Fiindcă ştiu că aceasta îmi va fi mie spre mântuire, prin rugăciunile voastre şi cu ajutorul Duhului lui Iisus Hristos. (Filipeni 1, 19) Când Apostolul..
I
In RUGACIUNE
Credinciosul simte, astăzi, nevoia de a se ruga, poate chiar mai mult decât în trecut, pentru că, prin rugăciune, se salvează de singurătatea atât de..
C
Chemarea de crestin
Lumea nu cunoaște nimic mai măreț decât chemarea de creștin. Dar cu cât țelul este mai înalt, cu atât mai anevoioasă atingerea lui. După cădere,..
S
Sfintii cei purtatori de Dumnezeu
Sfintii cei purtatori de Dumnezeu sunt lumina lumii, luceferii lumii(Matei 5,14; Ioan 8,12; Filipeni 2,15); de aceea, intunericul pacatului nu poate sa-i cuprinda; nu sunt insa..
N
Necesitatea slujbelor
Biserica este locul în care Dumnezeu ne cheamă pentru a ne manifesta credinţa faţă de El. Este loc de întâlnire a omului cu Dumnezeu, pe..
E
Este necesară prezenţa copiilor la Sfânta Liturghie?
Copiii nu reprezintă numai viitorul Bisericii, ci ei sunt parte a Bisericii, din momentul primirii Tainei Sfântului Botez. De aceea, responsabilitatea Bisericii, a părinţilor şi..
D
Doamne, nu mă pedepsi
… „Că nu este nici un om care să fie viu şi să nu greşească, ci numai Tu, Doamne, eşti fără păcat. Dreptatea Ta este dreptate în veac..
R
Rugaciune
„Doamne, dă-ne să ne vedem păcatele, aşa încât mintea noastră, atrasă cu desăvârşire de luarea aminte faţă de propriile păcate, să înceteze a mai vedea..
C
Ce-Ţi voi răsplăti Ţie, Stăpâne preabunule…
Stăpăne ,Dumnezeule al tuturor , Părinte preabunule , Cel ce de-a pururea eşti şi dăinuieşti , Cel cu desăvârşire fără de început mai înainte de..
D
De ce aprindem lumanari la slujbe sau cand facem rugaciuni?
Lumanarea nu poate lipsi de la nici o slujba sau rugaciune, ea ne insoteste totdeauna cand ne intalnim in vreun fel anume..
R
Rugaciune in Biserica
Despre Parintele Constantin Sarbu: Sfânta Liturghie este un continuu dialog între preot şi credincioşi, este o unică mare rugăciune. Atunci am cunoscut că participarea şi..
C
Ce trebuie să ştim când venim la biserică?
1.Când trebuie să mergem la Sfânta Biserică? Noi, toţi creştinii, suntem datori a merge la Sfânta Biserică în toate Duminicile şi sărbătorile de peste an..
M
Manastirea Hadambu, Pr. Serafim, Iasi
CategoriiBiserica Locuri de rugaciuneTagsiasimanastirea Hadambuminunile Maicii DomnuluiprSerafim
M
MANASTIREA HADAMBU;jud Iasi
manastirea hadambu,iasi biserica mica icoana facatoare de minuni a Sf.IOAN BOTEZATORUL Manastirea Hadambu chilii ale calugarilor in biserica mica icoana ce nu a..
Scrie ce vrei să cauți deasupra și apasă butonul Enter pentru a căuta. Apasă butonul Esc pentru a anula.