceafãr; si aceasta neputând vedea soarele, În amiazã-zi el s-a întunecat.

  1. Luna, soarele

Se întunecã-mpreunã, Doamne, si robi binevoitori Ti s-au arãtat si în mantii negre s-au învesmântat.

  1. „Chiar de-ai si murit,

Dar sutasul Dumnezeu Te stie; Iar eu cum Te-oi pipãi, Dumnezeul meu, Mã cutremur”, a strigat cel cu bun chip.

  1. A dormit Adam

si din coasta lui-’si scoase moarte;

Tu dormind acum, Cuvinte-al lui Dumnezeu, Lumii viatã izvorãsti din coasta Ta.

  1. Ai dormit putin

si-ai dat viatã celor morti, Hristoase,

si-nviind ai înviat pe cei adormiti, Ce-adormiserã din veacuri, Bunule.

  1. De ai si murit, Dar ai dat vinul de mântuire,

Vitã, care izvorãsti viatã tuturor; Patima si crucea Ta Ti le slãvesc.

  1. Cum au suferit

Cerestile cete îndrãzneala

Celor ce Te-au rãstignit, Dumnezeule, Când Te vãd gol, sângerat si osândit ?

  1. O, neam jidovesc Îndãrãtnic, ce-ai primit arvuna ! Cunoscut-ai ridicarea Bisericii;

Pentru ce dar pe Hristos L-ai osândit ?

  1. În batjocurã

Tu îmbraci pe Împodobitorul,

Care cerul a-ntãrit si-a împodobit

Tot pãmântul, într-un chip preaminunat.

  1. Ca un pelican,

Te-ai rãnit în coasta Ta, Cuvinte;

si-ai dat viatã l-ai Tãi fii, care au murit, Rãspândind asupra lor izvoare vii.

  1. Oarecând Navi,

Opri soarele, zdrobind dusmanii;

Iar Tu, Soare, ascunzându-Ti lumina Ta, Ai zdrobit pe-al iadului stãpânitor.

  1. Nu Te-ai despãrtit

De-al Pãrintelui sân, Milostive, Chiar binevoind a lua chip de muritor; si în iad Hristoase-al meu, Te-ai pogorît.

  1. Tins fiind pe lemn, Cel ce spânzuri pãmântul pe ape,

În pãmânt, fãrã suflare, acum cobori; Care lucru nerãbdându-l, tremurã.

  1. „Vai, o, Fiul meu !”,

Preacurata jeleste si zice

Cã „pe care-L asteptam ca pe-un Împãrat,

Osândit acum pe cruce îl privesc !”

  1. „Astfel mi-a vestit Gavriil, venind din cer la mine:

El mi-a spus cã-mpãrãtia Fiului meu

Este o împãrãtie vesnicã.”

  1. „Vai, s-a împlinit

A lui Simeon proorocie Cã prin inima mea sabie a trecut; O, Emanuile, Cel ce esti cu noi !”

  1. O, iudeilor !

Rusinati-vã mãcar de mortii

Înviati de Dãtãtorul vietii lor, Cel pe Care, plini de pizmã, L-ati ucis.

  1. S-a cutremurat

si lumina soarele si-a stins-o,

Când în groapã Te-a vãzut neînsufletit; Nevãzuta mea luminã, Bunule !

  1. Cu amar plângea

Preacurata Maica Ta, Cuvinte,

Când pe Tine Te-a vãzut acum în mormânt; Ne-nceput si negrãite Dumnezeu !

  1. Maica Precista Omorârea Ta vãzând, Hristoase, Cu adânc-amãrãciune, Tie-Ti grãia:

„Sã nu zãbovesti, Viatã, între morti !”

  1. Iadul cel cumplit

Tremura, când Te-a vãzut pe Tine, Vesnic Soare al mãririi, Hristoase al meu, si în grab’ a dat din el pe cei legati.

  1. Ce priveliste

Mare si grozav-acum se vede;

Cãci al vietii Dãtãtor moarte-a suferit, Voind El sã dea viatã tuturor !

  1. Coasta Ti-au împuns,

Mâinile Ti-au pironit, Stãpâne; si cu rana Ta din coastã ai vindecat Ne-nfrânarea mâinilor strãmosilor.

  1. Oarecând jelea

Toatã casa pe fiul Rahilei;

Iar acum pe al Fecioarei Fiu îl jelesc Maica Lui si ceata Ucenicilor.

  1. Palme si loviri

I s-au dat lui Hristos peste fatã,

Celui ce cu mâna Sa pe om plãsmui,

si-a zdrobit cu totul ale fiarei fãlci.

  1. Toti cei credinciosi, Cu-ngroparea Ta scãpati de moarte,

Îti cinstim,      Hristoase-al nostru, cu laude, Rãstignirea si-ngroparea Ta acum.

  1. Cel fãr’ de-nceput, Vesnice Pãrinte, Fiu si Duh Sfânt, Întãreste stãpânirea ’mpãratilor

Împotriva dusmanilor, ca un bun.

  1. Ceea ce-ai nãscut, Preacuratã Fecioarã, Viata,

Potoleste dezbinarea-n Bisericã

si dã pace, ca o bunã, tuturor.

  1. Cuvine-se, dar,

Sã cãdem la Tine, Ziditorul, Cela ce pe cruce mâinile Ti-ai întins si-ai zdrobit de tot puterea celui rãu.

Starea a treia

  1. Neamurile toate Laudã-ngropãrii Ti-aduc, Hristoase-al meu.
  2. Arimateanul Jalnic Te pogoarã si în mormânt Te-ngroapã.
  3. De mir purtãtoare, Mir Tie, Hristoase, Ti-aduc cu sârguintã.
  4. Vino-întreagã fire, Psalmi de îngropare

Lui Hristos sã-I aducem,

  1. Pe Cel viu cu m iruri, Ca pe-un mort sã-L ungem, Cu mironositele.
  2. Fericite losif !

Trupul ce dã viatã, Al lui Hristos, îngroapã.

  1. Cei hrãniti cu manã Lovesc cu piciorul În Binefãcãtorul.
  2. Cei hrãniti cu manã,

Otet si cu fiere Ti-aduc, Hristoase al meu.

  1. O, ce nebunie !

Pe Hristos om oarã Cei ce-au ucis pe profeti.

  1. Ca rob fãr’ de minte,

A   trãdat Iuda

Pe-Adâncu-ntelepciunii.

  1. Rob ajunge-acuma Vicleanul de Iuda, Cel ce-a vândut pe Domnul.
  2. Zis-a înteleptul:

„Groap’-adâncã este

Gâtlejul jidovilor.”

  1. La viclenii jidovi, Cãile lor strâmbe Curse si ciulini sunt.
  2. losif si Nicodim

Pe Domnul îngroapã, Cu toatã cuviinta.

  1. Slavã Tie, Doamne, Cel ce dai viatã

si-n iad, puternic, cobori.

  1. Maica Preacurata

Se jelea, Cuvinte, Pe tine mort vãzându-Te.

  1. „Primãvara dulce, Fiul meu preadulce.

Frum’setea unde Ti-a apus ?”

  1. Plângere pornit-a

Maica Preacurata, Când ai m urit, Cuvinte.

  1. Vin cu mir, sã-L ungã,

De mir purtãtoare, Pe Hristos, Mirul ceresc.

  1. Cu moartea pe moarte O omori Tu, Doamne, Cu sfânta Ta putere.
  2. Piere-amãgitorul,

Scapã amãgitul

Cu-ntelepciunea-Ti, Doamne.

  1. Cade vânzãtorul

În fundul gheenei, În groapa stricãciunii.

  1. Curse de ciulini sunt Cãile lui Iuda, Celui nebun si viclean.
  2. Pier rãstignitorii, Împãrate-a toate, Dumnezeiescule Fiu.
  3. Toti pier, împreunã, În groapa pierzãrii, Bãrbatii sângiurilor.
  4. „Fiule din Tatãl, Împãrat a toate, Cum ai primit patima ?”
  5. Maica, mieluseaua, Mielul ei pe cruce Vãzându-L, s-a tânguit.
  6. Trupul ce dã viatã losif împreunã

Cu Nicodim îngroapã.

  1. Mult înlãcrimatã

A   strigat Fecioara, Rãrunchii pãtrunzându-si:

  1. „O, a mea luminã,

Fiul meu preadulce,

Cum Te-ai ascuns în groapã ?”

  1. „Nu mai plânge Maicã; Pe Adam si Eva

Ca sã-i slobod, Eu sufãr”.

  1. „Fiul meu, slãvescu-Ti Înalta-ndurare Prin care rabzi acestea”.
  2. Cu otet si fiere

Te-au adãpat, Doamne,

Gustarea veche s-o strici.

  1. Te-ai suit pe cruce,

Cel ce altãdatã Umbrisi poporul sub nor.

  1. De mir purtãtoare,

Venind la a Ta groapã,

Ti-aduceau, Doamne, miruri.

  1. Scoalã-Te, ’ndurate,

si pe noi ne scoate Din a gheenei groapã !

  1. „Doamne, înviazã”,

Zicea, vãrsând lacrimi,

Maica Ta ce Te-a nãscut.

  1. Înviazã-n grabã, Alungând durerea Curatei Tale Maice !
  2. Prinse-au fost de fricã Cerestile cete,

Când Te-au vãzut mort, Doamne.

  1. Iartã de gresale Pe cei ce, cu fricã, Cinstesc ale Tale patimi.
  2. O, înfricosatã,

Strãinã vedere;

Pâmântul cum Te-ascunde !

  1. Altãdat’ un losif Ti-a slujit în fugã si-acum Te-ngroapã altul.
  2. Plânge, Te jeleste,

Preacurata-Ti Maicã, Fiind Tu mort, Cuvinte.

  1. Spaimã ia pe îngeri

De grozava-Ti moarte, O, Fãcãtor a toate !

  1. Pânã-n zori, cu miruri

Ti-au stropit mormântul

Cele înteleptite.

  1. Pace în Biserici, Lumii mântuire, Prin învierea-Ti dã-ne !
  2. O, Treime Sfântã,

Tatã, Fiu si Duh Sfânt, Lumea o mântuieste.

  1. Robilor tãi, Maicã,

Dã-le ca sã vadã ’Nvierea Fiului tãu !

  1. Neamurile toate Laudã-ngropãrii

Ti-aduc, Hristoase al meu.

0 Shares